duminică, 23 noiembrie 2014

O intimitate lipsita de intimitate


Trăim din ce în ce mai puţin, simulăm din ce în ce mai mult.. Inclusiv interacţiunea dintre noi am transformat-o într-o chestie predominant virtuală.

Ne vedem, ne comentăm şi ne placem pe facebook.

Părem interactivi, dar de fapt suntem nişte sălbatici. Ne vedem odată pe lună cu prietenii, şi atunci stăm toţi cu telefoanele isteţe în mână şi ne logăm pe facebook..
Singurul contact fizic între noi se petrece când facem poza funny pentru etichetarea care se va numi “X se simte entuziasmat / iubit / distrat / etc împreună cu Z
De ce facem asta - în afară de faptul că e la modă?
Hm... păi ca un rezumat al zecilor de motoare subliminale - facem asta pentru că avem nevoie de apreciere şi de companie, şi ne lipseşte timpul sau curajul să le adunăm în realitate de la oameni cu care să ne atingem.
Ne atingem din ce în ce mai puţin. Nu doar pentru că există facebook ... ci şi pentru că ne este teamă de intimitate.

Intimitatea dă o dependenţă mai mare ca facebook, şi asta nu e bine într-o lume atât de puerilă şi de materială..
... Cădem din lac în puţ, dar prea puţin conştientizăm...

De ce spun asta?
Pentru că facebook ne dă posibilitatea să urmărim fără să fim surprinşi. Simplul fapt că ne interesează câte cineva atât încât sa ne setăm opţiunea „primeşte notificări” pentru ce postează X şi Y, creează sentimentul de intimitate.

O intimitate ciudată, nesănătoasă... o intimitate lipsită de intimitate. Ştim tot ce spune că face X, ne uităm la pozele sale de câte ori avem chef sau nevoie, comentăm uneori (sau nu) câte ceva, ni se răspunde (sau nu) cu expresii vesele sau emoţionante, punem inimioare şi pupici.. în tine singura diferenţă dintre o intimitate intimă şi intimitatea creată de imagini şi fapte virtuale - este dată de simţul tactil... pe facebook nu îl poţi obţine, ceea ce este şi frustrant. În rest... la fel te ataşezi, la fel aştepţi, la fel poţi fi dezamagit.

Şi inevitabil, încercând să negi intimitatea asta păcătoasă... te trezeşti ca X-ul sau Y-ul tău nu postează nimic vreo 2 zile, şi intri în panică. Te simţi pierdut.. ai început să te ataşezi de X-ul ăsta... unde e? De ce nu spune nimic? Aşa frumos le spune el/ea... unde naiba e?

Aşa stau lucrurile. Suntem fiinţe sociale. Avem nevoie de prieteni, de flirturi, de sentimente în viaţa noastră, oricât am încerca noi să spunem că nu mai vrem, pentru că am fost trădaţi odată mai demult, şi a durut, deci am renunţat, nu mai punem suflet nici pentru prieteni, şi vai! - sub nici o formă pentru vreun personaj atractiv din punct de vedere romantic!

Bull-shit.
Suntem construiţi cu inimă şi creier. Astea îşi cer drepturile, orice-ar fi.
Iar noi alegem doar atât: natural sau virtual...

https://www.facebook.com/pages/Ange-ou-Demon/726297107414588