sâmbătă, 11 iulie 2015

Omule bun, nu ti-am zis niciodata sa privesti ca boul in jur si sa arunci bezele in aer cand altu’ te trimite la dracu’



Am scris kilometri de randuri despre partea buna a fiecarui lucru in viata, si cred ca am fost pe alocuri gresit inteleasa.


Omule bun, nu ti-am zis niciodata sa privesti ca boul in jur si sa arunci bezele in aer cand altu’ te trimite la dracu’.

Hai sa ne intelegem: Fii bun, bland, intelegator. Nu judeca, nu critica. In primul rand pentru ca nu ii cunosti motoarele celuilalt, si tot in primul rand pentru ca oamenii din viata ta sunt oglinzile tale: stii tu – de cate ori lansezi degetul aratator in fata, trei degete sunt indreptate spre tine. Mai bine deci – priveste in tine de cate ori apare cate unul care te calca pe nervii nervosi.
Iubeste-te pe tine de-adevaratelea, si atunci esti in stare sa-i iubesti si pe altii. Si esti in stare si sa intelegi ca esti iubit. Iubeste-te cu bune si cu rele, nu-ti piti relele sub pres, ca vor iesi cu presiune cand ti-e lumea mai draga.

Dar fii tu.
Ring – a - bell? Adica sa te cunosti tu pe tine in detaliu, si sa-ti permiti sa fii acea persoana, fara sa-ti dai bobarnace la fiecare pas, ca nu-i corect, nu-i frumos, nu-i spiritual, nu-i nu-stiu-cum ai vrea tu mai degraba sa te prezinti.
Nu zic sa-i dai in cap la ala care te-nerveaza, nu asa te accepti. Zic sa recunosti in tine ca-ti zgarie cerebelul, si sa iei masuri in tine – nu sa il pupi in ciuda veninului ce-ti clocoteste-n sange si prin toate maruntaiele.
Sa te observi, sa te studiezi, si sa o dai la pace cu tine. Cu partile alea care mocnesc pe dedesubt.
Si cand ajungi la pace (intre doua dobitoace care esti, tucu-ti mintea ta) – pacea va domni in regatul tau.

Cam asta-i rezumatul predicilor mele. Amintesc mult despre iubirea neconditionata. Care nu inseamna sa strangi pumnii pe la spate – si sa iubesti toate lighioanele pentru ca-s iubibile, saracele...
Ci inseamna sa accepti ca exista felurite specii de vietuitoare, care fiecare are la baza aceleasi nevoi ca si tine, si care – nu toate au fost create sa-ti satisfaca tie nevoi (fir-ar...).
Sa accepti ca nu detii un adevar absolut, nici tu, nici altu’ – si ca fiecare priveste din unghiul sau restrans. Adica, mai precis, nu stii niciodata atat de mult incat sa poti da cu biciul in creatie, ca nu se aliniaza la.... standardele tale. Toti au adevaruri juste din partea lor de contemplare. Niciunul nu are un adevar mai adevarat.
Inseamna sa fii bine cu tine – fara sa depinzi de actiunile, sentimentele, vorbele, parerile altora.
Sa poti vietui si fara sa te sprijini pe parteneri, parinti, prieteni, colegi, vecini, primari, prim-ministri.
Sa poti zambi si daca nu te gadila altii pe la orgoliu.
Sa fii la fel de impacat – si daca „te iubeste femeile”, si daca „nu te mai iubeste femeile”.
La fel de om sa fii.
Nu injumatatit, nu persecutat de viata.

Asta e iubirea neconditionata. Adica nu-i pui conditii.
Nu tre’ sa-i razi ca idiotul la ala care te jigneste, si sa-i spui cat il iubesti tu. Asta e fatarnicie.
Tre’ sa ai un radar interior al bunei fiintari cu tine insuti, care sa nu poata fi bruiat de altii.
Nu stai ca paiata sa te miceasca cate unu’, ca tu intelegi tot. Ci il intelegi ca de fapt nu te miceste pe tine, ci se miceste pe sine, ca e conflictul lui cu el, de fapt si de drept.
Si poti sa pleci daca micimea lui nu coafeaza micimea ta.
Dar sa pleci frumos, civilizat, fara sa marai printre dinti, si fara sa-ti faci zile-amare pana iti plezneste bila.
Sa pleci fara sa-l faci cloaca de porci, nici in fata, nici pe la spate, nici in tine. Ca l-ai inteles. Nu te flateaza pe tine, dar asta nu face din el un jegos, ca nu s-a nascut nimeni cu datoria de a-ti dadaci tie stima de sine.

Stima de Sine, nu stima de Ego.
Vezi ca-i diferenta mare, nu cumva sa te confunzi.
Cand zic stima de Sine ma refer la o viziune mai ampla decat micul Eu – avid dupa confirmari, reconfirmari, validari.
Sinele e gata validat. Ca e totalitatea fiintei tale, dincolo de mentalul galagios si teritorial.
Adica cu tot cu spirit. Ala pe care nu-l vezi, si nu-l cuantifici in pupicei rozalii si scuipaturi de deochi, gasite-ar norocul, de frumusata care esti, minunatio, tu!

Mai omule bun, eu nu te-am indemnat niciodata sa ramai in locuri in care nu te simti bine, doar pentru ca iubesti neconditionat.
Poti sa iubesti si fara sa te umpli de rahat. Atunci iubesti. Cand nu te umpli de rahat.
Ca iubirea de care zic eu – nu contine afecte. Nici in sus, si nici in jos. Afectele sunt de la Atasament, care-i alta mancare de peste, n-are treaba cu iubirea. Are treaba cu lipsa iubirii mai degraba. Lipsa iubirii de Sine (repet, de SINE, nu de EGO).

Deci.
(Aveam o profa de romana - pe care am adorat-o – care de cate ori incepeam orarea cu „deci” – zicea:
- „Stai jos, ai 4. Data viitoare cand incepi cu „deci” – o sa ai 2.”
Asa ca: „Deci” – pentru ca nimeni nu-mi mai da note, si pot sa stau in picioare cat si cand doresc :))))))))))
Glumesc.

Deci - „deci”, pentru ca suna asa.... bazic, dintr-o bucata, una bruta, din topor:

- Fii bun, bland, intelegator. Iubeste.
DAR incepe cu tine. Fii bun cu tine si nu te maimutari de dragul unor concepte pe cat de ideale, pe-atat de greu de integrat din prima. Ia-o usurel, si nu incerca sa arzi etape. Toate procesele din lume, de orice natura incep cu un pas mic, si se dezvolta pe parcurs, pas – cu – pas.
Fii bland cu tine. Asta inseamna, printre altele – sa nu tragi de tine pentru ca una Andreea a zis ca iubirea neconditionata „face legea”.
Usor.
Iubirea asta neconditionata incepe cu acceptarea, care acceptare incepe cu TINE.

- Iti place? – da-i 'nainte tata, cat cuprinde!
- Nu stii exact daca-ti place? – fii bland cu tine, si da-ti voie sa te vezi in toata splendoarea ta, nu esti obligat nici sa-ti placa, nici sa nu-ti placa. Esti liber sa simti. Esti liber sa gandesti. Esti liber. Nu te conditiona, ca faci risipa de neuroni, si trece viata pe langa tine.
- Nu-ti place? De-adevaratelea? – pleaca! Nu esti nici mai bun si nici mai intelept daca ramai acolo unde tu (tucu-ti sufletul tau) – nu te simti confortabil. Nu faci o favoare nimanui. Nici celuilalt, nici vietii, nici lui Dumnezeu, nici tie. Dumnezeu te vrea fericit si impacat, celalalt se frustreaza oricum daca tu nu emani endorfine, tu nu castigi nimic, ba chiar pierzi energie mentinand activ un conflict interior, iar viata... pai vietisoara iti da in retur pe masura emisiilor tale.

Ma-ntelegi?
Te-ai mai usurat acum, ca ti-am dat-o din topor, fara concepte idealiste, uneori frustrant de incalcite?
Eu – da.
Te iubesc, omule.
Te iubesc oricine-ai fi, orice-ai face, oricum ai fi, oricat mi-ai place, oriunde mi-ai „gresi”.
Dar nu raman acolo unde nu-mi implinesc Sinele. Egoul meu nu mai are nevoie de validari. E gata validat.
Pot sa te iubesc si daca plec.
Stii cum te iubesc? Respectandu-ti viziunile si schemele comportamentale. Ne-judecandu-te. Fara sa te invinovatesc de naduful meu. Care deja stiu clar ca-mi apartine. Fara sa ridic piatra. Ca n-as avea tupeu.
Privindu-te in ochi.
Privindu-ma in oglinda.
Asumandu-mi.
Cu bune si cu rele.