duminică, 23 noiembrie 2014

Ce frumoasă-i dragostea...



Îţi faci zile amare, ai un milion de frământări... De ce nu sună... ce gândeşte în clipa asta... de ce a spus aia, de ce nu a spus aia... de ce tace.. de ce vorbeşte atât de mult în seara asta... de ce e absent... de ce e agitat... de ce nu a spus încă fraza magică.. de ce a spus fraza magică atât de repede...


Dar... Dumnezeule! Când ajungi acolo, la el în braţe, şi te cuibăreşti ca un copil răsfăţat, şi îi adulmeci mirosul care este numai al lui, şi pe care ai vrea să-l iei cu tine peste tot, şi la birou, şi la piaţă, şi la întâlnirile plictisitoare cu neamurile de la Sibiu... te umpli de el, şi toate întrebările dispar... Te simţi în siguranţă, te simţi femeie, te simţi într-al nouălea cer...
Tipul ăsta care pentru milioane de alţi oameni este un oarecare, pentru tine este cel mai frumos, cel mai deştept, cel mai dulce, cel mai... cel mai... cel mai...
Evident - nu eşti retardă - ai observat şi tu că are defecte... dar i le iubeşti pe toate!
Îi adori micile ciudăţenii, şi chicoteşti de fiecare dată când îţi aduci aminte cum se împiedică mereu de prima treaptă din faţa blocului tău..

Şi acolo, la pieptul lui, cu nasul adâncit între claviculă şi gât... mmmm.... acolo eşti frumoasa din pădurea adormită, eşti copilul din tine, eşti mama ce vei deveni, eşti cea mai frumoasă, cea mai deşteaptă, cea mai dulce, cea mai... cea mai... cea mai...

https://www.facebook.com/pages/Ange-ou-Demon/726297107414588