sâmbătă, 10 octombrie 2015

"Numai mama sa nu fii"



Ohhhh, mama, mama.....
"Numai mama sa nu fii!" - mai aud cateodata, de fapt mai des decat imi este gustul personal spre dramatism.

Cu dragostea materna nu te pui. Stiu asta.
Si eu sunt mama. Mi se pare ca pana s-o nasc pe fiica-mea, nici jumate din ce se simte iubind - n-am cunoscut.
Felul meu de om s-a schimbat din radacini, parca. Parca ochii mei vad cu alta claritate lumea inconjuratoare, si inima mea simte cu alta profunzime. Iar mintea.... pai mintea e mai ordonata. Cine sa mai aiba timp de pasarele si pitici, cand responsabilitatea formarii unui pui de om iti revine in exclusivitate?
Si... stii cum e: ca sa o invat ceva, trebuie inainte de toate sa FIU EU ACEL CEVA.
Altfel... imi bat gura pe degeaba.
Chiar in contra mi-o bat, daca stau sa ma gandesc bine, avand in vedere ca ei, micutii, nu se nasc invatati, cu bagajul de experiente-sablon in memorie, si deci eu sunt formatorul de sablon. Daca mai si zic invers decat sunt - debusolarea copilului este asigurata.
"Numai mama sa nu fii" - aud mereu.
De la mame care nu stiu sa faca temele copiilor la mate, de la mame care-si deplang copiii nedreptatiti de alti copii, de profesori, de sefi, de parteneri de viata, de Dumnezeu.
De la mame care se simt neputincioase si neajutorate, in incercarea nebuna de a-si pastra copilul intr-o sfera impenetrabila de cristal, ca pe un bibelou nepretuit, sau o pasare rara, exotica, pe cale de disparitie.
 
Si ma intreb de fiecare data, ca un automatism imi vine-n cap:

"Da' de ce??
De ce, Doamne iarta-ma? Unde-i tragedia? Ce cometa te-a lovit, femeie?? Da' de ce nu ti-ai ferit capu', daca e asa o corvoada?
Cum puii mei sa traiesti asemenea drame dintr-o chestie absolut fantastica?
"Love hurts", si "oamenii e rai", iar "puiu e sufletu' lu' mami - tuca-i-ar mama talpisoarele si manutele alea gingase si dragalase, pazeasca sfantu' sa puna mana pe ceva, sa nu si le strice??”
Ahhh.... ma scuzati doamna..... in acest caz va inteleg.... Puiul domniei-voastre e mult mai special decat restul puilor.... e..... PUIUL SUPREM.
NOW AND FOREVER cum ar veni.....”

Deoarece si pentru ca, intrucat, tu, draga mama-clota..... nu-l lasi sa creasca. Sau ca sa fiu mai exacta il impiedici sa faca asta, in ciuda tendintei sale naturale de a face asta (cu, sau fara sustinerea ta).
Te revolti, te intrebi de ce dracu' ai deschis postarea asta, doar se vede pe poza mea de profil ca nu-s vreo normala, ma-njuri acum, asa-i? Zi ca nu-i asa! Ai deschis deja un comment si te gandesti in ce mod sa-mi explici cat mai clar cat sunt de idioata. Ha-ha! Got ya! :)))))))))

Draga mama de pui suprem.
Daca tot esti aici, mai rupe-ti putin din timp si nervi, si citeste pana la capat. Poate pana la final ajungi sa-mi dai dreptate. Sau macar sa intelegi ca exista posibilitatea ca tragedia sa nu fie chiar asa apasatoare. Sau macar te convingi ca-ti merit toate apelativele.
Vezi tu.

Copilul se naste, creste, devine adult.
Asta-i mersul. Vine din gene, n-ai cum sa-l modifici. Pana aici toti cred ca suntem de-acord.
De nascut, il naste mama. Motiv pentru care legatura mamei cu puiul sau este cea mai profunda si mai plina de miracol din cate exista.
Este normal sa fii fascinata pe viata de copilul tau. S-a format in tine, e carne din carnea ta, la propriu, ajuns pe lume din trupul tau. Pe timpul sarcinii ati trait intr-o simbioza perfecta. Toate celulele corpusorului sau au depins de celulele corpului tau.

Normal ca odata venit pe lume - copilul este miracolul vietii tale, este suflet din sufletul tau si ratiunea ta de a fi.
Si uneori, iubirea de mama e oarba.

Asa mai zice o vorba. Ca iubirea e oarba. Adica nu mai vezi nimic, esti atat de prins in trairea ta, incat uneori pierzi din vedere restul lumii, restul intamplarilor, si.... chiar si felul omului pe care il iubesti.
Esti prea ocupat sa iubesti.
Tu iubesti. Iubesti iubirea. Te agati de trairea asta ca de o ramura de copac in valtoarea unui rau agitat. Trairea, nu omul. Trairea ta. Iubesti iubirea. Devii orb. Si surd, si mut, si autist.

Cu puiul - iubirea e intensa. Uneori te agati de iubirea asta in asa fel incat pierzi din vedere ca copilul este o creatura in formare, careia TU ii dai bazele. N-are altele.
Si tu il cocolosesti, ca ti-e drag cat tot pamantul la un loc si 10 ceruri de deasupra.

- Si ii duci mancarica la pat, sa nu-i fie frig, manca-l-ar(manca-o-ar) mama... (chiar daca intre timp a facut 20 de ani ...)
- Si ii pregatesti vanita sa faca baie, ca-i obosit(a), micutul(a) mamii....
- Si ii faci curat in camera, ca e cam dezordonat(a) ingersaul.... ce sa-i faci? Asa sunt geniile....
- Si ii faci temele cap-coada, i le si scrii, ca i-i tare greu, bietul(biata), si cacatii astia de profesori dau la teme ca dementii, n-au limite. Plus ca n-ai inima sa-l vezi pe sufletelul tau facand teme cu orele. Se plange si cand trebuie sa scrie cu mana lui ce-i dictezi tu, dar mai sa le si rezolve singur(a)....
- Si faci coalitie cu el(ea), dar tie mai rau ti se frange inima cand iti povesteste de conflicte pe care le are (inevitabil) cu alti copii. Injuri mai tare ca copilul, si te victimizezi in fata lui, intreband divinitatea si tot universul de ce nu te-ai nascut bogata, ca puiul tau sigur e marginalizat pentru ca nu-i copil de director macar, si tu n-ai bani sa-l imbraci in Cavalli.
- Si ii rezolvi motivari pentru orele de sport, sa nu-si rupa piciorusele alea de artist(a), tuca-l mama de minunat(a).
- Si te certi cu sotul o data la doua zile pentru ca nu-i pasa de propriul copil, si bietul copilas e o povara. Pentru el, ca-i absent, pentru tine, ca nu te descurci singura.
- Si ii verifici pulsul la fiecare ochisor dat peste cap (in general de plictiseala), ii monitorizezi temperatura, respiratia, miscarile si nemiscarile, cu antibioticul in buzunar, pregatita in orice clipa sa-i tratezi boli, ca tu esti foarte atenta si grijulie cu odrasla ta, care e sensibila, se imbolnaveste una-doua...
- Si la fiecare problema cu care ajunge sa se confrunte in viata - concluzionezi ca-i deochiat(a), sau mai rau, are "facaturi". Il (o) duci la toate bisericile renumite, la manastiri, la preoti cu har si la ghicitoare. Il (o) inveti sa poarte chilotii pe dos, sa se fereasca de rascrucea de drumuri, de pisica neagra, de gasca singura, de oamenii cu ochii verzi, il (o) inveti sa-si faca de 33 de ori cruce, sau de 99, sa-si scuipe-n san, sa aibe grija la pragul casei, sa nu calce-n mosmoande, si-i umpli sertarele biroului de acatiste. Invatand odrasla sa se fereasca de necurat, de oameni rai, de dusmani, de gelosi, invidiosi, pieze rele, folosindu-te de Dumnezeu ca arma cea mai la-ndemana.

..... Si te tot miri de-a lungul vietii.... de ce copilul tau n-are noroc, de ce copilul tau n-a avut niciodata prieteni apropiati, relatii de iubire fericite, un job stabil, sau macar UN JOB vreodata, casa lui (ei), familia lui (ei), viata lui (ei).....

.... Si te tot necajesti..... de cand i-ai dat viata, si pana te stingi.....

Ohhhh...... numai mama sa nu fii.... nu in felul asta....
Caci TU SI NUMAI TU iti predestinezi copilul in acest fel. Este ce ai tu mai de pret in viata, si in acelasi timp victima afectelor tale, neimplinirilor, fricilor, automatismelor tale.

Iata ce-ti inveti tu puiul in felul descris mai sus:
- Sa fie un lenes in propria viata, pentru ca totul i se serveste pe tava, pentru simplul fapt ca exista.
- Sa depinda de serviciile tale (doamne fereste sa patesti ceva, ca-i mancat), eventual de serviciile altora. Incepand cu actul simplu de a se hrani, pana la cele mai complicate actiuni de-a lungul vietii.
- Sa priveasca viata, cu provocarile ei, din postura celui (celei) care nu are sarcini, nici responsabilitati, nici capacitate de a se descurca singur(a) vreodata la ceva.
- Sa fie un elev \ student \ angajat mediocru, care nu doar ca nu se descurca, pentru ca totul este prea mult si prea greu, dar mai este si sabotat(a) de colegi, de superiori, de tot ce misca.
- Sa fie un neputincios (o neputincioasa) care va cauta mereu refugiu printre fustele mamei, fustele (pantalonii) iubitei (iubitului), alte fuste sau pantaloni de ocazie....
- Sa fie o povara in viata cuiva, in viata sa, in viata per-total. Un (o) neiubit(a). Un (o) impostor (impostoare) care nu merita, ci uneori primeste de pomana, alteori se zbate ca sa prinda firmituri, resturi.
- Sa fie un (o) complexat(a), o victima a propriei conditii sociale, un (o) intrus(a), un (o) neinteles (neinteleasa), pe baza de ipocrizie generala a societatii, el, puiul, fiind impecabil, deasupra tuturor, cu exceptia faptului ca e sarac, stigmat iremediabil pe capul sau, conditie blestemata ce-i atrage oprobiul societatii de fanfaroni elitisti.
- Sa fie un ipohondru, un bolnav inchipuit, sau chiar un bolnavicios de-a dreptul. Cu sistemul imunitar la pamant, si traista de medicamente la purtator de-a pururea. Din ce in ce mai grea si mai complexa.
- Sa fie un (o) victima de servici a tuturor „privirilor rele”, blestemelor, facaturilor, karmei de neam, aurei instabile, necuratului siret, Dumnezeului maniaco-depresiv si narcisic pe de-asupra. Pardon. Dumnezeu e bun si iubitor, pacat ca nu se baga in mosmoandele ce-i pica mereu pe cap odraslei – fara sa fie nevoita sa-si petreaca viata toata sa fugind de necurat, facand obsesiv-compulsiv ritualuri de PROTECTIE. Nu de comuniune cu El, ci de protectie impotriva relelor, de lupta. Lupta cu intunericul, lupta cu oamenii rai, lupta impotriva atacurilor care nu se termina niciodata, caci lumea este rea si josnica.
„Oamenii e rai. Si invidiosi. Si periculosi.”

.... Si te tot miri de ce n-are noroc, sau n-are „soarta buna”.
De ce te miri?
Nu tu l-ai invatat asa?

Tu, draga mama, caci in subliminal copilul si-a creat exact acele tipare judicative pe care le-a primit de la tine. Tipare ce atrag in subliminal exact acele intamplari \ situatii \ oameni care se potrivesc patternului initial. Ala dat de tine, FORMATORUL.
Caci el era gol de informatie cand l-ai nascut. Ma rog, gol de informatie codata pe patternuri de executie. Si si-a luat exact ce i-ai dat tu.

„NUMAI MAMA SA NU FII” – ai zis mereu.
Si numai mama ai fost. Uitand sa ti-l formezi. Ca ai iubit. Iubesti. Iubesti enorm.
Iar iubirea... uneori este chiar oarba.
Surda. Muta. Autista.

Am scris vreo trei articole cu titlul „Vindecarea de parinti”. Este cea mai controversata scriere a mea. Pe de-o parte cele mai citite articole din cate am scris. De-a lungul timpului au ramas in topul celor mai citite. In fiecare zi sunt oameni care le vizualizeaza. Multi.
Pe de alta parte cele mai revoltatoare pentru o categorie de cititori.
Am fost apostrofata de mame. Pizmuita. Scoasa din liste de prieteni. Blocata.
„Numai mama sa nu fii” – mi-au scris cateva.
„Cand vei fi mama vei intelege tu” – mi-au scris altele furioase.

Eu chiar sunt mama.
Si daca nu m-as fi vindecat de parintii mei, din postura de mama singura in care sunt – as putea crea o poveste lacrimogena pana la sange cu victima care sunt, eu si copilul meu, intr-o lume rea si pizmasa. Pe cat de impertinenta, pe-atat de nociva pentru copila mea frumoasa.

Si daca nu m-as fi vindecat de parintii mei – probabil in ziua de azi as fi fost o sotie nefericita, o mama apasata de poveri, un exemplu deplorabil pentru aceasta fiinta inocenta formata in interiorul meu, in simbioza perfecta a celulelor noastre, care au creat din UNU – DOI.

Caci noi, parintii, nu suntem Dumnezei.
Noi suntem oameni, copiii formati de copiii unor copii ai cuiva, care la randul lor au fost copiii copiilor unor copii ai cuiva.
Fiecare cu tiparele sale.
Fiecare cu cat a stiut si a putut.

Sa stii ca daca-ti bagi iubirea-n fata, pe post de pavaza si scut – nu te exonerezi de responsabilitatea ce-ti revine ca formator de om.
Si sa stii ca un copil invata din CEEA CE ESTI, din CEEA CE FACI,  din CEEA CE NU FACI, din CEEA CE EMANI.
Degeaba spui povesti frumoase, daca tu, personal, esti o drama. Draga mama.