sâmbătă, 21 februarie 2015

"O aroganta"




“Hai sa facem o aroganta!” – imi spunea vecinul meu – “Hai sa comandam o pizza si sa ne uitam la o comedie pe tableta, desculti, pe malul lacului!” (noaptea – pe la 12)


Radeam cu tot sufletul de “arogantele” lui…. Venea cu cele mai nastrusnice idei, si atata se tinea de mine, pana le puneam in practica.


Imi statea mereu pe limba sa-i spun ca astea nu sunt arogante, sunt mici nebunii.
Aroganta e un cuvant care descrie o atitudine sfidatoare.
Niciodata nu l-am corectat insa.

Acum, de la o vreme, imi tot vin in minte “arogantele” lui, si ma intrebam de ce am lasat nedezbatut subiectul asta cu el....
Am ajuns pana la urma sa concluzionez ca nu aveam ce sa corectez.

 “Aroganta este un cuvant care descrie o atitudine sfidatoare”
El, vecinul meu – cu micile lui nebunii - sfida o stare de fapt: aceea ca eu nu o sa fiu niciodata iubita lui, aceea ca pe malul lacului, si descult - mai degraba contemplezi decat sa te uiti la comedii pe tableta, aceea ca la 12 noaptea, lumea in general nu iese pe malul lacului in pustietate ca sa manance pizza si sa rada la comedii.

 Pentru el era “o aroganta”.  Una asumata.

 Ce este o aroganta?
O atitudine exclusiv orientata in exterior?
Nu.
Este pur si simplu o atitudine.
Tot ce manifesti in exterior – este o expresie a ceea ce exista in interior.

 Bun, dar acuma’.... eu din postura tipei spirituale, care bate tare moneda pe modestie, pe asumare, pe ZEN.... eu ce cautam in “arogantele” vecinului meu, avand in vedere ca pe vremea aia eram deja destul de aerata....

 Ma pufneste rasul.
Aroganta mea interioara depasea cu mult aroganta vecinului.

 Fascinatia mea pentru propriul meu Eu era ... ma mir ca mi-am mai incaput in mine cateodata :))))))
Sub masca modestiei si a asumarii – debitam cele mai cretine judecati de valoare..

Cea mai impertinenta (pentru care am si fost tabacita) – era aceea in care interpretam sintagma “Totul se intampla cu un motiv”.
Eu motivul il calculam in functie de interesul rolului meu din acel moment.
In interesul rolului, nu al sinelui.

Rolul “vindecatorului” imi ocupa mare parte din timp.

Ma identificam libera cu el, considerand ca acesta este un rol pozitiv, unul corect din punct de vedere etic, moral, si spiritual.

Ajunsesem sa cred la un moment dat ca am o datorie fata de toti oamenii cu care ma intersectez.
Aceea de a-i vindeca intr-un fel sau altul.
Ca si cand eu deja traiam in dharma.
Karma mea era deja istorie veche, si nu mai aveam nimic de invatat.

Culmea, cam tot ce imi aparea in cale - era parte din chestii nerezolvate in mine.

Crezi ca imi suna vreun clopotel in creieras?
Nici vorba.

In cel mai fericit caz sesizam similaritatea, si imediat scoteam perla:
“Clar, imi este trimis mie – pentru ca eu stiu cu ce se mananca chestia asta”

Stiam, intr-adevar, cu ce se mananca.... insa nu aveam idee cum se digera.... Eu personal stateam prost cu digestia, ce era in capul meu sa cred ca procesul vindecarii se rezuma la asezonat?....

 .... In capul meu era un rol.

Unul frumos impachetat, estetic, satisfacator pentru principiile mele, dar mai ales pentru nevoile mele.

 “Atata vreme cat ai nevoi – ocupa-te de ele, inainte de a face experimente pe altii.
Altii nu exista, ei sunt proiectii ale nevoilor tale.
Vindeca-te pe tine, si abia apoi esti in masura sa-i vindeci pe altii”
Citez din minte invataturile unui saman.

 Sfera nevoiasa a egoului meu nu se lasa usor.

 “Pai daca am capacitatea sa vindec, o fac, ca nu mi s-a dat degeaba.
Daca am acces la atatea informatii – le impartasesc, ca nu mi s-au dat degeaba.
Daca eu am inteles lucruri, ii fac si pe altii sa le inteleaga, ca nu mi s-a ingaduit sa le inteleg degeaba.”
Etc... etc.....

 Si uite-asa.... eu consumam energie ore-ntregi – explicand pe limba mea cum e cu psihologia – la tanti Violeta, care saraca, din politete ma aproba... dar in sinea ei gandea ca am luat-o razna de la atata facultate.....
Consumam si din energia mea, si din energia ei.

In sinea mea, eu o vindecam pe ea.
De fapt, eu ma vindecam pe mine si atat.

Nu vorbeam pe limba ei. Vorbeam pe limba mea.

Ma felicitam pentru intelepciunea mea, si pentru sensul pe care il pot da intr-o simpla discutie.
Dar sensul il dadeam doar mentalului meu. Nu mentalului ei. (Nici nu indraznesc sa ating termenul de suflet, eram departe..)

Uneori constatam ca vindecarea mea e maxim un fel de “aspirina la pneumonie”.
Dar nu ma lasam.

Ma tineam cu dintii de conceptele mele, si daca chiar aveam un esec total cu cate cineva... imi spuneam ca e vina lui, ca nu vrea sa se vindece. Sau ca “nu i se permite”.
Toti erau de vina, numai eu eram fara pata.

Intr-un moment de rara sinceritate, am avut un dialog cu mine.
Suna cam asa:


- Tanti Violeta nu s-a vindecat, desi i-ai explicat tot ce stii, si ai facut-o “ca la carte”....

- Pai da, pentru ca nu vrea sa se vindece. Eu chiar am facut tot ce am putut....

- Dar atunci de ce te-ai apucat sa vindeci pe cineva despre care stiai ca nu vrea sa fie vindecat?

- Pai nu stiam ca nu vrea. Si poate chiar vrea o parte din ea, dar nu ii este permis.

- Si lucrurile astea le-ai descoperit pe parcurs?

- Pai... da.

- Parca spuneai ca iti sunt trimisi cu un motiv....

- Pai.... da, uite, pe tanti Violeta chiar puteam sa o vindec daca ar fi inteles ce-i spun.....

- Si de ce crezi tu ca nu a inteles?

- Nu stiu exact... cred ca e blocata in conceptele ei.... cred ca se incapataneaza sa judece cu principiile ei....

- Pai si cu ale cui principii ar trebui sa judece? Cu ale tale?

- Normal, despre ce vorbim? Eu ii arat calea, nu e neaparat calea mea, e calea corecta!

- Aha. Deci din punctul tau de vedere, tu nu lucrezi cu setul de valori al cuiva, ci il impui direct pe al tau.

- Pai nu il impun. Daca intelege – bine, daca nu intelege... atata poate, n-am ce sa-i fac!

- Aha. Deci tu de fapt nu esti chiar un vindecator, esti mai degraba un orator.

- Pai nu. Stai putin.  Vindecarea se produce 100% prin intelegere, da? Nu e vina mea ca ea nu intelege.

- Dar a cui e?

- A ei! Dhoamne...

- Pai daca nu o poti face sa inteleaga, desi tu prin asta consideri ca vindeci – in opinia mea rezulta ca nu stii sa vindeci, stii doar sa expui niste idei.

- Bai, dar ii expun ideile corecte!!!! Ce vina am eu ca ea nu intelege? ?

- Dar tu pe cine vindeci de fapt cu ideile corecte?

- ..... Discutie de trei lei.....

- Daca vrei sa vindeci ideile ei, lucrezi cu ideile ei. Ii vorbesti pe limba ei, nu pe limba ta. Lucrezi cu valorile ei, nu cu valorile tale.

- Valorile ei sunt gresite.

- Ce te face sa crezi ca ale tale sunt corecte?

- Functioneaza la mine!

- Corect. La tine. Dar tu parca o vindecai pe tanti Violeta.

- Pai valorile lui tanti Violeta ii dau migrene si amar in gura. Valorile lui tanti Violeta ii dau fierea peste cap. Ce sa fac cu valorile ei?

- Hmm.... sa i le vindeci, poate?

Dar sa i le vindeci pe ale ei, nu pe ale tale.

Daca mergi la doctor, o sa-ti scrie reteta pentru bila ta, nu pentru rinichii lui.

Asa e si cu tanti Violeta.

Degeaba ii vorbesti ei despre proiectie. Acesta este un concept greu pentru ea. Pana sa ajunga la proiectie, are de integrat notiuni mai simple.

Tanti Violeta e o femeie simpla, nu are facultatea ta, si nu are drumul tau in viata.

Nu incerca sa faci o Andreea din ea, ca nu esti tu un prototip.

Fiecare om este perfect asa cum este.

Problema cuiva se rezolva cu resursele sale, nu cu holograma ta.

Daca vrei sa ajuti la teme un copil in clasa a doua, il ajuti cu indrumari pentru clasa a doua, nu ii impui capul cu matematici aplicate. 

Ii vorbesti pe limba lui, nu ii expui o teza sofisticata in franceza, doar pentru ca tu stii sa faci asta.

Cu ce il ajuti – daca el nu intelege franceza, si nici daca ar intelege-o nu i-ar folosi, avand in vedere ca temele lui sunt in romana, si sunt la matematica, nu la filosofie?..

- Ok, posibil sa fi exagerat putin cu tanti Violeta... dar a fost minunat tot ce i-am spus....

- A fost minunat.

Dar numai pentru tine.

Pentru ea a fost doar un speech interminabil, greu de digerat.

Te crede foarte desteapta, stai linistita.

Insa desteptaciunea ta nu a ajutat-o pe ea cu nimic.

Tanti Violeta avea alte nevoi.

Si vorbeste in alti termeni. Mai putin sofisticati decat ai tai.

Si are alte preocupari. Mai putin spirituale decat ale tale.

Asta nu face din ea un om mai putin bun decat tine.

E doar un om care vorbeste alta limba decat tine.

Cand vrei sa vindeci... vorbesti pe limba ei. Lucrezi cu preocuparile ei. Te adaptezi la termenii ei.

O vindeci pe ea, nu pe tine.

Si cata vreme tu nu esti vindecata, nu vindeci pe nimeni, nu prin logos, lasa iluziile.

Nu ai putere personala. Chiar daca ai in vocabular concepte intresante.

Degeaba le ai, daca nu stii ce sa faci cu ele.

Atunci cand le stapanesti cu adevarat, stii sa le adaptezi fiecarei situatii in parte.

Atunci cand le stapanesti cu adevarat, ai in vedere interesul pacientului tau, nu evidentierea propriei inteligente, sau a setului TAU de valori.

Atunci cand le stapanesti cu adevarat, ai putere personala.

- Cum adica am putere personala? Ce vrei sa zici? Ca acum nu am?

- Nu. Acum nu ai.

- Asta e bullshit. Am trecut prin foarte multe. Am mai multa putere decat isi poate cineva inchipui!

- Puterea personala nu e echivalenta cu forta personala.

Forta nu ti-o contest.

Ai trecut, intr-adevar, prin foarte multe.

Dar inca treci.

Pentru ca ai forta personala, si iti lipseste puterea personala.

Puterea personala este o stare.

O stare de intelegere profunda a tuturor variabilelor cu care ai de-a face in acest minunat joc numit viata.

O stare in care ai depasit barierele egoului, si ti-ai largit perceptia constiintei.

O stare in care nu mai “simti nevoia sa....”

O stare in care stii suficient incat sa nu ai nevoie sa defilezi cu asta...

O stare in care intelegi suficient incat sa nu ai nevoie sa cauti vinovati sau persecutori....

O stare in care sa simti suficient incat sa nu devii vulnerabil .....

O stare in care nu ai nevoie sa ai dreptate.... si nu ai impresia ca tu detii vreun adevar universal, nici vreo cale unica....

Puterea personala este acumularea unui Weltanschauung – asa cum ii spune iubitul tau Jung, pe care il intelegi atat de superficial.....


(Weltanschauung (literal "privire înspre lume") este un termen consacrat din filosofia germană și desemnează modul sistematic în care individul înțelege și interpretează sensul lumii și al vieții. Termenul este utilizat ca sinonim pentru "părere despre lume și viață", "convingere metafizică" sau "concepție metafizică".

Noțiunea de "Weltanschauung" se remarcă prin neutralitatea cu care desemnează opiniile despre lume și viață ale individului, ea incluzând atât convingerile religioase, cât și pe cele nereligioase, deci toate reflecțiile sistematice privind rostul sau lipsa de rost a existenței lumii și a omului în lume.)

Ocupa-te de tine, cumuleaza putere personala, si abia apoi esti pregatita sa vindeci prin logos.

Abia atunci stapanesti cuvintele in asa fel incat ele sa vindece.

Abia atunci vorbesti cu sens pentru altcineva in afara de tine.

Pana atunci... esti o persoana de forta.

Cuvintele tale sunt o proiectie a cautarilor tale de sine, nimic mai mult.

Vrei sa vindeci? Vindeca-te pe tine.  Ti se pare prea putin pentru intelepciunea ta?

Nu ai putere personala. Nimic nu este “prea putin”, decat in capul tau.
_______________________________________________________________