luni, 24 noiembrie 2014

Sunt un vierme. "Matasea" mea e temnita.


Dacă mi-aş privi viaţa pe un ecran de cinema....
Să o privesc detaşată, din postura spectatorului ce stă confortabil pe un scaun din sală şi mănâncă pop-corn..
Aş mai percepe-o la fel ca din poziţia personajului principal?..
Cât de mult m-aş place?
Cum mi-aş înţelege întâmplările fără factorul Ego?
Fără mecanismele de apărare care mi se declanşează automat în condiţii date?

O metaforă din budhismul tibetan ne compară cu viermele de mătase, care se înconjoară cu propria mătase.
Mătasea fiind resursele noastre frumoase, ca valori intrinseci ale fiinţei noastre..
Folosim aceste resurse pentru a forma o structură de personalitate, care la început ne protejează de loviturile vieţii, însă mai târziu ne încarcerează.
... Cum e „mătasea” mea?
Ce fel de film aş privi dacă aş fi un simplu spectator detaşat?

Păi aş privi un film destul de palpitant... un film de aventură, să zicem.. (şi mulţumesc cerului pentru asta)
Totuşi, din postura spectatorului... nu mă plac în toate situaţiile... nu mă susţin cu atâta hotărâre cu care o fac din prisma actorului principal...
Prea atentă ca nu cumva să fiu rănită, am ratat câteva scene importante.
Ca spectator care se aşteaptă la o coerenţă logică în acţiunea filmului... remarc că povestea mea are capitole neterminate, şi scene în care am jucat tare prost..

Le dau dreptate tibetanilor.

„Mătasea” mea e urzită perfect.
O temniţă fără ferestre, folosită iniţial pe post de refugiu în momentele de criză din viaţa mea, temniţă în care m-am baricadat atât de bine când eram vulnerabilă... încât mi-am blocat toate căile de ieşire.

Acum sunt mare, deşteaptă, frumoasă, descurcăreaţă, şi... singură.
„Mătasea mea - temniţă” a devenit ermetică, şi mă protejează atât de rele cât şi de bune...

În copilăria mea mi-am promis că atunci când am să cresc mare am să fiu o fiinţă desăvârşită, astfel încât nimeni niciodată să nu mai simtă nevoia să mă chinuie, şi în acelaşi timp ca să nu chinui pe nimeni în viaţa asta..

Privesc filmul pe ecran... da, m-am ţinut de promisiune ... m-am desăvârşit ca persoană... am citit mai multe sute de cărţi, mi-am educat gusturile, ţinuta (corporală, vestimentară, morală)....
Am o minte ageră - fulger, un simţ al umorului bestial, un respect profund pentru viaţă, sunt o prietenă minunată pentru oricine... mai puţin pentru mine...

Poveştile mele sunt frumoase, amuzante, unele pline de tâlc... altele chiar profunde...
Pe cele profunde nu le duc până la capăt niciodată..
Pentru că sunt un vierme.
Mătasea mea e temniţă...

Ma gasesti pe facebook - aici