joi, 29 ianuarie 2015

Carari din labirintul unui initiat


In vremea adolescentei mele (parca au trecut 1000 de ani de-atunci) imi cadeau in mana carti „grele”, care pe vremea aia erau considerate oculte.
Si le devoram.
Citeam ca o maniaca, si cu fiecare rand speram sa devin fantastica. 

Ma imaginam o vrajitoare puternica, ce manipuleaza materia cu privirea. Imi doream putere, si mi-o doream cu ardoare.
Imi spuneam in sinea mea ca atunci cand voi reusi sa fac chestii iesite din comun, atunci am sa fiu stapana pe propriul meu destin.

Ignoram toate pasajele in care eram redirectionata catre sinele meu.
Imi spuneam ca cei care scriu cartile alea – nu inteleg ca intai trebuie sa ai puterea, si abia apoi te poti repara pe tine.
Initiam discutii imaginare cu ei, si le atrageam atentia ca ordinea in care au structurat informatia in carte - poate induce in eroare.

Ma gandeam apoi ca – fiind vorba de invataturi oculte – cu siguranta cei care scriu carti au metode oculte de a revela informatii, menite sa fie intelese numai de catre initiati.

Aveam un maestru care ma alimenta cu carti.... pe vremea aia cartile astea erau ceva.... aproape inaccesibil.
Imi inmana fiecare carte cu mare insemnatate, aproape ca un ritual... ma privea in ochi si imi spunea sa o citesc cu mare atentie, si sa las egoul deoparte cand integrez informatia.

:)))) Mi se parea ca exagereaza, si uneori gandeam:
 „Egoul tau e cam ciufulit aici.... Faci ca totul sa para atat de important doar pentru ca sunt cartile tale!”

Eu imi luam de fiecare data informatiile ritualice, ma grabeam sa fac minuni.
Ma calca pe nervi de cate ori imi insinua ca am de lucrat la Ego pentru a deveni cu adevarat puternica.

„Ce Ego? Nu vezi ca nu am orgoliu deloc? Te uiti prin mine si te vezi pe tine, sau ce ai?” – gandeam eu deranjata.

.... Atat intelegeam eu din Ego. Nu am orgoliu – gata, m-am spalat pe maini, sunt fara pata. Eram convinsa ca bunatatea mea este un semn de superioritate spirituala, o dovada a faptului ca mi-am ucis egoul din fasa.

:))))) Eram tare comica.

Acum inteleg cat eram de comica si ma intreb cum a reusit sa se abtina de la ras de atatea ori maestrul meu, dar mai presus de asta, inteleg ca prietenul meu sensei chiar era un maestru.
Hohotea cu tot sufletul uneori, si mi-era aproape ciuda pe el. Mi se parea ca nu ma ia deloc in serios, si ca face pe interesantul cu mine.

Eram hotarata sa-i arat ca rade ca prostul degeaba. Tin minte ca la prima mea experienta de decorporalizare am gandit:

„Sa te vad acum cum razi, desteptule. Ia de-aici Ego!”

Nu am reusit sa-l impresionez cu reusita mea. I se parea ca am ratat o experienta valoroasa. Mi-a spus ca este un inceput bun, dar data viitoare sa o fac mai asumat, sa las fascinatia deoparte.
Eu eram mandra de smecheria mea. Dom’le... cati ies din propriul corp si se pot privi din tavan?
El ma intreba ce am inteles din experienta.
Pai ce sa pot sa inteleg? Ca sunt smechera! Tu ce nu intelegi?

... Eram atat de smechera incat am uitat complet sa studiez macar felul in care ma simt de acolo de sus. Nu am incercat sa simt peretii, nu am dat atentie felului in care respir, daca respir, ce simturi am, ce pot sa fac.... Cine sunt...
Mi-am privit corpul de sus – dupa care am intrat inapoi in el.
Mi-am promis ca data viitoare am sa-i fac o vizita chiar lui, si am sa-l sperii.

El ma directiona spre mine, iar eu trageam spre exterior.
Cautam baghete de maslin, anse, cristale fara fisuri, carti rare de Tarot.....
Vroiam actiune... sa ma lase cu teoriile lui despre auto-control, ce auto-control?  Hai sa facem ceva, un hocus-pocus, un cerc magic, ceva!

.... Au trecut cativa ani buni pana am inteles.
Cand am „vazut”, si am dat atentie la ce „vad”.

Nimeni si nimic din exterior nu putea sa-mi dea putere.
Si puterea nu sta in demonstratii de forta.

Eu si numai eu.
In mine era cheia.

Fiecare sentiment al meu este o informatie deschizatoare de porti.
Absolut fiecare sentiment.

Nu sunt puternica pentru ca deschid involuntar porti, sunt puternica abia atunci cand stiu exact cum le deschid, cum le inchid, si mai ales care sunt portile potrivite binelui meu cel mai inalt.

Nu eram puternica atunci cand manipulam materia doar pentru ca stiam niste trucuri.

Am devenit puternica abia atunci cand am inteles rostul materiei.

Nu am inteles rostul materiei pana nu mi-am inteles rostul meu.... al esentei mele.

Am iesit din obscuritate atunci cand am inteles ca eu – Andreea ... nu sunt de fapt doar atat.
Andreea este doar un rol temporar, un episod in care experimentez. Dramele mele, fricile mele, iubirile mele, intamplarile mele – sunt circumstante temporare.
In momentul in care sufletul meu iese, atunci cand transced planul asta – toate povestile mele raman atat: povesti. Neesentiale.

Ramane doar esenta. Procentul de iubire integrata. Nivelul echilibrului cumulat.

Acolo... acasa... imi aduc aminte sute de povesti in care am intrat, si imi dau seama ca nu ma identific cu niciuna. Sunt doar experiente temporare.
Sufletul meu nu poarta ranchiuna din viata asta fata de tatal care mi-a distrus copilaria, nu pastreaza dorinta de a fi iubita de tipul ala la care am tinut mai mult decat la mine, nu calculeaza procentual karma cu verisorul din viata asta care ma oboseste..... 
Si de fapt tata nu e tata, iubitul nu e iubit, verisorul nu e verisor.... toti sunt colegi de scoala.

Sufletul meu nu se identifica deloc cu rolul pe care mi l-am ales in viata asta.
E doar un joc de rol.

La scoala (atat la psihologie cat si la jurnalism) – faceam jocuri de rol. Erau extrem de utile. Intram in personaje diverse si le jucam pana intelegeam o postura.
La sfarsitul orei – dadeam mana cu colegii si schimbam impresii. Evident, fiecare isi analiza propriul rol, fara a se identifica cu el.
Toti eram colegi, si toti contribuiam prin jocul nostru la descifrarea unor sentimente si impulsuri.
Nici macar o singura data nu mi-a dat prin cap sa raman dupa ora in rolul victimei accidentului rutier. De ce as fi facut asta?


Acolo, acasa.... acolo sunt cu totul altceva. Nici unul dintre rolurile date pe pamant nu ma definesc ca spirit.
Ma defineste doar echilibrul personal. Intelegerea. Cu cat in vietile mele invat mai multe posturi, cu atat spiritul meu cumuleaza mai multa cunoastere, o intelegere mai profunda.

Revin la exemplul cu scoala.
Faci o facultate, esti doxa de informatie, dar esti in ceata totala fara practica.
In momentul in care faci practica, abia atunci integrezi informatia la valoarea sa integrala.

Sa spunem ca faci o facultate de stiinte economice. Ce sa poti sa intelegi dintr-un sir interminabil de conturi? Habar n-ai. Abia cand pasesti in biroul de contabilitate al unei institutii - incepi sa le intelegi rostul. Pana atunci – sunt doar niste cifre cu niste denumiri ciudate.

Practica.
Asta face sufletul meu pe pamant.
Asta face sufletul meu in rolul Andreei.
Asa cum a facut si in rolul araboaicei care a blestemat pe Talmud, asa cum a facut si in rolul vrajitoarei care trimitea sageti  si sfere de lumina informate, asa cum a facut in multe roluri....

Acum, eu – Andreea - nu ma mai identific cu rolul araboaicei sfasiate de durere. Am alt rol.
Dar rolul acela a fost viata mea odata. A fost tot ce aveam.

Acum, eu – Andreea nu mai iubesc acelasi barbat, nu mai cresc acelasi copil, nu mai am aceeasi mama. De fapt, barbatul pe care l-am iubit odata – in viata asta mi-a fost bunica.
Nici o clipa nu ma gandesc la ea ca la cineva cu care as mai vrea sa fac dragoste....
Nu mai joc acelasi rol, nu mai am aceleasi lectii, nu mai sunt aceeasi femeie.

Eu, Andreea – nu sunt o femeie.
Sunt un suflet.
Acum femeie, alta data barbat... de fiecare data altcineva, cu alte sentimente, cu alte povesti, cu alte lectii.

Daca sufletul meu s-ar identifica cu toate jocurile de rol din fiecare incarnare in parte.... ar fi un suflet cu personalitate multipla..... aaaatttttaaaaaat de multipla.......

Sunt un spirit.
O esenta pe care o rafinez cu fiecare viata experimentata.
Fiecare sentiment inteles si stapanit - este o reusita extraordinara.
Este un plus de putere personala.

Puterea personala sta in intelepciune. In echilibru.

Pe vremea cand imi cautam puterea in povesti fantastice .... ii dispretuiam pe cei care vorbeau atat de putin despre actiuni, si insistau atat de apasator pe sentimente.

Viata mi-a dat.
Atatea actiuni pana am inteles sentimentele.

Cand am inteles sentimentele?
Cand am fost dispusa sa ies din rolul Andreea, si sa privesc cu detasare si modestie tot ce ma inconjoara.

Nu cum se raporteaza totul la mine.... ci totul ca tot... din care fac si eu parte, la fel ca fiecare entitate din Universul asta.
Al carui buric nu sunt eu :)

Spiritualitatea nu consta in numarul de definitii cumulate la nivel mental, si modelate pe propriul interes de moment al unui rol...
Spiritualitatea nu consta in cautarea frenetica a unui sens doar pentru rolul din viata asta.
Spiritualitatea nu consta in clisee.

Spiritualitatea incepe abia atunci cand dispare atasamentul fata de rol.

... Pana sa pricep asta.... am batut sute de carari ocolitoare.

Ma cautam intr-un labirint, eu pe mine, si labirintul parea extrem de incalcit pana cand mi-am definit cautarea.
Eu raportam totul la Andreea. La povestile ei.
M-am gasit de atatea ori, si am trecut pe langa mine usor enervata.... nu stiam ca sunt eu, nu ma cunosteam, eu cautam acea fateta cu care eram familiara.
Ma identificam cu rolul Andreea si pierdeam esenta.
M-am tot lovit de esenta, si am tot ocolit-o, pana intr-o zi cand – obosita de cautari – am facut o pauza in dialogul interior.
Daca am tacut.... am putut sa aud cu claritate raspunsul intrebarilor mele.
M-am gasit eu pe mine. Pe adevaratul „mine”.
Sinele meu superior. Atat de greu de ignorat, si in acelasi timp atat de greu de vazut....
E greu de gasit in vacarmul unui dialog interior frenetic.
E greu de ignorat atunci cand mentalul tace. Sau macar vorbeste mai incet.

(Deschid o paranteza:
Ritualul meu de dimineata este sa-mi beau cafeaua in timp ce ma uit la postarile prietenilor mei pe facebook.
Dimineata de dimineata – citesc clisee. Credinte definitorii. Rute neuronale. Expresii ale directiei dialogului interior – de genul:

„Cainele este cel mai credincios prieten, el nu te va trada niciodata”
„Un prieten adevarat nu te lasa la greu”
„In viata ta ai nevoie doar de cei care au nevoie de tine”
„Cand viata te loveste – ridica-te si spune-i ca loveste ca o zdreanta”
„Stii ca este „the one” atunci cand nu-stiu-ce...”
„Viata este o curva, deci invata sa o f...i bine”
Etc..... etc.....

Dupa ce posteaza fiecare – stiu care ii sunt framantarile, si de-a lungul timpului am depistat un pattern pentru fiecare.
Nimeni nu m-a surprins pana acum.
Atat in momentele bune, cat si in cele triste –fiecare din lista mea de prieteni isi demasca – in diverse feluri – setul de limitari egotice.

Majoritatea traiesc aratand cu degetul in exterior.... prietenii tradeaza, oamenii sunt instabili si nu stiu sa iubeasca, viata e o curva, partenerii te pot rani, sufletul – pereche e greu de gasit, e nevoie de un manual tehnic pentru a-l depista..... etc.... etc.....
Repet ceva ce am scris de mai multe ori: De cate ori lansam degetul aratator in exterior – trei degete sunt indreptate spre sine....
Insa cine sa accepte ca poate el insusi este mai putin decat impecabil in raport cu restul lumii, si in raport cu sine?...
Egoul nu accepta asemenea tampenii, nu se judeca pe sine, si nu are nici un interes sa se auto-demaste.
Acesta este un mecanism, nu Sinele insusi – prin urmare nu se poate cunoaste decat in raport cu cantitatea de suport primita din exterior...
Paradoxal, cantitatea de suport primita din exterior este invariabil egala cu cantitatea de suport interior....
Paranteza inchisa)

.... Am facut  cateva hocus-pocusuri in viata asta, chiar si inainte de a ma gasi eu pe mine...

De fiecare data s-au produs in momentele in care intentia mea a surclasat nevoile egoului (nevoia de a avea dreptate, nevoia de a fi smechera, nevoia de a fi recunoscuta, validata, sustinuta din exterior, nevoia de a ..... nevoia. Sfera egoului e nevoiasa.....)

Intentia are putere.
Magia se bazeaza pe intentie.

.... Intentia ferma e greu de sustinut cu mentalul care se auto-ataca in permanenta cu posturi nevoiase......