duminică, 4 octombrie 2015

Balacareala dimensiunilor. De la 3D spre 5D. Logaritmic.



A fost o mare isterie pe retelele de socializare cu transcederea dimensiunilor, cu trecerea din 3D in 5D, cu inaltarea spirituala, cu planurile marete ale divinitatii pentru noi, sau ale extraterestrilor, sau ale ascentionatilor, cu dispensele ce le primim acum, FIX ACUM, cu tot felul....

S-a dat si o data fixa (nu o retin, dar e recenta, a trecut de putin timp), adica fix din acea zi – gata!
Trecem in 5D.
Devenim supra-fiinte.
Cot – la – cot cu ingerii, cum ar veni.

O mare isterie. Mase intregi de oameni au trait cu sufletul la gura, propovaduind marea schimbare.
SALTUL.

Pe moment, am fost tentata sa concluzionez ca mai saracuti cu duhul n-am fost vreodata in istorie, si ca libertatea asta de exprimare naste monstri.
Ca oameni deranjati, cu tulburari de personalitate dintre cele mai grave – au mana libera sa isi faca numerele publice, atragand in isterii colective mase de alti oameni cu aceleasi tulburari, sau altele care se pupa intre ele. Si formeaza egregori.

Insa nu. Nu este asa.
Asemenea curente au existat intotdeauna. Cu aceeasi amploare in manifestare. Pe tipare identice.
Nimic nou sub soare.
(Oricat de tare as enerva categoria celor care cred cu tarie ca traim niste momente unice, dintr-un punct de vedere sau altul. Nu sunt unice. Au mai fost. Si vor mai fi)
Citindul-l pe Jung, citind alti emeriti din varii domenii, care au ajuns sa dezbata chestiuni legate de suflet, minte, viata, observ o tendinta comuna a acestora: aceea de a puncta cate un curent de isterie spirituala, de paranoia.
Deduc linistita ca nu traim ACUM vremuri diferite, ci pur si simplu exista o categorie de oameni care se dezechilibreaza in cautarea echilibrului.
Asa cum exista categorii de oameni care cand racesc isi pierd si vocile, categorii de oameni care nu au laringele afectat de la o simpla raceala, ci doar tusesc si-si sufla nasul, unii fac si febra, altii nu, etc... etc....

Pentru a calma spiritele, am sa spun de-acum ca da, este adevarat (si in opinia mea) ca mereu tranzitam stari, si starea noastra naturala este una de evolutie.
Da, este perfect adevarat (si in opinia mea) ca exista diverse forme de statusuri energetice, si fiecare beneficiaza (sau nu) conform constitutiei individuale, spre propria crestere.
Da, este cat se poate de reala schimbarea constanta a nivelului constiintei, atat individual, cat si de masa.

Insa:

- Nivelul constiintei creste procentual in forma logaritmica (este o explicatie saraca, insa singura care poate fi expusa in termeni inteligibili pentru intelectul nostru, care este si va fi singurul mecanism prin care ne putem manifesta esenta in aceasta dimensiune)
Asta presupune ca trecerea de la un procent  la altul este deja un spectacol. Ca deja esti de 10 ori mai cumva decat ai fost.

- Dimensiunea 3D este una in care ne-am incarnat din motive bine determinate, si isi are rostul sau perfect in tot.

Felul in care percepem lucrurile aici – este unul pe care l-am ales, util deci evolutiei noastre ca esente.

- Dimensiunea 3D este una inerenta, invariabila, perfect potrivita in TOT. Nu exista dizolvare pentru aceasta. Ar strica intregul ansamblu. Ar insemna saracirea unei perceptii din tabloul general.
Pentru ca toate dimensiunile coexista concomitent, si fiecare este parte din fiecare.

Postez ACEST CLIP – si va indemn sa-l urmariti cu atentie. Un elev de liceu explica dimensiunile intr-un mod atat de simplu si cuprinzator, incat trebuie sa fii rau intentionat ca sa nu-l pricepi.

M-am intrebat o vreme ce anume declanseaza in oameni perfect lucizi – asemenea sincope.
Ca toata teoria asta cu omenirea care va trece la 5D brusc, asa, de la o zi la alta, trecand aproape fulger prin 4D, aterizand spectaculos in urmatoarea, si asta daca si numai daca esti pregatit, antrenat, doxa de spiritualitate, ca altfel pur si simplu te.... duci, kaput, Aleluia....... toata isteria asta este un mare.... non-sens privit prin ochii devotului spiritual care intelege ca spiritul sau ORICUM transcede dimensiunile, insa ACUM ARE O EXPERIENTA IN ACEASTA DIMENSIUNE, PENTRU CA ASTA-I FOLOSESTE IN EVOLUTIA SA.

Si mi-am raspuns pana la urma.
Oamenii sunt intr-o faza in care se identifica foarte mult cu rolurile lor efemere, aici, pe pamant. Atat.
Isi uita esenta, sau nu si-o inteleg.
Exista oameni care sunt atat de atasati de rolurile lor, incat ajung sa-si confunde esentele cu experientele.
Atasament.
Oameni care nu vad padurea de copaci.
Lipsa detasarii de care ai nevoie pentru a privi dintr-un plan adecvat observarii tabloului intreg.

Care-i tabloul intreg?
Ala in care realizezi ca oamenii nu se identifica in esentele lor cu experientele atat de scurte (pana la urma) aici.
N-are nimeni de ce sa strice toata dimensiunea ca sa-i treaca pe ei in alta. E un non-sens.
E ca si cand dintr-o data am decide sa omoram toate animalele, pentru ca omenirea s-a decis sa treaca in unanimitate la vegetarianism.
Sau sa distrugem toate cladirile, pentru ca ne-am hotarat colectiv sa traim in natura.
Sau sa scormonim in pamant ca bezmeticii, ca ne-am hotarat toti ca pamantul are vibratii joase fata de apa, si deci vrem sa devenim acvatici.
Exemplele sunt foarte sarace, si nu pot corela cu ceea ce vreau eu sa exprim in totalitate.

Ideea este ca toti cei care suntem aici, suntem pentru ca am ales. Si alegerea are legatura tocmai cu felul perceptiei emotiilor din aceasta dimensiune.
Pentru a le prelucra in acesti parametri.
Care ne limiteaza la liniaritate, si asta ne mentine concentrati pe secvente la care avem nevoie sa imbunatatim.

Ca si cand am face un brainstorming cu video-proiector. Unde rulam un clip informational, si dam imaginile cu incetinitorul pentru a observa clar toata secventialitatea miscarii, apoi punem pe pauza pentru a analiza fix o imagine, o secventa, un jpeg din tot ansamblul, si asa mai departe.

De ce am vrea in mijlocul sedintei – sa scoatem videoproiectorul din functiune?
Care ne-ar fi beneficiul?
Din moment ce ne-am reunit in sala de sedinte TOCMAI PENTRU ACEL VIDEOPROIECTOR, cu ajutorul caruia vedem si intelegem mai clar parti din intreg?

Noi nu suntem videoproiectorul, si nu suntem nici personajele din clip, noi suntem experimentatorii. Da?
Noi lucram la acel experiment, sa scoatem niste concluzii utile din el.
Nu ne identificam cu el.
Noi suntem altceva. Dincolo de experienta momentana a vizualizarii unui film documentar.

Si-atunci, de ce am dori sa iesim din sala de proiectii?
Pentru ca am uitat cine suntem.
Pentru ca ne identificam cu personajele din documentar, si ne simtim atacati de situatiile virtuale, uitand ca ele sunt doar proiectii menite sa ne imbogateasca perceptiile si cognitia.

Asta este.
Oameni atasati de rolurile lor efemere, care confunda dimensiunea cu esenta.
Ca si cand eu m-as confunda pe mine cu camera mea.
Sau m-as crede dependenta de ea. Ca si cand eu exist doar in acea camera, nu ma mut niciodata, nu ies niciodata la plimbare, nu merg niciodata niciunde, nici macar la baie, eu avand viata si experiente doar intre acei patru pereti.
Cand de fapt eu locuiesc acum intr-un apartament cu 5 camere, in care ma plimb libera dupa pofta inimii, si nimeni si nimic nu ma bate-n cuie de prag. Ca de-a lungul vietii m-am mutat in cateva apartamente, si-am sa ma mai mut. Ca sa nu mai zic cate experiente am in afara oricarui apartament din lumea asta.
Ca ma mai duc si la munte, si la mare, si in parcuri, si in cafenele, si la Cinema, si peste tot.
Nu sunt legata sau conditionata de dimensiunea camerei mele.
Insa imi aleg experientele in functie de nevoile si gusturile personale – ba intr-o camera, ba in alta, ba la bucatarie, ba la baie (ohh, si la baie ador sa am experiente.... fac bai lungi, fierbinti, cu multa spuma, meditez, sau pur si simplu ma relaxez, ascultand o muzica in surdina, cu un pahar de vin, si-o tigare din care trag adanc, molcom, visator.....)
Apoi aleg sa am experiente afara din casa, si ma duc catinel – catinel in parc, experimentand imaginea copacilor, sunetul pasarelelor, linistea melodioasa a naturii, aerul curat – inmiresmat, senzatia catifelata a ierbii, cea primitoare a trunchiului de copac pe care ma rezem.... e o experienta a mea, in alta dimensiune decat cea a camerei in care dorm.

Acuma... cum ar fi dintr-o data sa nu mai vreau sa locuiesc in apartamentul meu, ci sa ma mut in parc, ca acolo mi se pare mie ca am mai multa inspiratie la scris? Si sa-mi iau bocceluta cu carpisoare-n bat, sa ma mut intr-un copac?
As fi putin deplasata (atat la propriu cat si la figurat :))))) )

Sau cum ar fi sa mai si zic ca de maine apartamentul meu se va transforma in parc? Pentru ca EU MERIT DE-ACUM SA TRAIESC IN PARC.
Si sa ma si cred.
Adica sa ma astept ca de a doua zi – blocul in care lociuesc sa se transforme brusc in parc. Sau in munte. Ca prefer muntele. Acolo am experiente dintre cele mai inaltatoare pentru spiritul meu de omulet boem.

Cam asa cu dimensiunile.
Suntem aici – pentru ca am ales aceasta experienta. Nu ne identificam cu dimensiunea, si nu suntem legati de ea.
Insa cata vreme suntem aici, este pentru ca ne este util in experimentare.
Cand ne indeplinim scopul initial (cel al esentei, nu al rolului) – pur si simplu ne mutam. Murim in aceasta dimensiune, si trecem pragul spre Acasa.
Nu-i nevoie sa se anuleze dimensiunea. Ea ramane utila altora, carora, in evolutia lor, le este necesar acest fel de perceptie.

Cum ar fi sa se desfiinteze toate scolile, dupa ce o promotie de studenti isi dau licentele? Pai in acele scoli mai studiaza si altii, in clase mai mici, care mai au pana la licente, si-apoi mai sunt multi care vor sa se inscrie, doar nu se incheie lumea cu promotia 2015.....

Am mai auzit variante de explicatii cum ca trecerea in 5D este una a trairilor, care vor deveni superioare, axate pe spiritualitate, pe suflet, pe valori morale....

Mai oameni buni:
IN TOATE EPOCILE AU EXISTAT OAMENI CU TRAIRI SPIRITUALE, SI OAMENI AXATI PE MATERIAL.
SI ACUM E LA FEL!

Nu suntem nici mai cu mot, nici mai fara mot, suntem asa cum suntem, atat cat putem si stim, fiecare in parte, insa per total, nivelul colectiv al constiintei in acest plan de experienta - este unul la limita inferioara a evolutiei in constiinta.

In continuare exista oameni care traiesc in frica, in continuare exista oameni care urasc, care uneltesc, care omoara alti oameni, care poarta ranchiuni, care nu iarta, care se razbuna, care mocnesc in ei, care explodeaza la cele mai inofensive intamplari, care sunt gelosi, care sunt posesivi, care sunt orgoliosi, care sunt iritabili, care sunt bolnavi, fizic, psihic, care nu-si gasesc linistea nici daca se izoleaza-n pesteri adanci, care se leaga cu chingi si lacate de materie, de bunuri, de obiecte, de alti oameni, de intamplari, de etichete, de concepte...... IN CONTINUARE.
Si nu-i nimic rau in asta. Fiecare traieste cat este, si n-are de ales, decat sa si le traiasca din nou, si din nou, si din nou.... pana se simt pregatiti sa le depaseasca, pana isi gasesc resursele, pana isi epuizeaza lectiile, si trec la nivelul urmator.

In continuare exista oameni de o valoare morala impecabila, oameni perfect echilibrati, oameni buni, oameni blanzi, oameni intelegatori, oameni deschisi, oameni spirituali, oameni credinciosi sau traitori in Dumnezeu, oameni foarte constienti sau prezenti in ei, oameni care savarsesc minuni, oameni cu perceptii in plus fata de marea majoritate, oameni intelepti, oameni cu capacitati in plus fata de sablonul general..... IN CONTINUARE.
Si asta nu inseamna ca nu au ce cauta in dimensiunea asta, sau ca au ajuns aici din erori de GPS spiritual.

Exista un echilibru perfect in Univers.
Un echilibru pe care cu mintea liniara ni-l explicam greu, niciodata destul, sau in totalitate.
Pentru ca ceea ce nu ne compune – nu poate fi examinat, nu avem resurse sa facem asta.
Noi nu percepem realitatea asa cum este, noi percepem senzatia organului de perceptie, atat.

Iar acest echilibru perfect implica - chiar si pentru logica noastra saraca – o continuitate a planului in plan, o perfectiune a dimensiunilor, o matematica exacta, fara bajbaiala pe baza de preferinte egotice.

Un lucru este clar: este important sa nu confundam marfa cu ambalajul. Ambalajul nu are nimic de-a face cu calitatea sau esenta marfii. Marfa poate fi ambalata in diverse forme.
Ramane aceeasi.
Deocamdata noi suntem ambalati in acest fel. 
In loc sa strambam din nas la ambalaj, si sa ne confundam cu el – oare n-ar fi mai intelept, sau mai util sa ne traim menirea? Doar nu crede cineva ca ambalati in alt fel – devenim mai buni sau mai prosti.
Aceiasi ramanem.

Pentru ca suntem esente ambalate in trupuri. Nu trupuri ambalate in esente.

Ah! Inca ceva.
Cata vreme fiintam in aceasta dimensiune (experienta aleasa in perfecta luciditate a spiritului care transcede dimensiuni in forma sa pura – pentru experiente) – intelectul joaca un rol important.
Toti cei care incearca sa se debaraseze de mintea lor – fac ca si copiii aia mici care se trag nervosi de maini, suparati ca nu pot ajunge cu ele la borcanul cu dulceata de pe raftul de sus.
Nu exista o entitate separata in tine care functioneaza independent de minte.
Ci tu, esenta, esti concentrat in toate celulele care te compun. Toate-ti sunt utile in egala masura, pentru ca toate esti tu.
Esti tu in forma densa, esti tu in totalitate, peste tot pana la degetul mic, tu din cap pana-n picioare – esenta intr-o forma data de manifestare.
Nu-ti mai blama mintea, si nu mai incerca sa te debarasezi de ea, caci ea e insasi esenta in miscare, in manifestare.
In acest trup – tot ce crezi ca simti sau gandesti – este mental. Nimic in plus, nimic in minus. Ci doar in diverse forme. In functie de dispozitie si claritate.
Mai bine te-ai focusa pe flexibilitatea ei.
Si-atunci sa vezi minuni.