miercuri, 28 octombrie 2015

A nu te opune

Am scris despre echilibru, dar cu titlul “Rautate”.
Am amintit despre actele de rautate, afirmand ca in mare parte sunt inconstiente, sau neasumate. Spuneam ca nu am vazut pana acum om rau care sa nu se victimizeze, asa cum nu am vazut nici victima care sa nu comita acte imbecile, de rautate.


Si multi au reactionat.
Unii au fost revoltati de afirmatia mea cu privire la inconstienta actelor de rautate. Unii au fost jigniti de conceptul cercului vicios “victima – agresor”. Unii au tinut sa ma corecteze, scriind multe randuri cu ce trebuia mai degraba sa exprim. Unii au fost atat de enervati, incat au simtit nevoia sa ma conteste pe mine, insa intr-un fel cotit, cu dublu sens, sa nu trebuiasca sa isi asume un dialog fix pe ce lanseaza, ci doar sa impunga. Unul s-a trezit sa-si faca un cont pe google special pentru a-mi comenta ce-l doare pe el de mult, fara legatura cu articolul scris, insa strans legat de titlul articolului, la care a percutat in raport cu proiectiile personale. Sub protectia falsei identitati.
Unii mi-au comentat public (cu identitate sau anonim), altii mi-au scris in privat, pe chat sau pe e-mail.

M-am bucurat enorm.
Iata un articol care a rezonat suficient in impuls, asa incat sa trezeasca “ceva”-ul cu care unii se afla in conflict.
Multumesc pentru inspiratie, multumesc!

Reactivitatea oamenilor m-a condus fix in acest punct cu contemplarea: la ACCEPTARE.
Sau, mai degraba la A NU TE OPUNE.

Stii, Lucifer (sau Lux) – in lumea de dincolo este denumit “Cel care se impotriveste”.
Sunt doi intr-unul, de fapt: Shai Tan (maleficul), si Lux.

Si revin cu afirmatii revoltatoare: Foarte multi oameni buni se opun. Ba chiar lupta. In principiu, cu “raul”. Unde “raul” are diverse chipuri, in functie de proiectiile fiecaruia.
Tipare. Etichete. Pozitii.
Opozitia este in mare parte una ideatica. Adica reactionam la idei, nu la fapte in sine. Mare procent din conflictele noastre sunt de fapt unele de paradigma. N-au legatura, de foarte multe ori - cu noi insine, sau cu fapte concrete. Ne opunem ideii. Ne identificam cu idei, si avem reactii, chiar daca ele (ideile) nu au nici cea mai mica legatura cu ceva concret, palpabil.
Si luptam.
Cu boli, cu nedreptati, cu oameni rai, cu draci, cu laci.
In cea mai mare parte – cu simple idei.

Adica ne pozitionam in opozitie. In raport cu tot ce contrazice o convingere personala.
Sau o dorinta personala.
(Dorinta, pisichera.... am sa scriu si despre ea.)
Si viata unora este un mare camp de lupta. Se lupta: ei cu ei, ei cu altii, ei cu idei, ei cu intamplari, ei cu orice.

Conflict. Disociere. Separare.

Plus contra minus, minus contra plus. Niciodata pace.
Desi, cei mai prolifici luptatori – propovaduiesc... Pacea!

Mi-a fost dat sa vad multe ineptii. Unii ajung pana la contorsionari fantasmagorice, sa-si dezintegreze, auzi, sa-si dezintegreze energia gandului negativ, si alte minunatii, care mai de care mai deochiate, mai non-sens, atat din punct de vedere conceptual, cat si ca tablou general de atitudine.

Atasamentul fata de Bine este la fel de nociv ca orice alt atasament. Ajungi sa gandesti, sa spui, si sa faci cele mai absurde chestii, opunandu-te la tot ce-ti ameninta integritatea propriilor concepte.
In consecinta, te manifesti dizarmonios, lipsit de echilibru, insa asta iti scapa, nu esti constient de tine, esti focusat pe atasamentul tau, ai nevoie sa-ti hranesti conceptele, sa nu cumva sa flamanzeasca, saracutele, sa nu slabeasca, sa nu dea cumva in rahitism.... ideatic.

Esti un om bun care comite acte de rautate. Sau emite ganduri rautacioase.
Esti un om bun care hraneste demoni.
Desigur, habar n-ai.

Dar “cel care se impotriveste” – este insusi Lucifer, si doar el.
Enitatile de Lumina ACCEPTA PLANUL LUI UNU – DUMNEZEU. Nu-l contesta, nu-l comenteaza, nu-l chestioneaza, nu-l critica, nu pretind a-L intelege cu desavarsire, nu pretind a-L cunoaste in totalitate, insa IL iubesc neconditionat, fiind in rezonanta perfecta cu EL, fiintand in EL.

Entitatile de Lumina exista in smerenie totala.

Unde smerenia nu este tradusa similar cu interpretarea dogmatica din zilele noastre, si nu poate fi cuantificata in capete plecate, desi esentele isi pleaca mereu capetele in fata durerilor noastre, nejudecandu-ne cu limbi de foc, desi le au, constiente fiind (imens deasupra capacitatii noastre de a constientiza) de micimea intelegerii fiecaruia.

Smerenia in spirit este data de intelegere.
De aceea, multi dintre noi nu o avem, desi nu ezitam sa facem parada cu ea (smerenia), imitand ca niste maimute gestica fizica, in timp ce perpetuam in structurile noastre subtile – conflicte.

Intelegerea nu este similara cu procesul intelectualizarii, desi acesta ar fi un bun punct de plecare.
Odata inradacinata si acceptata ideea ca de fapt intelegem foarte putin din tot ce ne inconjoara, din noi insine, pentru ca perceptia noastra are niste filtre, pentru ca insasi senzatia este data de particularitatile organului de perceptie, nicidecum de cele ale obiectului sau subiectului in sine – incepe sa se contureze oarecum smerenia, asa cum este ea, nu asa cum o conceptualizam multi.

Omul smerit nu este neaparat unul tamp, cu privirea plecata, si coloana indoita de servilism frivol :)
Omul smerit nu are genunchii juliti.
Omul smerit nu este acela care mocneste in sine.
Omul smerit nu este acela care renunta. Nu asa cum inteleg majoritatea renuntarea. Calea renuntarii este cea mai perfida dintre toate. Te legi de obiectul sau subiectul renuntarii tale, te legi cu lanturi otelite. Un guru spunea: De cate ori vine la mine o prostituata – nu vorbeste decat despre Dumnezeu, de cate ori vine la mine un preot, nu vorbeste decat despre sex.

Omul smerit este acela care NU SE OPUNE.
Pentru ca intelege mai mult.
Cand te impotrivesti la ceva, esti legat de acel ceva. Ii dai putere. In raport cu energia consumata pentru a te impotrivi.

Anthony De Mello spune intr-o conferinta (citez din memorie):
“Inainte de iluminare, eram deprimat, dupa iluminare sunt tot deprimat. Insa nu mai simt nevoia sa-mi contest sentimentele. Nu ma mai identific cu acestea”

Tot el spune ca necazul cu oamenii este ca sunt ocupati sa repare lucruri pe care nici macar nu le inteleg. Si ca niciodata nu ne da prin cap ca lucrurile, de fapt, nu au nevoie sa fie reparate
Aceasta este iluminarea.
Lucrurile trebuie intelese. Daca tu le-ai intelege, ele s-ar schimba.
Zice:
“Vrei sa schimbi lumea? Ce-ar fi sa incepi cu tine? Dar cum o poti face? Prin observare. Prin intelegere. Fara interventie sau judecata din partea ta. Pentru ca ceea ce judeci, nu poti intelege.”

Constienta. Trezire.

Acestea incep cu acceptarea. Care incepe cu A NU TE OPUNE.

Anthony De Mello. Un iluminat.

Zice:
“Voi scrie o carte intr-o zi, iar titlul va fi “Eu sunt un dobitoc, tu esti un dobitoc”.
Acesta este cel mai eliberator, cel mai minunat lucru din lume – cand recunosti in mod deschis ca esti un dobitoc. Este fantastic. Cand oamenii imi spun ca fac greseli, eu ii intreb:
“Ce te poti astepta de la un dobitoc?”.
Cati oameni cunosti care sa nu fie influentati de lauda sau de dojana?
Daca va veti permite vreodata sa va simtiti bine atunci cand oamenii va vor spune ca sunteti OK, inseamna ca va pregatiti pe voi insiva pentru a va simti prost atunci cand va spun ca nu sunteti buni. Atat timp cat traiesti pentru a indeplini, sau a confirma niste asteptari, a cuadra cu niste etichete, concepte, ar fi bine sa ai grija ce porti, cum te piepteni, pe scurt, sa fii la inaltimea tuturor afurisitelor de asteptari.
Si asta - numesti tu a fi uman?
(...) Asta vei descoperi, cand vei privi atent spre tine insuti! Vei fi ingrozit! Realitatea este ca tu nu esti nici OK, nici ne-OK, tu esti tu.
Tu poti doar corespunde starii, tendintei, sau modei actuale. Oare asta inseamna ca ai devenit OK? De asta depinde OK-ul tau? Depinde de ce spun oamenii despre tine, sau despre ceva?
Isus Hristos trebuie sa fi fost destul de ne-OK, avand in vedere standardele din vremea Lui.
Tu nu esti OK, si nu esti nici ne-OK, tu esti TU. Atat. Se aplica la tot ce te-nconjoara.
Daca trei sau patru dintre voi vor face aceasta descoperire, pe parcursul acestor zile pe care le petrecem impreuna, vai, ce lucru minunat ar fi! Extraordinar! Aceste descoperiri va vor schimba! Nu va trebui sa faceti nici cel mai mic efort, credeti-ma. Doar sa eliminati toate chestiile OK, si pe cele ne-OK; sa eliminati toate judecatile, si sa va multumiti sa observati, pur si simplu sa priviti. Veti face mari descoperiri.
Asta imi aminteste de un tip de la Londra, dupa razboi. Omul sta cu un pachet invelit in hartie maro, pe genunchi; este un obiect mare, greu. Controlorul din autobuz vine si-l intreaba: “Ce ai acolo pe genunchi?” Si omul zice: “Am o bomba neexplodata. Am dezgropat-o din gradina, si o duc la sectia de politie." Soferul spune: “Doar nu vrei s-o cari pe genunchi. Pune-o sub scaun.”
Psihologia si spiritualitatea (asa cum o intelegem in mod curent) iti muta bomba de pe genunchi, sub scaunul pe care sezi.
Ele nu-ti rezolva cu adevarat problemele.
Iti inlocuiesc problemele cu alte probleme.
Ti-a trecut vreodata asta prin minte?
Ai avut o problema, acum o schimbi cu o alta. Intotdeauna va fi asa, pana cand rezolvam problema numita “tu insuti”.
(...) Ce este acest lucru pe care il numesc SINE?
Vreti sa spuneti ca ati inteles astronomia, si gaurile negre, si quasarii, si ca ati inteles stiinta calculatoarelor, dar nu stiti cine sunteti voi? Voi sunteti inca adormiti. Esti un om de stiinta care doarme. Vrei sa spui ca ai inteles ce este Isus Hristos, si nu stii cine esti tu?!
De unde stii ca L-ai inteles pe Hristos?
Cine este persoana care Il intelege?
Aflati asta mai intai.
Acesta este fundamentul tuturor lucrurilor, nu-i asa?
(...) Voi mă ascultaţi, dar oare nu mai auziţi şi alte zgomote în afară de sunetul vocii mele, în timp ce mă ascultaţi? Sunteţi conştienţi de reacţiile voastre, în timp ce mă ascultaţi pe mine?
Dacă nu sunteţi, veţi fi supuşi la spălarea creierului.
Ori veţi fi influenţaţi de forţe din interiorul vostru, de care nu sunteţi câtuşi de puţin conştienţi. Şi, chiar dacă sunteţi conştienţi de cum reacţionaţi faţă de mine, vă daţi oare seama, în acelaşi timp, de unde vine reacţia?
Poate că nu mă ascultaţi deloc; poate că mă ascultă tatăl vostru. Credeţi că aşa ceva e posibil? Bineînţeles că este. În grupul meu de terapie dau mereu peste oameni care nu sunt deloc prezenţi acolo. Tăticul lor, mămica lor sunt prezenţi -dar în nici un caz, ei. Ei n-au fost niciodată acolo. „Eu trăiesc acum - dar nu eu, ci tatăl meu trăieşte în mine." Ei bine, acest lucru este perfect adevărat, absolut adevărat.
Aş putea să vă descompun, bucăţică cu bucăţică, şi apoi să vă întreb: „Spuneţi-mi, această afirmaţie de la cine vine - de la tata, mama, bunica, bunicul, de la cine?" Cine trăieşte în tine?
Este destul de înfricoşător, când ajungi să înţelegi acest lucru. Crezi că eşti liber, dar probabil că nu există în tine gest, gând, atitudine, credinţă, care să nu vină de la altcineva.
Nu-i aşa că e îngrozitor?
Şi tu nici nu-ţi dai seama. Este vorba despre o existenţă mecanică imprimată în tine. Ai sentimente destul de intense în legătură cu anumite lucruri şi crezi că e vorba de propriile tale convingeri - dar chiar eşti sigur că este aşa? Îţi va trebui multă conştientă să înţelegi că poate ceea ce tu numeşti „eu" este, pur şi simplu, un conglomerat din experienţele tale trecute, din condiţionarea şi programarea ta.
Este dureros!
De fapt, când începi să te trezeşti, trăieşti o durere intensă. Este dureros să vezi cum îţi sunt distruse iluziile. Tot ce ai crezut tu că ai construit, se prăbuşeşte - şi asta este dureros.
Asta este căinţa; asta este trezirea.”

Imi place ideea cartii. Si pe mine ma intreaba multa lume cand am de gand sa scriu o carte. Am tot raspuns ca voi scrie una, cu siguranta, in momentul in care voi gasi resursele necesare pentru a scrie ceva valoros, atunci cand voi avea de impartasit o esenta, pentru care sa folosesc mai multe cuvinte decat pentru un simplu articol.
Acum cred ca am gasit.
As putea scrie o carte care sa se numeasca “Eu sunt o dobitoaca”