duminică, 2 august 2015

Telepatie

De cate ori am pofta de cate o nasoceala, mama intra pe usa cu pofta mea in plasa.
De cate ori ma loveste dorul de cate cineva – cineva-ul ma suna, sau imi apare la usa.
De cate ori imi doresc cate ceva care are legatura si cu alte persoane, egal ca le cunosc, sau acum ne privim prima data, respectivele persoane au atitudini neasteptate de multe ori, facand chestii prea putin previzibile in situatii date, exact acele chestii care imi usureaza mie drumul spre ceea ce-mi doresc.

De cate ori ma gandeste cineva tare – mi se posteaza in minte, si nu pleaca de-acolo pana nu ii fac placul si sun. Sau fac lucrul pe care-l cere in gandul sau.
De cate ori fetita mea plange, iar eu nu sunt langa ea – sun acasa si o cer la telefon. Stiu. Fara nici o indoiala. Imi plange in inima.
De cate ori mi se pregateste o surpriza – stiu, si fac eforturi sa-mi iau gandul de la ea, ca sa ma pot bucura in momentul ei, si sa-i bucur si pe cei care mi-o pregatesc.
De cate ori moralul meu se izbeste de podea, dar exact atunci cand sar tandari si se lasa cu lacrimi – prietenul meu cel mai bun (cu sensul de apropiat mie, dar si cel mai bun om din cati cunosc) ma suna si ma intreaba ce-i cu mine. Chiar daca in mod logic el ar trebui sa stie ca eu sunt bine – fericita, sau chiar daca nu ne-am auzit de doua luni, si ultima data cand am vorbit, radeam.
De cate ori port o disutie, de orice fel – ii intuiesc cu precizie directia interlocutorului meu.
De cate ori imi suna telefonul – ghicesc apelantul, e ca un joc al meu cu mine: zic un nume, apoi deschid husa telefonului. Rar gresesc. Si greseala este doar pe jumatate, pentru ca in urmatoarele minute ma suna si cel pe care il „ghicisem” anterior.
Am momente in care tin telefonul in mana, pentru ca stiu ca ma va suna cineva. Chiar daca nu ar fi logic sa o faca. Poate ca am vorbit mai devreme, sau poate ca stiu ca in mod normal nu ma suna la acea ora.


Cand eram copil, credeam ca este ceva normal, ceva ce toata lumea simte, asa cum vezi cu ochii si auzi cu urechile.
Parintii mei nu mi-au contestat niciodata simtirea. Poate si pentru ca niciodata nu am facut un caz din ea. Sau poate pentru ca nu au avut niciodata timp sa-si bata capul cu mine, fiind prea ocupati cu ei, cu razboiul lor.
In orice caz, in cateva randuri l-am auzit pe tata spunand ca a visat ca se va intampla ceva, ceva care chiar se intampla de multe ori. Asa ca, in capsorul meu care atunci isi forma credinte definitorii – limitele potentialitatii psihismului se fixau undeva dincolo de cele clasice.
Pe masura ce am crescut, am inteles ca nu toata lumea simte ca mine.
Sau mai precis – ca nu toata lumea crede ca simte ca mine.
Eu le observam intuitiile in framantarile lor, insa multi nu erau dispusi sa accepte ca acelea au vreo valoare reala, preferand sa si le reprime la categoria „ganduri ratacitoare”.
Credintele mele despre mine deja erau engramate in subconstient, astfel ca nu mi-am alterat empatia, chiar daca uneori am incercat sa mi-o blochez, dorind sa fiu „la fel ca ceilalti”. Era prea tarziu, softul era deja configurat.

Am avut o perioada in care nu-mi gaseam locul niciunde. Adica aveam loc peste tot, insa imi formasem o „persona” care sa se potriveasca celorlalti, fara sa le intrig prea tare mintile si credintele personale.
Faceam pe ignoranta.
Stiam lucruri, si ma faceam ca nu le stiu. Intelegeam chestii, pe care declaram ca nu le inteleg.
Seara, la culcare, ma rugam sa fiu „normala”.
Parca cu cat ma rugam mai fierbinte, cu atat deveneam mai „ciudatica”.
O perioada am incercat sa ma mint eu pe mine.
Au fost ani buni in care imi contestam toate trairile interioare. Imi spuneam mereu ca sunt nascociri de-ale mele, si ca nimic nu are valoare cu exceptia a ceea ce este palpabil, se vede cu ochii, se aude cu urechile, si se poate repeta invariabil.
Luasem criteriile din stiinta, si ma ghidam dupa ele, incercand sa formez un om normal dintr-o „anomalie a naturii” care eram.

Nici acum nu sunt departe de acea „persona” pe care mi-am construit-o.
Daca rasfoiesti printre scrierile mele, ai sa vezi ca ma exprim in termeni foarte rationali, foarte stiintifici. Pentru a exprima o idee, ma folosesc de fiecare data de rezultatele unor experimente celebre, acceptate de comunitatea stiintifica. Nu scriu nimic fara sa ma acopar cu date de referinta precise si credibile. Nimic din afara manualelor.
Chiar daca majoritatea articolelor mele – sunt scrise in meditatie.
De multe ori ma citesc eu pe mine, dupa ce le scriu. Cu mintea rationala fac doar corectiile asezarii in pagina, si mai umblu putin pe la structura textului. Sa nu repet cuvinte in fraza, etc....
Stau de vorba cu oameni, si 70% din dialogul nostru se petrece doar in interiorul meu.
N-ai sa ma auzi spunandu-ti „Nu, te inseli, n-ai sa ajungi astazi la nici un salon, pentru ca planurile tale vor fi deturnate de iubitul tau gelos care iti va face o scena fix la plecare” – cand noi vorbim de fapt despre canicula. Chiar daca eu stiu ca tu gandesti la salonul ala, si tu ai sa-mi spui de planurile tale cu salonul abia in urmatoarele 10 minute, dupa ce epuizam subiectul caniculei.
Nici dupa ce aduci salonul in discutie n-ai sa ma auzi spunandu-ti ca stiam ca asta era in capul tau, si nici ca n-ai sa ajungi la salon. Iar daca tu seara ma suni si-mi spui ca ai anulat programarea, nu am sa spun ca stiam eu.
Asa mi-am format eu „persona”. Evit sa aduc in discutie fenomenul psihic numit „telepatie”, cu toate derivatiile lui, care fac parte din categoria trairilor caracteristice unei stari extinse de constiinta.

Medical – ele se numeau „stari alterate de constiinta”, dupa care s-a renuntat la termen, experimentele in laboratoare aducand dovezi concrete ca de fapt constiinta nu este alterata, ci doar extinsa, asa incat acum se numesc „stari modificate de constiinta”.
Modificata cu sensul de extinsa, diferita de starea clasica a unui om in stare de veghe, adica cu un creier care vibreaza intre parametrii 14 – 40 cicli pe secunda, stare numita Beta.
Tot ce depaseste sau vibreaza sub aceasta frecventa – se numeste stare modificata de constiinta.
Adica creierul acceseaza alte frecvente decat cele obisnuite in starea de veghe.
Ca la radio. Pe o anumita frecventa – prinzi un anumit post. Daca modifici frecventa – schimbi postul, dar asta nu inseamna ca radioul este stricat, nici ca postul peste care ai trecut, care se prindea doar la 88,7 Mhz nu mai exista, ori nu mai emite in continuare, daca tu nu l-ai accesat cu radioul tau in acel moment.

Cam asa si cu starile de constiinta.
Exista un set de parametri intre limitele caruia constiinta se manifesta „normal”. Adica majoritatea oamenilor proceseaza informatiile din realitatea inconjuratoare cu o vibratie cuprinsa intre 14 – 40 cicli pe secunda.
Asa cum fiecare masina are setari de functionare, porneste la cheie, dar intotdeauna pornesti cu viteza intai, ca sa maresti viteza – bagi intr-a doua, cu a treia accelerezi, intr-a patra (sau a cincea, depinde de echipare) mergi croaziera, ca sa te franezi eficace bagi intr-a treia, nu apesi frana ca bezmeticul lasand motorul in viteza a cincea, samd....

Creierul, de asemenea e setat pe viteze.
Viteza de croaziera este frecventa de care aminteam.
Asta nu inseamna ca e singura din dotare, si nici ca functionarea este normala doar in modul croaziera.
Pana ajungi la croaziera, intotdeauna trebuie sa ai o pornire. Plus ca nu navighezi fara oprire. Uneori mai tragi pe dreapta. Ca sa nu mai zic de trafic. In depasiri accelerezi, in coloana franezi, etc...

Telepatia.
O stare de conexiune subliminala intre doua sau mai multe fiinte.
Accesata in conditiile in care creierul vibreaza pe o frecventa sub, sau peste pragul limita caracteristic Beta – starea pur rationala.
Frecventa imediat sub Beta se numeste Alfa. 7,5-14 cicli pe secunda. In vibratia asta – constiinta continua sa fie rationala, insa este undeva intre doua praguri. Nu esti nici adormit ori inconstient, insa nici alert asa cum functionezi de obicei in stare de veghe.
Perceptia este una mai degraba subliminala. Creierul nu se foloseste in exclusivitate de simturile corpului pentru a decoda informatii din exterior, ci isi foloseste si alte antene. Care depasesc pragurile clasice senzoriale.
Sau mai exista frecventa Gamma. Vibratie inalta, peste 40 Hz. Caracteristica starilor de „Evrica” ale geniilor. Foarte similara cu Alfa, insa la polaritatea opusa ca viteza. Daca in Alfa perceptia este largita datorita micsorarii vitezei undelor cerebrale, in Gamma perceptia este largita datorita accelerarii vitezei undelor cerebrale.
Una e sub, celalta este peste, insa amandoua depasesc pragul clasic senzorial.
Accesul la informatie este imbunatatit prin expandarea perceptiei, implicit a constiintei. Decomprimarea ei. Dilatare.

Ce inseamna praguri senzoriale?
Pai – uite: simturile tale (auz, vaz, miros, gust, tactil) au anumite limite de perceptie.
Cum ar fi: tatil, simti caldura sau rece pana la o anumita temperatura. Odata depasita acea temperatura, tu nu mai poti identifica natura senzatiei. Stii doar ca este peste ceea ce pielea ta poate suporta.
Pisca.
Fara sa intelegi daca e rece sau cald. Spui ca e prea rece – daca stii ca acel ceva este rece. Daca te-ar atinge fara sa stii ce este, tinand ochii inchisi, ai sti doar ca e „au”, fara sa poti preciza daca e „au” de fript, sau „au” de inghetat.
Sau vizual – exista frecvente ale luminii pe care ochiul liber nu le poate decoda. Ultravioletele si ultrarosiile fac parte din spectrul subliminal. Adica sub sau peste pragul senzorialitatii clasice. Nu le vezi cu ochiul liber. Ele exista, sunt cat se poate de normale, tu stii ca ele sunt, te folosesti de ele, insa nu le poti percepe cu simturile tale de decodare a exteriorului.

Telepatia.
O stare de conexiune subliminala cu alte forme de viata.
Adica creierul tau decodifica anumite informatii, depasind pragurile limita ale senzorialitatii clasice, caracteristice starii de veghe, si anume vibrand pe frecventa Beta.

Toti facem asta. Nu e nimeni care sa nu fi avut macar un episod de telepatie.
Insa majoritatea dintre noi respingem informatiile pe care le absorbim altfel decat in modul clasic.

Ceea ce nu stiu multi dintre noi – este faptul ca si acest fel de perceptie este la fel de normal, si nu e nimic „bu-hu-hu” in asta.
Creierele noastre sunt toate la fel dotate.
Diferit este doar modul in care acceptam sa pricepem si sa folosim ceea ce avem in dotare.
Setul de credinte initial. In functie de care ne modelam intreaga realitate de-a lungul vietii.
Degeaba ai un BMV ultima generatie, daca tu ai condus doar Dacii, si nu ti-a explicat nimeni care sunt dotarile si functiile masinii sport.
Ai sa-l conduci ca pe Dacie, si niciodata n-ai sa te bagi la vreo liniuta, nu ca n-ai vrea, ci pentru ca nu stii cat poate masina ta, si habar n-ai ce zvac are tocmai in competitia unu – la – unu.

Pana sa se studieze in laborator fenomenologia – a fost considerat anormal sa afirmi ca percepi cu alte simturi decat cele clasice (tactil, vaz, auz, miros, gust). Sau ca pragul senzorialitatii tale in aceste simturi este diferit.

Desi a fost o contradictie ridicola intre concepte. Adica este universal acceptat ca simturile pot fi educate, si odata cu exercitiul iti poti slabi pragul limita.
Spre exemplu sunt oameni cu praguri senzoriale foarte ridicate din punct de vedere tactil, sa spunem. Se gadila foarte repede, nu suporta bine frigul, simt durere la o presiune destul de slaba in intensitate.
Ei bine, pragurile nu sunt batute in cuie, si prin exercitii de anduranta – acestia isi pot modifica limitele.
Sunt oameni care fac dusuri scotiene pana se calesc. Ajung sa se poata tavali dezbracati in zapada fara sa faca un soc termic. Si-au slabit pragurile liminale.

De asemenea, este universal recunoscut ca persoanele care isi pierd un simt – isi dezvolta in compensare un alt simt, care sa-i faciliteze supravietuirea in conditii optime.
Orbii aud foarte bine. Mult mai bine decat orice om care vede.
Surzii vad mult mai bine decat cei care aud.
Adica un simt isi depaseste pragul liminal clasic, pentru a-i folosi la decodarea realitatii intr-un mod optim supravietuirii.

Telepatia.
O decodare a realitatii imediate, sub pragul liminal al simturilor. Sau peste acesta. In afara limitelor ce delimiteaza pragul senzorial.

Daca as vrea sa-i explic unui spiritual, i-as spune ca telepatia este accesibila atunci cand fiintezi in inima.
Daca as vrea sa-i explic unui sceptic, i-as spune ca este o decodare a informatiei subliminale.
Daca as vrea sa-i explic unui copil, i-as spune ca este legatura dintre fiinte care nu se poate vedea cu ochiul liber, dar se simte cu sufletul curat, ca si curentul electric, care nici nu se vede, nici nu se aude, nici nu miroase, nici gust nu are, dar fara de care televizorul nu ar functiona, nici becul nu s-ar mai aprinde.
Ca legatura, sau conexiunea intre fiinte exista in permanenta, insa la fiecare difera, in functie de cum isi ingrijesc instalatiile electrice din casa, si prizele, intrerupatoarele. O priza stricata nu-ti da curent, sau te curenteaza. Un intrerupator rupt – la fel.
Si ca noi, oamenii, avem, de asemenea intrerupatoare si prize, de asta la unii conexiunea este mai puternica, la altii este cu bruiaje, si unii nu o au deloc.
Adica, o au, insa intrerupatoarele lor nu sunt folosite. Ei nu cred in modul „on”, pentru ca au stat o viata privind doar „off”.
Ca atunci cand aprinzi becul. Trebuie sa apesi pe „on”. Altfel nu se va aprinde niciodata. Daca tu nu-ti intelegi functia intrerupatorului din casa, degeaba ai becuri si curent electric. Vei sta in intuneric, privind intrerupatorul, si fiind convins ca e doar un element de decor pe perete. Pana vine cineva care apasa pe el. Tu vrei sa-i strigi ca-ti strica obiectele de decor, dar ramai surprins sa vezi ca s-a facut lumina. Dupa ce i-ai inteles functia, poti avea lumina cand vrei tu. De acum stii unde sa apesi. Fara sa-ti fie teama ca strici ceva.

:)))))) Tin minte ca prima data cand m-am lovit de o noua tehnologie a robinetelor, am crezut ca sunt stricate, si nu curge apa.
Eram intr-un aeroport, si cautam butonul sau maneta robinetului, pana m-am saturat si am iesit maraind din toaleta. M-am plans colegului meu ca „nu le merge apa la astia”, iar el s-a prapadit de ras, imediat ce a inteles care-i treaba.
- „Mai taranco, la astia le merge apa, dar sunt prea smecheri pentru tine, ai incercat sa pui mainile sub robinet? E pe senzori, draga mea, du-te si nu mai cauta butoane, baga mainile direct, ca apa curge, n-are treaba...”

Telepatie.
Scriu acest text in timp ce stiu ca un baiat frumos ma gandeste, si m-ar vorbi. Continui sa scriu, desi sunt convinsa ca voi primi un mesaj pe telefon. Nu pe messenger, nu pe viber, ci pe telefon, si scriu scotand telefonul din priza, aducandu-l langa mine.
Mesajul a venit. Am raspuns. Continui sa scriu, si imi bag telefonul inapoi la incarcat, stiu ca pana voi incheia ce am inceput, n-are sa mai sune.

Telepatie.
Fetita mea acum viseaza culori pastel, pe care le interpreteaza drept chestii dragalase care-i bucura simturile si o fac sa zambeasca.
Verific. Da, doarme si zambeste in somn.

Telepatie.
In lista mea de prieteni exista cineva care si-a facut un cont fals. Vreo 4 de fapt. Pentru ca nu are curaj sa ma infrunte frontal, dar nici nu isi gaseste puterea de a se detasa de mine.
Stiu asta, dar nu abordez persoana. O las sa-si faca nebunia. Cata vreme nu imi aduce prejudicii, nu vad nici un motiv palpabil pentru care sa generez un conflict.

Telepatie.
Prietena mea se gandeste sa treaca pe la mine, ca ii este greu sufletul si s-ar descarca.
Am s-o sun in curand. Sa-i zic vreo doua vorbe de duh, sa radem amandoua, si sa-si dea seama ca stres este doar in capul ei, inima e libera intotdeauna.

Telepatie.
Astazi am pofta de pepene galben. Imi ploua-n gura.
Pariez cu oricine ca pana deseara cineva imi va calca pragul cu pepene in plasa.

Telepatie.
Iubesc viata. Oamenii in jurul meu au atitudini luminoase. Fara sa fac eu ceva concret. Chiar daca tac. Doar eman. Subliminal, eman o stare de zambet. Care este preluat, tot subliminal de catre cei care petrec timp cu mine. Ca si cand e singura stare posibila in acel moment.
Unii spun ca le fac eu ceva.
Eu nu (le) fac nimic. Eu doar sunt. Ei sunt cei care fac. Capteaza telepatic. Atata tot.

Telepatie.
Cam asta e.

O avem toti, pentru ca toti suntem plamaditi in acelasi fel, si inter-conectati pe plan subtil. Unii gasim intrerupatoarele, altii nu. Unii le folosim, altii nu. Unii le acceptam, altii nu. Fiecare dupa cum a invatat ca se poate.
Si se poate.