miercuri, 24 iunie 2015

"Am murit si m-am descoperit pe mine insami". Anita Moorjani - Povestea

Am aceasta carte de foarte multa vreme deja intr-un folder cu carti „de citit”.
Asa cum deja stiu apropiatii mei, eu citesc mult. Am un televizor in casa, insa privesc la el rar - spre niciodata. Prefer sa traiesc experiente informationale de care ma simt atrasa.
Astfel ca imi fac mereu rezerve de carti, pe care le deschid in functie de starea mea de spirit, sau de nevoia informationala de la un moment dat.


Sunt un fan Wayne Dyer de cativa ani, insa nu cred ca am citit efectiv o carte scrisa de el. Ii urmaresc toate aparitiile de pe you-tube – in conferinte pe care le tine in lume, sau interviuri pe care le acorda unor posturi radio sau TV. Imi place, ador sa il ascult – vorbeste exterm de natural, nu face economie la umor, nu foloseste limbaj de lemn, si (cel putin in cazul meu) transmite intr-un mod foarte simplu, idei destul de complexe.
El vorbeste la un moment dat despre cazul Anita Moorjani, si se declara marcat de povestea ei.
Stiam asadar de ea, de cativa ani.
Tipa a avut cancer in faza terminala, a intrat in coma profunda dupa cativa ani de lupta cu boala, moment in care doctorii i-au declarat imposibilitatea recuperarii, data fiind starea de degradare profunda a intregului sau organism. Practic organele ei isi pierdusera functiile in totalitate. Moartea era o chestiune de ore, si – conform statisticilor medicale – cel mai bun lucru care i se putea intampla.
In coma fiind, Anita traieste o expandare a constiintei, si revine la viata – vindecata total de cancer, recuperandu-se intr-un mod miraculos, pentru care doctorii nu au gasit nici o explicatie rationala.
Mi-am propus sa ii citesc cartea, care mi-a si parvenit intr-un mod neasteptat, fara sa o caut intentionat – insa am amanat-o de fiecare data, gasind mereu cate ceva care-mi suna mai tehnic, mai intelectual. Mai sunt inca multi filozofi, psihologi, psihiatri – ale caror opere nu le-am aprofundat in totalitate, iar setea de cunoastere nu se potoleste niciodata.

Foarte rar am citit cate o carte – in urma careia sa-mi spun ca nimic din ce as mai putea citi pe viitor – nu va mai fi nou, intrucat am trait o epifanie cufundandu-ma in cea pe care tocmai am citit-o.
Ei bine, experienta Anitei Moorjani, pe care am amanat sistematic sa o citesc de vreun an, mi-a dat aceasta revelatie.
M-am apucat aseara sa o citesc, nu pentru ca asa am intentionat, ci pentru ca am deschis din greseala cartea, dand click un rand mai jos in lista cu PDF-uri.
Are 264 de pagini, si e gata citita. Am citit-o intr-o suflare.
Gasesc in exprimarea ei – numeroase similaritati cu ceea ce traiesc si exprim eu in scris in stare de meditatie.
Unele fraze din carte par efectiv copiate de mine in articole de-ale mele de pe blog.
Nu, nu am copiat-o pe Anita Moorjani, nu am citit-o pana acum, desi – repet, o atrasesem in viata mea de destul de mult timp deja.
Credeam ca voi citi o marturie (similara cu alte sute de marturii) a unei experiente dincolo de planul fizic, cu care deja sunt familiarizata, motiv pentru care o amanam de fiecare data, gasind mereu cate un titlu mai „important”

Ei bine, acum mi se pare ca am „absorbit” efectiv ceva fantastic, dincolo de ratiune si dincolo de credinta.
Vreau sa impartasesc experienta cu oricine se deschide spre ea, si am sa copiez in continuare pasaje din carte, pe care le voi imparti in cateva articole, informatia fiind vasta, si in acelasi timp atat de unitara, incat nu poate fi redusa la cateva citate – fara a-i cioparti din sens.

Incep asadar, cu povestea, asa cum a fost relatata in raportul stiintific, de catre omul care i-a spus asa:
„Doamnă, oricum aş privi lucrurile, ar trebui să fii moartă!“

Citat din carte:

„Iată un extras din raportul pe care l-a redactat dr. Ko după studierea detaliată a tuturor  fişelor mele medicale. El a trimis acest raport (pe care îl reproduc mai jos cu permisiunea lui) sub formă de email către presă şi către comunitatea medicală, ca o invitaţie la conferinţa sa. Raportul include detaliile experienţei mele din perspectiva unui medic oncolog, confirmând-o în acelaşi timp:

Sper că veţi găsi povestea Anitei la fel de interesantă cum am găsit-o eu… Întâlnirea cu ea a fost una dintre cele mai fascinante din viaţa mea!
Când am venit la HKG [Hong Kong] luna trecută, intenţia mea era să îi studiez istoria medicală şi să îi validez sau să îi invalidez afirmaţiile. După ce am aflat toate detaliile cazului, am devenit din ce în ce mai intrigat de fantastica ei experienţă… îndeosebi de mesajul pe care l-a adus cu ea!
Chiar dacă detaliile clinice pot fi uşor plictisitoare pentru publicul general, doresc să le ofer ca referinţă, astfel încât să vă puteţi da seama cât de bolnavă a fost şi cât de dramatică a fost recuperarea ei. Sper ca aceste detalii, împreună cu câteva observaţii personale, să ofere poveştii Anitei un fundament cât mai solid:

1. Iată relatarea cronologică a bolii Anitei… În primăvara anului 2002 ea a observat o umflătură tare deasupra claviculei stângi. S-a dus la medic, iar acesta a considerat că simptomul este alarmant. De aceea, i-a recomandat biopsia, care a fost făcută în aprilie acelaşi an, stabilind diagnosticul de limfom al lui Hodgkin în stadiul 2A (stadiu asimptomatic de început/mijloc). Știți cu toții despre reticenţa ei în a urma o terapie convenţională, care a determinat-o să caute o abordare alternativă.
În următorii doi ani şi jumătate, boala ei a progresat lent. În anul 2005, boala a început deja să îi afecteze starea generală. Au apărut din ce în ce mai mulţi noduli limfatici, iar aceştia au continuat să crească. Anitei i-au apărut de asemenea şi aşanumitele „simptome B“... transpiraţii nocturne, febră, mâncărimi etc., care indicau o progresie serioasă a bolii.
În plămânii ei au început să se acumuleze fluide, iar în anul 2005 au fost necesare mai multe intervenţii pentru scoaterea fluidelor, căci acestea începuseră să o sufoce.
De Crăciun, evoluţia bolii s-a accelerat, iar Anita a intrat într-o spirală descendentă… Boala s-a răspândit din plămâni şi din piept, afectându-i pielea şi creând ulceraţii infectate care nu mai puteau fi vindecate.
Incapabilă să mai mănânce sau să absoarbă substanţele nutritive, Anita a început să slăbească, a devenit din ce în ce mai obosită, iar muşchii i s-au topit de pe oase…
De asemenea, rinichii ei au început să dea rateuri.
În dimineaţa zilei de 2 februarie ea nu s-a mai putut da jos din pat. Faţa, gâtul şi braţul stâng îi erau umflate ca nişte baloane. Ea nu îşi mai putea deschide ochii din cauza umflării feţei, căci venele care făceau legăturaîntre cap şi gât erau complet blocate de nodulii limfatici deveniţi uriaşi şi masivi. Efuzia pleurală era bilaterală, împiedicând-o să respire, în pofida tubului de oxigen.
Nemaiştiind ce să facă, soţul şi mama Anitei l-au sunat pe medicul de familie, care le-a recomandat să o ducă de urgenţă la spital. Aici, a fost chemat imediat un medic oncolog, care a rămas şocat să constate proasta condiţie în care se afla Anita. Drept urmare, el a apelat la un coleg pentru a-i susţine deciziile, întrucât tratamentul era foarte dificil de stabilit. Au fost chemaţi de asemenea mai
mulţi specialişti pentru a oferi consultanţă referitoare la organele care începeau să cedeze. Toată lumea a fost unanim de acord că Anita nu va putea supravieţui fără o intervenţie medicală. Chimioterapia i-ar fi putut fi fatală, căci organele ei nu mai funcţionau, dar era singura sa şansă. În timpul nopţii care a urmat, Anita a fost examinată de mai multe ori cu aparatele MRI şi CT , din piept i s-au scos doi litri de fluid, i s-au administrat trei din cele şapte medicamente ale chimioterapiei2 şi a fost plasată în salonul de terapie intensivă. Acesta a fost momentul în care ea a trăit ceea ce consideră a fi o experienţă în apropierea morţii.

2. Povestea recuperării dramatice a Anitei după experienţa în preajma morţii…
În seara zilei de 3 februarie Anita s-a trezit, s-a ridicat din pat şi i-a spus familiei sale că se va vindeca. A discutat cu medicul ei oncolog, care a rămas uimit să constate că pacienta sa (aflată în stare de comă când a fost adusă la el) îl recunoştea.
Pe data de 4 februarie, Anita a cerut să i se scoată tubul alimentar şi le-a promis medicilor că va mânca pentru a mai lua în greutate. Şi-a rugat de asemenea soţulsă îi aducă iPod-ul de acasă.
Pe 5 februarie, şi-a salutat medicii întrebându-i dacă doresc să „se alăture petrecerii“ (căci asculta muzică şi îi venea să danseze). Aceştia au fost de acord să o scoată de la terapie intensivă a doua zi.
La acea vreme, majoritatea umflăturilor de la nivelul feţei şi gâtului dispăruseră; nodulii limfatici masivi începuseră să se reducă, iar Anita şi-a putut în sfârşit întoarce capul după foarte mult timp. Primul ciclu de medicamente s-a încheiat la jumătatea lunii februarie.
Un chirurg plastician a fost consultat pentru:
a. a-i face o biopsie a unui nodul limfatic extirpat
din gât, şi
b. a-i acoperi cu o grefă a pielii leziunile de pe
gât.
Medicul nu a putut găsi niciun nodul limfatic, aşa că a programat-o pentru o testare cu ultrasunete anterioară biopsiei. El ar fi trebuit să efectueze biopsia în acelaşi timp cu grefarea pielii.
Au fost efectuate trei teste cu ultrasunete, dar niciunul nu a scos în evidenţă existenţa vreunui nodul limfatic patologic. Pe 27 februarie, medicul a făcut totuşi biopsia unuia din nodulii obişnuiţi din zona gâtului… dar nu a găsit nicio urmă de cancer. La rândul lor, ulceraţiile pielii s-au vindecat singure, fără să mai fie nevoie de vreo grefă.
În cele din urmă, medicii oncologi au fost de acord să o externeze pe Anita pe data de 9 martie, după încheierea celui de-al doilea ciclu de chimioterapie. Pe data de 16 martie ea şi-a sărbătorit ziua de naştere la restaurantul Bucătăria lui Jimmy, iar pe data de 26 martie a participat la o nuntă, unde a dansat şi a băut şampanie.
După şase cicluri de chimioterapie şi o ultimă scanare CT -PET (efectuată pe data de 24 iulie), medicii au declarat- o pe Anita perfect sănătoasă, renunţând la ultimele
două cicluri.
Recuperarea Anitei a fost cel puţin „remarcabilă“.
Ţinând cont de experienţa mea şi de opiniile mai multor colegi pe care i-am consultat, nu pot pune vindecarea dramatică a Anitei pe seama chimioterapiei. Date fiind informaţiile despre cancer pe care le deţinem, nu pot decât să emit ipoteza că ceva (poate o… „informaţie“ nefizică) a împiedicat genele mutante să se mai exprime sau le-a programat să se sinucidă. Mecanismul nu ne este cunoscut, dar cu siguranţă nu are nimic de-a face cu medicamentele citostatice.
Nu pot decât să sper că experienţa Anitei mă va ajuta să învăţ mai multe despre acest fenomen şi despre adevărata natură a sinelui nostru!”

Acesta este raportul medical.
Experienta ei extra-corporala propriu-zisa, precum si concluziile ei ulterioare - in urmatoarele articole.
(Nu de dragul suspansului, ci pentru ca sunt destul de lungi, si ar fi obositoare lectura lor integrala)