luni, 17 august 2015

De la ticalos - la ticalos:



Un articol inspirat de Petronela Blebea.
Dar nu numai.

O singura data am fost ticaloasa in viata mea. In sensul cuvantului.
Am regretat imediat in primele minute, si multi, multi ani de-atunci incolo.


Aveam vreo 13 ani.
Faceam parte din gasca de la bloc. Eram junioara lor. Toti erau mult mai mari decat mine. Dar ma luau cu ei peste tot, cantam la chitara serile in spatele blocului, sau inventam povesti, sau ne impartaseam pur si simplu, tineam petreceri de bloc aproape la fiecare sfarsit de saptamana, eram o adunatura tare faina. Tare, tare faina.
Si la un moment dat s-a mutat in zona un baiat nou. Student.
El s-a indragostit de mine, Alexandra s-a indragostit de el.
Eu... la 13 ani aveam cu totul alte preocupari, in speta – cum naiba sa le marturisesc la prietenii mei, rockeri convinsi, ca mie imi place si Depeche Mode. Era o infamie....
Intr-o zi mama m-a palmuit. Si mi-a spus ca nu mai am ce cauta afara cu prietenii mei. Mama Alexandrei i-a spus ca eu ii fac avansuri unui baiat de 20 de ani. Mamele noastre erau prietene bune.
Am plans ore-ntregi, am implorat sa fiu crezuta, am cerut sa vina prietenii mei sa-i spuna ca nu e adevarat, ca nici macar nu il bag in seama cand vine la banca noastra, pentru ca nu e deloc amuzant.... insa mama a ramas impasibila.
M-a facut si mincinoasa.
A doua zi dimineata, intr-o duminica, scot capul pe geam si o vad pe ea. Pe Alexandara, iesind din blocul baiatului.
O chem pe mama si-i arat.

- Uite mama, cine ma judeca pe mine. Priveste-o. Stii cine sta in blocul ala? Baiatul de care nu mie imi place, ci ei!

Mama ei era plecata din oras, si chiar mama avea in sarcina sa o supravegheze.

... Asteptam sa ma racoresc, sa ma simt bine, impacata, insa s-a produs inversul. M-am trezit apasata de remuscare.
Alexandra urma sa aiba probleme serioase acasa, daca mama mea ar fi parat-o. Mult mai grave decat am avut eu.

Asa ca m-am pornit din nou pe rugaciuni fierbinti, de data asta sa o scap pe Alexandra. Am implorat, am promis toate nebuniile, am negociat, am apelat la toti sfintii si martirii, numai sa-mi promita ca nu va spune mai departe ce a vazut.

Nu a spus. Mama a cazut la invoiala cu mine. Nu stiu daca miscata de lacrimile mele, sau de bucurie ca nu sunt eu de fapt vinovata de nimic promiscuu. Cert este ca a tacut.

Dar eu, in mine, m-am simtit ca un rahat.
Multi ani de-atunci incolo. Nu puteam sa ma iert ca am fost cu adevarat ticaloasa, si mi-am tradat prietena. Chiar daca am oprit repercursiunile din fasa, chiar daca nu s-a ajuns la drama. Eu in mine stiam ce am facut, si gestul meu incalca un cod important de onoare din gasca noastra.

N-am avut curaj sa vorbesc despre asta decat cu unul dintre baietii din gasca, cel mai mare dintre noi.
El radea de mine, si-mi spunea sa ma linistesc, ca n-am facut nimic grav, plus ca nici Alexandra nu era fara pata, ca de fapt de la rautatea ei gratuita a pornit totul, insa pe mine asta nu ma incalzea cu nimic. Nu ma interesa sa-mi caut scuze, stiam clar ca nimic nu scuza ticalosia, iar eu facusem un gest ticalos fara sa am nevoie de asta. Situatia cu mama as fi putut s-o rezolv si in alte moduri. Imediat ce-mi batea gasca la usa, sa ma scoata din casa – s-ar fi facut lumina in cazul „studentul”.

Intre timp am facut pace cu mine. In prima faza spunandu-mi ca toti infractorii beneficiaza de o a doua sansa. Si cand mi-am dat sansa asta... am fost tare fericita. M-am tinut cu dintii de ea.

Am crescut cu codul de onoare in suflet.

Astazi nu mai sunt atat de drastica. Nu ca la 13 ani. Dar inca-mi respect codul de onoare.
Cred ca in viata exista anumite cazuri in care mai important decat sa ai dreptate – este sa fii om.
Mai important decat sa-ti arati desteptaciunea – este sa-ti exersezi compasiunea, sau macar intelegerea detasata.
Mai important decat sa-ti umfli orgoliul – este sa-ti pastrezi inima deschisa si curata.
Mai importanta decat ideea – este experienta in sine.
Mai important decat teoria – este omul.

Oameni suntem toti. Nu e unul mai om ca altul.

Ticalosia este o alegere. Nu face parte din instinctele cu care ne nastem, ci este o atitudine cultivata. Constient, sau mai putin constient, depinde de croi, pana la urma.
Dar remediabila, in caz de aluat bun.

Eu mi-am remediat-o din fasa.
Dar n-am sa fac pe sfanta icoana, stiu si pot sa vorbesc cu un ticalos pe limba lui.
Stii cum e: daca vorbesti cu un inginer in termeni de filosofie... iti bati gura degeaba, mai bine taci.
Pe de alta parte, se spune ca demonii pe care ti-i cuceresti – iti raman supusi. Eu pe-ai mei ii am bine ordonati. Sunt un ascendent aproape pasiv, dar si cand consider ca-i cazul – nu ezit.

Iata un caz.
Vorbind cu Petronela despre felul in care si-a gestionat perioada de doliu, inteleg ca exista voci care o „cearta”. A scris. Si-a fost acuzata ca ar cauta compasiune.
Asta e o ticalosie.
Care se cam practica. Nu e caz izolat. E plina lumea de destepti si de virtuosi.
Gata sa puna verdicte din prea-plinul .... ce?

O vorba pentru tine, ticalosule, oricine-ai fi, tu – asta cu virtutea-n bat, de-o fluturi pe coclauri ca pe o reduta:

De la ticalos – la ticalos:

Crezi ca zvarlindu-ti desteptaciunea peste botul unui un om ingenunchiat de o durere pe care nici macar n-o cunosti, esti vreun smecher? 
Mai rau, crezi ca ajuti cu ceva?
Cat de tare esti, sa dai in cineva care este deja la pamant? Hmm?
Cati muschi ai pe tine, desteptule, sa te pui cu unul in picioare, ca tine, de la acelasi nivel? Te tine neuronul la fel? Unde esti tu printre aia de teapa ta? Aa.... astepti sa cada, ca sa poti da si tu? Bravos....
Cat de virtuos esti tu, personal, care-ti sunt valorile, si unde anume depasesc in inaltime trairile altuia?
Cand ai fost ultima data ingenunchiat de durere? 
Cand ai simtit tu, personal, ca ti se sfasie inima in mii de bucati si ca ti se dezintegreaza creierul, neuron – cu - neuron?
Ai trait vreodata asa ceva?
Da? Nu?
Daca da – sunt deosebit de interesata daca acolo, jos, chircit de durere – te-a ajutat cineva, sau te-ai ridicat singur, rusinat de parerile desteptilor din jurul tau care te acuzau de smecherie?
Daca nu – sunt de asemenea deosebit de curioasa – ce te-a facut pe tine expert in suferinta, asa incat sa pui etichete, si sa biciui cu vorbe destepte.


De la ticalos – la ticalos:
Pleaca-ti capul in fata durerii, oricat de destept ai fi.
Fereasca Dumnezeu sa ajungi tu sa intelegi durerea pe care o judeci.
Fii prieten numai daca poti, cat poti. Si cat nu poti, ramai prieten, tacand, sau pleaca.
Nu esti obligat sa ajuti, cu atat mai mult cu cat nu ne-am nascut experti in psihism, chiar de-abia ne deslusim pe noi insine, uneori si acolo ne prindem degetele, nu esti obligat sa privesti daca ti se stramba nasul, cu atat mai mult cu cat nimeni nu-ti cere asta, si nici daca ti-o cere – tot nu esti obligat. Decat sa dai o palma la rahat... mai bine tine-ti lungul nasului – si da-ti drumul la idei acolo unde stii sigur ca esti bine pus la punct. Si nu uita sa-ti calculezi oportunitatea.

Cuvintele, in general provoaca durere. Cu atat mai mult in cazul unui om care experimenteaza doliul.
Se zice printre experti ca este cel mai al naibii declansator de afectiuni pe termen lung. Exista o sectiune in DSM denumita „Depresia de doliu”. Se trateaza. Nu e un moft. Uneori dispar de la sine, in cazurile fericite, cand individul este sustinut din exterior. Alteori degenereaza. In cazurile nefericite, cand individul este inconjurat de destepti ca tine, care prefera sa-i dea cu tifla peste nas, din prea-plinul .... ce? 
Ai fost virtuos? 
Ai fost „realist” ? 
Ce realitate ai experimentat? Ai experimentat o clipa realitatea celui pe care l-ai ordonat tu cu desteptaciunea ta? Din ce unghi ai privit tu realitatea altuia?

Asta e o speta. Dar cazurile variaza in tipologie. Unii destepti nu au limite. Si virtuosi, pe de-asupra, ai naibii, stemele si pavezele.... unei viziuni limitate dar batute-n cuie groase, nu cumva sa aereze pe undeva......

De la ticalos la ticalos:
Ai idei? Pune-le pe hartie si defileaza cu ele non-invaziv. Nimeni nu te-a instaurat judecator peste semenii tai.
Vrei sa lovesti? Da in unul care sta in picioare in fata ta.
In fata ta.
In picioare.
Asa fac smardoii adevarati. Nu dau perverse, nu se pun cu aia deja picati, nu se masoara cu cei sub greutatea lor.

De la ticalos – la ticalos:
Te simti destept vorbind despre lucruri pe care nu le-ai experimentat? Etichetand situatii in care daca te-ai regasi, n-ai sti sa-ti numeri urechile in cap?
Nu esti.

Un strop de smerenie inca n-a omorat pe nimeni.
 
Uneori in viata, este mai important sa fii uman decat sa fii destept. Nu esti destept punand etichete, esti destept daca rezolvi ceva, orice.
Esti mult mai destept daca-ti iei jucariile si pleci, daca simti ca nu poti sa faci ceva concret, in afara de a scuipa teorii goale.
Teorii stim toti.
Practica ne omoara.