duminică, 12 iulie 2015

Transa unei nopti de vara


Priveam marea. Cu o atentie similara trairii unui maniac. Aproape ca-i numaram valurile, si le cronometram ritmul in care veneau si plecau.
...Si veneau.... si le simteam in plex povestea nevorbita... le adulmecam aroma tuturor savorilor .... apoi se retrageau, cantand parca sonata lumii... unele se pierdeau in mare, lin, armonios, ca si cand n-ar fi vrut sa ma sperie... altele se izbeau puternic inapoia lor, hotarate sa-si marcheze definitiv si irevocabil existenta in clipa mea....
Mesmerizata, ma simteam contopita cu ea, marea unei nopti linistite de vara torida.
Incercam sa inteleg daca ea, cu valurile ei, imi da mie trairea, ori eu, cu gandurile mele le dau lor pulsul refluxului.
Dansam in mine un vals vienez. Eu cu ea. Sau ea cu mine. Sau eu – care eram o ea delimitata intr-o forma ciudat de restransa. Sau poate ea care era o Andree libera de carcasa si dogma....
Un... doi-trei..... un.... doi-trei..... pirueta.... un.... doi-trei...... stop.... suspans.... poza..... nemiscare vibratoare in milioane de stropi contopiti intre ei, fiecare cu istoria lui unica, absolut indispensabila intregului, si in acelasi timp toti asemanatori, atat de bine inchegati unul in celalalt incat tot ce puteai sa distingi era un val maiestuos, emanat de ea.... grandioasa, profunda, inteleapta..... jucausa.....
Dansam fericita si solemna in acelasi timp, ca si cand niciodata nu s-ar fi diferentiat intre ele sentimentele..... vorbeam toate vorbele pamantului in timp ce taceam o liniste a celei mai adanci contemplari....
O luna perfect rotunda, perfect luminoasa, stralucitoare si discreta in acelasi timp se reflecta in mine.
Sau in mare.
Dar marea eram eu deja. O cuprindeam in toate celulele, cu infinitele ganduri si pauzele dintre ele, cu simtirea toata, si lina si invaltorata, intr-o armonie senzuala.
- Te reflecti in mine, sau exist in tine?
- Te reflecti in mine, sau exist in tine?
- Eu sunt tu, sau tu esti eu?
- EU sunt tu. Dar TU – esti eu.
- Eu sunt si marea....
- Si marea sunt eu....
- Tu te reflecti in mare.
- Iar marea se reflecta-n tine – mine.....
Vorbeam fara vorbe. Gandeam fara ganduri. Emanam.
.... Valurile-mi dansau pleiada de ganduri aproape negandite, clipocite intr-o irealitate de basm.... luna-mi stralucea trairea aproape palpabila, iluminata intr-o claritate izbitor de cuprinzatoare....
- Cine sunt eu? Unde incep si care mi-e capatul? Forma are rost, sau rostul are forma? Visul este realitate, sau realitatea este vis? Materia ma cuprinde pe mine, sau eu cuprind materia? Simt o vesnicie in mine, sau vesnicia este o simtire - eu?..... adormeam absorbita in extazul negraitor, vorbit in toti porii unei nemarginite constiinte, emanata constient si intr-o logica perfecta. Intr-o simetrie naucitoare a conglomeratului de forme-gand, sentimente, realitati visate, si visuri – realitate.

.... M-am trezit cu un zambet aproape idiot pe toata fata, pe jumatate indesata in nisipul fin – mangaietor, care acum, in ochii fizici imi aparea banal si impersonal.
Ridicandu-mi corpul perfect odihnit si relaxat, ma scuturam de natura, si o simteam vie in mine.

- Oi fi mancat ceva stricat – mi-am zis – O fi gatit mama Rula ciuperci halucinogene, hihih! Nazbatie mica de grecoaica zapacita, las’ ca te-oi vedea eu azi cum imi apari la bucatarie.....

Am plecat usor, aproape dansandu-mi pasii spre resort, si am stiut ca niciodata, nimic nu va mai fi la fel.