joi, 11 decembrie 2014

Ce este de fapt smerenia? Concret: La ce imi foloseste? (Confesiunea unei rebele)



Cu mintea nu m-as fi aventurat la un asemenea subiect… tocmai eu, care imi stiu bubele din cap una-cate-una, si evident – recunosc ca nu am dat intotdeauna un exemplu ideal de smerenie. A trebuit sa lucrez la asta, si mi-am luat o gramada de bobarnace pe aceasta tema….


Am fost orice: si buna, si darnica, si iubitoare, si altruista, si dedicata, si pacifista, si modesta, insa de fiecare data ca un fel de “luptator al luminii” mai degraba decat ca o persoana smerita.


Foarte rar (spre niciodata) am intors si celalalt obraz de-a lungul vietii, si de multe ori am luat pozitie atunci cand am considerat ca se petrece ceva nedrept. Nu neaparat cu privire la mine personal. M-am erijat in “mama copiilor orfani” de cand ma stiu. Mereu am avut ceva de protejat sau de aparat.


Din aceasta postura… a vorbi despre smerenie este destul de curajos, ca sa nu spun impertinent. Totusi, imi ascult chemarea interioara, si o fac, multumind ingerului care ma ghideaza, si Tatalui pentru tot ceea ce primesc.



Ce este de fapt smerenia?


Pai… smerenia in general este perceputa in asociere cu intoarcerea celuilalt obraz. Isus ne-a dat acest minunat exemplu, si noi l-am luat ad-litteram. Ceea ce nu este gresit.


Pana aici este perfect.


Partea tricky vine la motivatia interioara.


Stii cum e… degeaba imiti ca o maimuta gesturi corporale daca nu le faci cu intentia potrivita.


Cand vrei sa faci chimie nu e suficient sa iei eprubete si sa amesteci substante la nimereala. Trebuie intai sa studiezi principiile chimiei, apoi aprofundezi materialul,  si abia apoi te bagi la eprubete…


Cel mai potrivit exemplu este fiica-mea: A invatat sa faca “Pa-Pa”, si este extrem de incantata. Noi toti o laudam, si – evident, de cate ori cineva pleaca de langa ea -  ii face gestul repetat, pana raspunde si ea.


:))) Maimutica mea a inteles repede ca e ceva important cu gestul asta, asa ca mai nou de cate ori vrea atentie – face “Pa-Pa”. Dimineata cand se trezeste face “Pa-Pa” la jucariile din coltul patului. Daca stau de vorba cu cineva si o ignor mai mult de 5 minute – face gestul.


In prima faza am ras, si am intrebat-o pe cine trimite acasa.


Ea nu trimite pe nimeni acasa, desi gestul are la baza intentia de a-ti lua “La revedere”. Ea a copiat gestul, atat. Nu-i cunoaste dedesubturile, esenta, stie doar ca e ceva frumos care ii aduce satisfactii.


La fel facem multi dintre noi cu smerenia.


Intoarcem celalalt obraz, iar in sinea noastra gandim ca stim noi mai bine. Ne credem superiori tocmai prin smerenia noastra.

Ne consolam in sinea noastra dupa ce am fost “sifonati” de cate cineva – ca superioritatea ne consta in intelepciunea si spiritualitatea pe care – clar - celalalt nu o are.


Numaram oite si vacute in gand, ne concentram pe respiratie ca sa ne calmam, si repetam mantre de purificare peste care se interpun ganduri de revolta, fraze enervante, imagini ale incidentului care tocmai ne-a provocat, fantezii cu celalalt dandu-se singur cu capul de pereti, auto-asigurari ca noi avem dreptate, noi biruim situatia, nivelul nostru este mult deasupra, inventare ale cunostintelor despre karma, asigurari ca “Dumnezeu nu bate cu bata”, revenim la mantre, gandurile nu se lasa, dau navala cu forta, inima bate intens, palmele sunt transpirate, mainile sunt asezate in pozitie de protectie incrucisate peste torace, si ne potolim zbuciumul interior cu promisiunea ca Isus stie mai bine, iar noi Ii urmam calea. Dumnezeu vrea smerenie – na, smerenie. Plecam capul si inghitim in sec… “Doamne, faca-se voia Ta”…


Concluzionam in sinea noastra dupa rafala de revolta interioara – ca suntem pusi la incercare, si ca “ne tinem pe pozitii”.


Ii radem in nas dracului si spunem biruitori: “Ai vrea tu… mai… siretule….”


Odata proiectata toata situatia in spinarea unor factori externi (de cele mai multe ori dam vina pe satana, convinsi ca cu cat suntem mai valorosi cu atat va incerca mai mult sa ne traga in jos) – ne calmam total.


…. Si aici gresim.


Nivelul vibratiei lui Isus este mult peste capacitatea noastra de perceptie cu mintea. Prin urmare… smerenia pe care a promovat-o a fost rastalmacita cu limitari date de capacitatea fiecaruia de a conceptualiza. Ca sa nu mai repet ca religia este pana la urma – cel mai mare instrument de manipulare in masa.


Pentru a avea macar strafulgerari de intelegere a invataturilor lui Isus… ar fi nevoie de putin mai mult decat vizionarea filmului “Isus din Nazareth” si ascultarea pildelor date de preoti in biserica – de Paste si de Craciun.


Ar fi nevoie de studiu individual, concentrat, asa cum studiem orice materie la scoala pentru a ne califica intr-un domeniu. De fapt nu asa, ci mult mai asiduu, fara invatare mecanica, si cu multa simtire. Cu inima deschisa. Cu mintea in inima. Inima deschisa e inutila fara ajutorul mintii, suntem conceputi in trup sa procesam cu mintea. Mintea ascutita fara inima este la fel de inutila… spiritul da semnale pe nivelul inimii prin vocea intuitiei.


Asadar…. Ce sa aibe la baza smerenia?


Recunoaste ca te-ai intrebat macar odata care o fi placerea lui Dumnezeu sa te vada cu capul plecat in timp ce esti umilit.


Lasa cliseele cu “iubirea neconditionata”,  si de fapt lasa toate cliseele deoparte. Hai sa fim sinceri si deschisi. Hai sa o luam pas – cu – pas si sa incercam sa intelegem. 
Pana la iubire neconditionata este cale lunga. Sau mai precis – calea e atat de simpla incat mintea ocupata cu labirinturi face din ea un puzzle.


Stim deja ca avem o minte care ne saboteaza de cele mai multe ori. Pentru ca functioneaza pe concepte inradacinate, grupate in tipare. 

Noi nu suntem mintea noastra. Aceasta este doar un instrument cu care procesam , si are limitarile sale.


Tot ceea ce procesam cu mintea este grupat. Nu percepem nimic ca atare. Percepem grupuri de elemente. Asa e sistemul de operare numit “minte”. Chiar si o simpla masa - o vedem ca pe un tot, desi daca o contemplam, realizam ca ea contine patru picioare si o bucata triunghiulara (sau patrata, sau rotunda) de lemn (sau ce material o fi).

Cand o privim o procesam direct in tipar. Direct grupata.


Pe un document – linii trasate aleatoriu sunt percepute mai degraba grupate. Nu ai sa vezi 5 linii, ai sa vezi o forma data de cele cinci linii impreuna.


Revin. Tu nu esti mintea ta. Tu nu esti nici macar gandurile tale. Acestea sunt doar niste accesorii ale tale.


S-au facut studii importante despre constiinta. Se investesc milioane de euro in centre de cercetare cu privire la constiinta. Este inca un mister. Nimeni nu a reusit sa localizeze constiinta in corp.


S-a demonstrat totusi (ceea ce este foarte important) ca nu in creier isi are sediul constiinta. Prin urmare ceea ce procesam cu creierul este un simplu program de operare (care are nevoie de imbunatatiri daca ne preocupa spiritul mai ales).


In paralel, o alta latura a stiintei postuleaza ca toate organismele vii sunt interconectate la un nivel subtil. “Entanglement” este cuvantul folosit de ei. Si au demonstrat acest lucru fara urme de indoiala, fara “se pare ca…”


In paralel fundamentele psihologiei explica ceva ce noi toti stim, insa niciodata nu am dat importanta starii de fapt – si anume ca noi percepem lumea cu organele noastre de simt intr-un mod caracteristic organului de simt, nicidecum in conformitate cu lumea in sine.


Spre exemplu ceea ce vedem cu ochii sunt de fapt impulsuri electrice. Ochii percep impulsuri electrice, nu materie solida. Materia solida in forma in care o vedem este  rezultatul gruparilor de impulsuri electrice in grupuri de informatii conforme cu conceptele noastre deja intiparite.


Daca primesti un pumn in ochi – nu vezi pumnul nici macar o clipa in momentul loviturii. Vezi negru, eventual sclipiri de lumina.


Daca ai vedea lumea asa cum e, ai vedea pumnul pana in ultima clipa. 
Pentru ca vezi conform limitarilor organului senzorial…. De fapt nu vezi nimic. Sau tot ceea ce vezi este o iluzie.


Simtul tactil iti spune cand ceva e rece sau cald. Dar stiai ca fiecare dintre noi are un prag sensorial care odata depasit nu va mai face diferenta dintre cald si rece ? Simti doar ca ustura, atat. Fara sa stii ce atingi, nu vei putea preciza daca e o usturime de fierbinte sau de rece…


Luand toate acestea in considerare… vine intrebarea logica:


Ce stii cu adevarat? Ce vezi cu adevarat? Cine esti cu adevarat?

·         
  •     Atunci cand realizezi ca nu stii nimic concret, eventual cunosti “despre”, ai un tipar consolidat sau in curs de formare pentru cate ceva;
  • ·        Atunci cand integrezi in tine cu adevarat faptul ca esti un suflet intentionat de Dumnezeu, la fel ca restul de cateva miliarde de pe pamant;
  • ·        Atunci cand dai credit naturii tale divine si iti permiti sa simti inainte de a gandi cu tiparele mintii umane;
  • ·        Atunci cand realizezi ca nu esti cu nimic mai presus sau mai prejos decat restul oamenilor, oricare ar fi ei;
  • ·        Atunci cand intelegi in tine ca absolut fiecare fiinta de pe acest Pamant, de oriunde din Univers – este un spirit CREAT si IUBIT de Dumnezeu care este Tatal;
  • ·        Atunci cand intelegi ca Dumnezeu nu are o pozitie egotica, nu este dual – El este total, complet; Emanatiile sale sunt in ECHILIBRU TOTAL, viziunea sa este diferita de a ta, El vede totalitatea, suma partilor pe care le intrevedem noi, prin urmare absolut tot ce exista este in echilibru;
  • ·        Atunci cand intelegi ca antagonismul exista doar in mintile noastre limitate, nicidecum in Dumnezeu;
  • ·        Atunci cand intelegi ca Dumnezeu chiar ii iubeste pe toti;
  • ·        Atunci cand intelegi ca absolut fiecare suflet de pe Pamant isi doreste in interior acelasi lucru ca si tine;
·        Atunci cand reusesti sa te detasezi suficient incat sa accepti ca toti oamenii, atat cei pe care tu ii cataloghezi drept “buni”(pentru ca se conformeaza seturilor TALE de credinte cu privire la bunatate) cat si cei pe care ii consideri “rai”(pentru ca nu se “pupa” cu principiile TALE) – TOTI OAMENII au in interior aceeasi motivatie: aceea de a fi bine cu ei insisi, aceea de a nu suferi, aceea de a fi fericiti (pentru cei curajosi) – si fiecare face asta asa cum poate si cum stie.


Fiecare are propriul mecanism de proiectie, fiecare are propriul mecanism de protectie, si absolut TOTI avem la baza nevoia de iubire, de apreciere, de validare.

Buni sau rai, corecti sau nu, TOTI ne dorim acelasi lucru, si fiecare are propriul mecanism de oglindire a acestei nevoi. Fiecare va tine cu sine, si se va apara asa cum stie si poate.

Orice act de rautate este un act de aparare al unui individ care isi doreste acelasi lucru ca si tine.

Orice act de bunatate are la baza aceeasi motivatie interioara cu actele de rautate: dorinta de a fi bine cu sine, nevoia de sustinere, nevoia de iubire.



“BINE”si “RAU”, “GRESIT” si “CORECT” sunt adjective ale sferei egoului, ale tiparelor mentale.



Chiar si atunci cand iti doresti foarte tare sa fii “CORECT”- tu ai o pozitionalitate, aceasta vine din dualismul Egoului, si nu are legatura cu totalitatea spiritului.



Tot pozitionalitatea egotica te face sa intri in contradictie cu cate cineva. Ai ceva de aparat, si daca este de aparat - inseamna ca are o vulnerabilitate.



Atunci cand ai o pozitionalitate procesezi cu Egoul.



Antagonismul face parte EXCLUSIV din sfera mentalului uman.


Creatia divina este in perfect echilibru, totul este complementar, asa incat nimeni si nimic nu este in opozitie sau in contradictie.



La scara larga – totul este armonios. Totul este interconectat, totul este in echilibru, totul este o EMANATIE A CREATORULUI care este TOTAL, COMPLET, PERFECT.



Atunci cand integrezi asta in tine, in toata fiinta ta - realizezi ca nu ai nimic de aparat, nimic de judecat, nimic de iertat, nimic de pedepsit.



Si mai realizezi ca orice pozitie de opozitie are la baza o necunoastere a ta.



- Nu stii ce simte celalalt, si de cele mai multe ori nici nu te intereseaza pentru ca esti prea ocupat cu tine – sa-ti hranesti Egoul cu confirmari, afirmari, validari, pozitionari.

- NU STII NIMIC CU ADEVARAT, TOT CEEA CE CREZI CA STII ESTE DE FAPT O ILUZIE, O PERCEPTIE A ORGANELOR TALE DE SIMT, NU REALITATEA IN SINE.



Astea toate sunt bazele smereniei. Intelegerea si integrarea in toate structurile mentale - a naturii noastre divine.



Intelegerea faptului ca nimeni nu este mai “divin”decat altcineva.

Toti suntem la fel de “divini”.



Dumnezeu nu are pozitii egotice, prin urmare nu cauta ca tu sa fii corect, corectitudinea este perceputa diferit de fiecare in parte, diferit pe fiecare nivel al constiintei, diferit pe fiecare nivel de vibratie.

In corp uman este destul de greu (daca nu imposibil) sa intelegi “corectul” la vibratia Creatorului. Iata baza smereniei.



Nu exista un adevar absolut, adevarul isi schimba valoarea in functie de nivelul constiintei.

Pe fiecare vibratie adevarul absolut are un anumit grad de revelare.



Fiind aici, pe Pamant…. Oricat de bun te consideri in sinea ta, oricat de mult Il iubesti pe Dumnezeu, oricate daruri divine ai, oricate haruri iti sunt la indemana… vibratia este mult prea joasa in comparatie cu planurile superioare, ca sa poti intelege un ADEVAR ABSOLUT.



In asta consta baza smereniei.



Cu cat iti intelegi mai profund natura, cu atat iti dai seama ca orice act de pozitionalitate reflecta o nevoie a mentalului, nu una a sufletului.



Cu cat iti asculti mai mult sufletul, cu atat intelegi mai clar ca nu ai nici ce sa aperi, nici ce sa ierti, pentru ca totul este in perfect echilibru cu realitatea TA.



Cu cat iti accesezi mai mult intuitia, cu atat te focusezi mai mult pe propria vibratie, renuntand la proiectii.



Cand devii constient de proiectiile tale – nu mai simti nevoia sa-i judeci, cataloghezi, critici, dezbati pe cei din jurul tau, si atunci esti smerit asa cum ti-a exemplificat Isus.

Atunci iesi din postura de victima.

Atunci iti asumi responsabilitatea propriei emanatii.

Atunci iti vezi de treaba ta – aceea de a te armoniza in interior.

Armonia interiorului tau vine in beneficiul a zeci, sute, poate mii de oameni. Suntem interconectati, iar radianta energiei tale are efecte in jur.



Un salt in constiinta ta ridica multe suflete. Tacit, fara demonstratii de forta, fara ritualuri, fara profetiile tale. Prin “entanglement”.



Valoarea calugarilor care ating vibratii de sfinti aici pe pamant consta tocmai in vibratia lor, nu in cat de mult vorbesc ei cu enoriasii.



In functie de nivelul de constiinta, elevarea unui singur om ridica de la sine chiar si milioane de oameni.

Compenseaza in Univers cantitate egala de vibratie joasa.



Totul este in perfect echilibru, Universul este total, Dumnezeu este complet (de unde rezulta ca echilibrul este perfect, de unde rezulta ca antagonismul Creatorului este doar o iluzie a perceptiilor noastre sarace), iar noi suntem spirite in evolutie.



Aici pe Pamant invatam intens, si tot ceea ce ne inconjoara, chiar si cel mai mic fir de praf are un sens precis, concret, iar sensul este INTOTDEAUNA in directia evolutiei personale.



Al evolutiei PERSONALE.



Faptul ca de multe ori ne erijam in profeti imaculati si incercam cu orice pret sa schimbam oameni sau situatii pentru ca noi credem ca viziunea noastra este cea corecta…. reprezinta o lipsa a noastra.


Nu suntem Dumnezei, oricat de intelepti ne-am crede, nu avem niciun motiv din punct de vedere divin sa impunem cuiva viziunea noastra personala.


Fiecare are propriul ritm de evolutie si propria materie de invatat. Chiar daca ritmul tau este mai alert, chiar daca – sa spunem – tu ai o varsta astrala mai mare, poate ca tu vii dintr-un cer superior … cu atat mai mult smerenia ta e mai profunda… ca efect al unei intelegeri superioare….



In corp uman stiu clar ca e absurd sa-i cer unui copil in clasa a 4-a sa sustina un examen de bacalaureat.

Cu sufletul e la fel.

Nu pot impune cuiva sa sustina examenele mele, fiecare are propriul set de lectii pe nivelul sau. Si nici nu ma pot enerva sau supara pe un copil pentru ca nu e inca la facultate. Nici pe un suflet care nu e suficient de matur. As fi absurda. As da dovada de imaturitatea unui copil razgaiat. Mai razgaiat decat cel caruia incerc sa-i impun viziunea mea.



Nu incerc sa spun ca e gresit sa ajutam suflete. Este perfect sa ajutam, este un act de iubire neconditionata, este divin si inaltator, face parte din misiunea noastra personala, a tuturor, e o misiune colectiva.


Atata vreme cat ajutam.


Nu evidentiind propria maretie, nu impunand propriul adevar, nu facand parada cu propria evolutie…


Cand ajuti la teme un copil in clasa a 4-a te cobori la nivelul sau, si il indrumi prin prisma cunostintelor de clasa a 4-a sa rezolve un exercitiu.

Chiar daca tu ai terminat o facultate si ai 3 mastere. 

Cand incepi sa te “umfli” cu masterele tale, si ii spui copilului ca toate exercitiile la care lucreaza sunt niste bullshituri, si ca adevaratele elite rezolva matematici aplicate…. ai bulversat definitiv bietul copil.

E doar in clasa a patra. Nu are nici o vina. Pentru el sunt importante exercitiile de clasa a patra, atat.

In evolutia lui, clasa a patra este vitala pentru a ajunge intr-o buna zi la master. Acum isi pune bazele. Trebuie sa treaca clasa, sa intre la liceu, sa dea un bacalaureat….



… Si apoi… tu cu masterele tale crezi ca stii tot?.... O Doamne – cata practica trebuie sa ai pana primesti un titlu de specialist….



Asa e cu smerenia.



Vine ca o atitudine naturala in urma constientizarii naturii constiintei, a propriilor limitari perceptuale, dar mai presus de toate – a faptului ca Dumnezeu a creat totul in perfect echilibru.



Nu exista haos decat in mintea ta.

Nu exista cauze pentru care sa lupti decat in mintea ta.

Nici lupta nici opozitia nu constituie vreodata o nevoie a lui Dumnezeu.

Nu exista persoane in jurul tau care sa nu faca parte din tine. Tot ceea ce traiesti este o proiectie a propriului sine.



O exemplificare pe nivelul in care nu te identifici cu proiectiile tale:


Daca ai copii – imagineaza-ti daca ai vrea vreodata ca ei sa se certe sau sa se bata. Din orice motiv imaginabil.

Cele mai multe si mai oribile lupte s-au dus de-a lungul timpului – in numele lui Dumnezeu.

Ca parinte – ti-ai dori macar o clipa sa-ti vezi copiii omorandu-se intre ei pentru tine?

Ca parinte – le ceri vreodata celor mari sa-i umileasca pe cei mici pentru ca nu au invatat inca ce stiu ei?
Nu-i asa ca toti copiii tai sunt perfecti?



Smerenia este un rezultat al unei intelegeri profunde. Nu este un act de umilinta, nu este o jertfa, nu este un act de renuntare. Desi, in aparenta, exact asa arata.



Nu este o CAUZA.

Este un EFECT.



Este o eliberare de pozitionalitate – in urma integrarii unui adevar pe o scala ridicata a constiintei.

Poate ca in zilele care urmeaza am sa scriu despre un episod de smerenie din viata mea. Unul care a venit ca rezultat al unei intelegeri interioare, si nu ca o cauza a unei recompense ulterioare. Desi recompensa a existat. In sincron cu integrarea unui salt in constiinta.