miercuri, 17 iunie 2015

"CUM SA MA IUBESC PE MINE?"

Stau de vorba mult cu cititorii mei.  Si multumesc pentru asta. Experimentez constant gustul impartasirii.
Am ocazia sa inteleg mai mult cu fiecare discutie pe care o port.
Da, da... sa inteleg!
Chiar daca sunt in postura celui care raspunde.
Cu fiecare intrebare care imi este adresata – eu castig o ocazie in plus de a contempla cate un adevar.


O intrebare pe care o primesc foarte des este aceasta:

„CUM SA MA IUBESC?”

„Pfffff.... simplu!
Pur si simplu! Da-i drumul, ce mai astepti?” – imi vine in minte de fiecare data.

Insa acest „pur si simplu” nu este atat de simplu atunci cand privesc in plan detasat, si vad increngatura energetica a conceptelor din mentalul colectiv.

Vad engrame de genul:
„Daca ma iubesc pe mine inseamna ca sunt egoist”
„Ca sa fiu un om bun trebuie sa imi iubesc aproapele si sa ma las pe mine deoparte”
„Numai un narcisic se iubeste pe sine”
„Iubirea de sine este un atribut al diavolului”
„Un om cu frica de Dumnezeu renunta la el, si se dedica in totalitate credintei”
„A te iubi pe tine inseamna mandrie si orgoliu prostesti”
„Este un nemernic, se iubeste numai pe el, in rest calca pe cadavre”
„Este o pitipoanca si in afara de propria ei imagine botoxata, siliconata, ultra-fardata – nu iubeste nimic.”
„Este un copil razgaiat care a fost educat sa se iubeasca numai pe el, de asta calca tot in picioare”
„Nu eu trebuie sa ma iubesc, ci partenerul meu, iar daca nu am un partener care sa faca asta.... ma ofilesc”
„Daca parintii mei nu m-au iubit, cum as putea eu sa ma iubesc? Cine iubeste un copil orfan, aruncat „la gunoi” de cand s-a nascut?”
„Am sa ma iubesc atunci cand mai slabesc”
„M-as iubi, insa cred ca as pacatui, vinovatia din suflet ma face sa ma urasc”
„Cred ca Dumnezeu se mai imbuneaza daca ii arat ca-mi detest firea pacatoasa. Nici nu se pune problema sa ma mai si iubesc”
„Bine-nteles ca ma iubesc pe mine! Am invatat sa ma iubesc cand am observat ca daca nu o fac eu – nimeni nu o face. M-am ridicat din genunchi, si acum nimeni nu-mi mai dicteaza mie! Le dau cu flit la toti! Sa mai indrazneasca cineva sa-mi impuna mie ceva, ca ma vor cunoaste!”
„Ma iubesc pe mine prea mult – asa ca nimeni n-are vreo sansa sa ma umileasca”
„Eu stiu sa ma iubesc pe mine – nu cer niciodata nimic, de la nimeni, s-o creada ei ca ma injosesc eu...”
„De cand ma iubesc pe mine – am observat efecte neasteptate: lumea din jurul meu crapa de invidie si rautate!”
„Atunci cand te iubesti pe tine – te doare-n cot de idioti, si faci doar ce te taie pe tine capul, sa moara dusmanii de necaz! Sac!”

Etc.....

Hai sa eliminam o prima eroare in intelegerea iubirii de sine:

Nu se refera la iubirea aceea egoista, nu are legatura nici cu fascinatia de sine, si nici nu contine drame egocentriste.
Nu la asta ma refer cand invoc iubirea de sine.

Acestea sunt tocmai atribute ale unei neiubiri de sine in fond...
Orice pozitionare in opozitie cu exteriorul – tradeaza o slaba iubire de sine.
Orice traire conflictuala – ca o fi in raport cu persoanele de sex opus, ca o fi cu o tipologie anume de oameni, ca o fi chiar cu propriile ganduri – are la baza ... neiubirea. De sine. Chiar daca in principiu isi apara tocmai eul.
Atunci cand ai nevoie sa aperi ceva, acel ceva rezulta a fi vulnerabil.
Acea vulnerabilitate (recunoscuta sau nu – si in general negata cu vehementa) – are radacini doar in lipsa iubirii de sine. Nimic altceva nu o poate genera.

Ca o paranteza:
Citeam chiar azi un articol scris de un psihoterapeut cu multe diplome in terapii complementare, cu pretentii de multi – extra – fantastico – fara numar – extra-sens, si experienta in STUDIUL, repet STUDIUL psiho-energo-informational...
Tipa da cu titlul de adevar ocult – faptul ca expresia „SARUT MANA” este de fapt o „afirmatie blocanta”
(Cu scuzele de rigoare, expresia ii apartine)

Ca de fapt te umilesti spunand aceste cuvinte.
Ca doar MULTUMESC este un cuvant potrivit, care isi „face treaba”
„SARUT – MANA” – cica ARE VIBRATIE JOASA....
Ca i-a vazut ea – „doctora multi-extra-sens” – „energia”....

Bai oameni buni.... lumea chiar ia de bune toate tampeniile astea, lumea le citeste cu sufletul la gura, si cu hotarare, cu determinare, dand credit diplomelor alora povestite  in descriere!

Am citit reactii ale cititorilor... Una zicea ca i se parea ei ca e ceva in neregula cu expresia... ca a simtit tot timpul un disconfort spunand cuvintele astea.... si ca ii multumeste distinsei doamne doctor pentru confirmare, si pentru invatatura de valoare.....

Acuma... vin eu si spun ca am „vazut” venin in TE IUBESC, mai condensat decat in saptespe „TE URASC”.... 
Cu tot respectul... personal folosesc expresia "SARUT MANA" - da' niciodata nu mi-a scazut din trese. Am tras un ochi si la energie. All ok. Flux bun.
Numa' ca in bagajul meu emotional nu exista blocaje pe nivelul asta. Pot sa zic si "SARUT-MANUSITELE" si tot nu ma blochez.
Dar - ce-i drept - in constiinta mea exista deja o atenuare a sentimentului de separare. Stiu clar ca Dumnezeul din mine exista in fiecare. Ma identific cu cei cu care interactionez. fara sa mai fac un mare caz din asta.

Mai devreme citeam commenturile unei postari pe facebook. Cica nu esti „evoluat” daca ai crescut cu o stima de sine scazuta.
Adica... nu doar ca esti „varza” la intelect, dar si ca spirit esti inferior...
Etichete – din prea-plinul.... tolbei personale cu complexe.
Mascate in judecati de valoare.

Ai spune ca cine a scris commentul se cam iubeste pe sine, si din inaltimea elevata a spiritului sau – da cu biciul in bietii involuati, ca daca aveau vreo urma de evolutie – nu simteau nu – stiu – ce.
Da asa, dezinteresat... de amorul discutiei..

Eu spun invers.
Nu se prea iubeste. Dar se pacaleste ca o face, aratand cu degetul in exterior chestii mai slabe decat chestiile sale slabe, punand etichete de evolutie, plasandu-se astfel in randul celor care deja sunt evoluati si pot da calificative.
Chestiile acelea slabe pe care le semnaleaza.... ce crezi? Fac parte din bagajul propriu de sub pres...
In raport cu iubirea - scade nevoia de a judeca in exterior, precum si rezervorul de etichete.
Mh... asta e o discutie lunga, tinteste catre proiectie, trece prin filtrele Umbrei.... am mai scris. De data asta am vrut doar sa exemplific modele de engrame. Colective.

Revenind la oitele noastre.
Ma intreaba cineva zilele trecute intr-un mod absolut delicios:

„BUN, DAR CONCRET, CE FAC? MA UIT IN OGLINDA SI IMI SPUN CA SUNT FERMECATOARE, SAU CUM?”

:))))))))) Nu.... sau, ma rog, si asta, daca crezi ca te ajuta sa te vezi mai bine decat o faci in mod regulat.
Si, de fapt, repetarea in oglinda a unor afirmatii pozitive cu privire la propria persoana chiar ajuta, este un fel de auto-hipnoza.
Daca te mai si privesti in ochi in timp ce-ti faci afirmatiile – este foarte posibil sa ai rezultate interesante.

Insa in prima faza eu as dezlega misterul conceptului in sine.
Sa nu o dai din lac in put cu iubirea asta.

Am exclus deci iubirea egocentrista, bazata pe o fascinatie de sine lipsita de esenta, amplificand sentimentul de separare.
Aceasta apartine sferei Egoului (despre care promit ca am sa scriu un articol – in curand).

Exclud si pozitionarea in opozitie cu „lumea rea”, sau "lumea proasta".
Lumea este exact asa cum o proiectezi tu.
Dar nu iti arata ce iti place sa vezi, ci iti arata exact ce nu admiti sa vezi in tine.
Cata vreme nu accepti sa vezi ceva din tine – NU TE IUBESTI.
Astfel ca pozitionarea in postura celui care taie si spanzura dupa cum il taie capul, uite-asa, "sa crape dusmanii de invidie".... este una lipsita in fond de iubire.
Ci a unui Ego in reconstructie, care se zbate sa iasa din postura victimei, trecand in rolul revoutionarului.
Revolutia este in primul rand interioara, si cata vreme exista o rascoala – iubirea inca se lasa asteptata.

Ca sa ne intelegem:
Iubirea de sine este o stare de armonie interioara. Unde individul isi cunoaste propriile „motoare” si „piulite”. 
Si e ok cu ele. Adica le accepta, si le valorifica.
Iubirea de sine este o stare de pace cu privire la propria persoana.
Unde cautarile de sine nu mai provoaca nici razboaie, nici blocaje, nici revolta.

Te iubesti pe tine atunci cand esti dispus sa accepti ca ai o Umbra, si ca aceasta nu este ceva abject, ci o latura a ta care poate fi valorificata.
Umbra este compusa din suma complexelor tale.
Toate acelea pe care le-ai ascuns sub pres de-a lungul timpului, si le-ai ascuns atat de bine incat de multe ori nici nu mai dai de ele cu ochiul liber, sau cu mintea alerta.
Le-ai refulat in subliminal.
Au trecut in Subconstient – unde au creat tipare de aparare contra lor insile, dupa care au fost aruncate in Inconstient.

Aceasta instanta a psihicului tau (Inconstientul) e un fel de „Zona Crepusculara”.
Adica n-ai acces la ea cu mentalul constient, poti sa stai si-n cap.
Insa elementele continute acolo – nu dispar efectiv.
Ele isi fac simtita energia prin actele tale impulsive (impulsuri), actele ratate (spui ceva total in dezacord cu ceea ce vrei sa exprimi, din greseala, sau faci chestii carora nu le gasesti o explicatie rationala, si te intrebi ce-o fi fost in capul tau, cel mai banal exemplu fiind acela in care te duci la bucatarie, insa odata ajuns acolo – nu ai idee ce vrei de acolo, etc..), isi mai fac simtita energia in vise, unde starea ta de constiinta este modificata, creierul tau vibreaza pe o alta frecventa, si in general in starile modificate de constiinta.

Ele fac parte din tine, din bagajul tau informational, si nu vor muri niciodata, chiar daca in starea de veghe, cu mentalul Constient – nu le poti vedea aidoma.

Tot ce se numeste informatie, absolut tot, este o forma de energie.
Tot ceea ce te compune (nu doar corpul fizic) este energie in diverse forme de condensare.
Iar energia nu moare.
Chiar daca ai dat un gand la o parte, chiar daca ai negat o experienta, chiar daca ti-ai propus sa uiti o trauma, chiar daca nu accepti o idee – ele continua sa existe si sa te compuna, pentru ca energia nu moare, nu se anihileaza, nu poate fi exterminata.
E o lege a firii.
Ea poate fi doar transformata. Ceea ce este minunat.

Astfel ca – in virtutea acestei stari de fapt – pentru a te iubi pe tine in sensul cel mai profund – ai de transformat acea energie continuta in „tolba cu complexe”, stii tu, aceea refulata in „Zona Crepusculara” a Inconstientului personal.

Aici iti trebuie curaj in prima faza.
Pentru ca ai de acceptat o imagine a ta care uneori contrasteaza cu Persona pe care ti-ai creat-o de-a lungul timpului.
Adica acea imagine despre tine pe care iti place sa o afisezi in lume. Acea imagine despre tine pe care o poti accepta tu ca apartinandu-ti.

Daca accepti ca nu esti tocmai ingerul diafan care te prezinti in general, si ca ai conflicte interioare nerezolvate, si ca ai si imagini dizarmonioase in tine, nu esti doar „o bombonica delicioasa roz-bombon”, ai dat start la procesul Individuarii. Care are ca rezultat – iubirea de sine.

In procesul de Individuare – tu iesi din rolul adormitului in propria viata, si incepi sa te descoperi cu „bune” si cu „rele”.
Iar pe cele „rele” - le recapacitezi.
Cum faci asta?
Cu rabdare: folosindu-te de un adevar universal – acela ca totul are doua polaritati. Nimic nu este in definitiv „bun” sau „rau”.
Tu ii alegi polaritatea in fiecare clipa, fiind indus in eroare de o dualitate aparenta.
Am mai scris cate ceva despre Persona, destul de explicit si exemplificat graitor, cand te sfatuiam sa FII BUN, SAU FII RAU, DAR FII TU.
Citeste-le pe toate. Sunt deschizatoare de minti.

Citeste-le cu atentie si rabdare, si nu pune presiune pe tine.
Ideea este sa te armonizezi cu tine, repeta-ti asta constant, si armonia vine in armonie....
:))))) Din nou „comit” fraze demne de o manea focoasa, insa am astfel certitudinea ca iti va ramane in minte ideea, mai vie decat daca as fi exprimat-o intr-un mod conformist.

Deci: Cum te iubesti pe tine?
Cunoscandu-te cat mai bine, acceptand ceea ce cunosti, polarizand ceea ce accepti in directia intentiilor tale.
Si intelegand cat de putin cunosti.
Integrandu-ti Umbra in pace.

Cand ai facut pace cu tine (in totalitatea continuturilor tale) – ai facut pace cu TOATA LUMEA.

Poate suna destul de utopic asa, la prima vedere, insa.... nu e.
E testat, e demonstrat, e cat se poate de logic pe de-asupra. Aminteste-ti de povestea cu tipul hipnotizat pe care am repetat-o in articole: Nu vezi decat ceea ce exista in tine cu titlul de credinta definitorie. Atat.
Nimic mai mult, insa in acelasi timp nimic mai putin.

Zilele trecute vorbeam cu o prietena despre subiectul asta.  I se parea putin exagerata ideea.
Raspunsul meu il scriu in continuare:
„Eu am contestat-o, am urat-o! Imi venea imposibil sa diger ca am fost agresata pentru ca asta sunt EU.
Eu eram victima! Eu am trecut prin clipe de groaza greu de imaginat.
Cum sa ma identific cu un animal? Cat de cretina sa fiu sa accept o asemenea teorie?
Niciodata in viata mea nu am agresat pe cineva. Nici macar in gandul meu! Nu sunt agresiva! Nu am fost niciodata o fiara!
Insa pe parcurs, cand am potolit revolta interioara.... am constatat ca eu pe mine ma agresam....
Pentru ca aveam o conduita „morala” de respectat, unde moralitatea avea un set bine-definit de impuneri si restricitii.
Povestesc si mai mult despre asta intr-UN EPISOD DE SMERENIE DIN VIATA MEA. Imi deschid inima acolo – si o pun pe tava cu albe si cu negre.

Stii ca te iubesti pe tine, atunci cand esti smerit.
Nu, nu in sensul acela de umilinta in fata unei nedreptati, cu capul plecat si plin de revolta si victimizare.
Ma refer la smerenia aceea veritabila, care are la baza constiinta constiintei.
Si intelegerea ei. Integrarea ei in sfera mentalului constient.
Acea stare de bine interior care raspandeste bine in jur.
Acea stare de non-judecata, bazata pe o intelegere profunda a fiintei, in totalitatea ei.

Da, asta era sfatul meu pentru o cititoare: INTAI CUNOASTE-TE. CUNOASTE-TE BINE. APOI TE POTI IUBI.
LIBERA DE CONDITIONARI.

Atunci cand cu adevarat te iubesti pe tine, deci esti in armonie cu tine – toata lumea ta va fi in armonie. Toate intamplarile tale vor reflecta asta.
Asta nu inseamna ca te vei trezi pe o planeta ciudata, cu peisaje magnifice si fara oameni in jur.
Inseamna ca in mijlocul unei mase pestrite de oameni – tu vei vietui linistit, in pace.
Nu, nu inseamna ca toti oamenii in jurul tau se vor transforma in mici statuete ZEN, care-mai-de-care mai stranii in inertia lor.
Nu inseamna nici ca tu vei fi un fel de idiot amortit care sta toata ziua si priveste in gol.
Inseamna ca in jurul tau oamenii galagiosi si diferiti – te vor impacta diferit.
Ii vei percepe altfel.
Ii vei intelege in asa fel incat actiunile lor nu-ti vor mai parea drept „atacuri la persoana”.
Te vei raporta la ei intr-un fel distinct, astfel ca buna-starea ta nu va depinde de actiunile nimanui, nici de sentimentele cuiva, si nici de felul in care unul sau altul te poate intelege.

Atunci cand tu te intelegi pe tine – nevoia ta de a fi inteles sau acceptat – dispare. Ca o magie.
De fapt, dispare nevoia cu totul. Pentru ca deja contii suficient.

Atunci cand esti constient de continutul tau – dispare de la sine frica, anxietatea, panica. Atunci esti liber.
De cine (sau ce) te vei teme?

Ca tot veni vorba de Dumnezeu:
Intrebat fiind – intr-un interviu – daca crede in Dumnezeu, Carl Gustav Jung raspunde:

- „ Nu... eu nu mai cred.... eu STIU. Dumnezeu exista, iar eu stiu asta.”

Mediteaza la asta.
Cand intelegi ca Dumnezeu e-n tine, si in toti si toate cate sunt – iubirea vine mai usor.