vineri, 22 ianuarie 2016

Tehnici de manipulare - fenomenul psihozei în masă

Am postat ieri, pe facebook, o discutie privată, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la fenomenul de psihoză în masă. Am păstrat confidenţialitatea cu privire la identitatea partenerului de discuţie, şi a “maestrului” despre care discutăm.

După câteva ore (vreo 8), în momentul în care, într-un comentariu din subsol, am subliniat că motivul pentru care expun topicul - este acela de a semnala fenomenul psihozei, partenerul de discuţie şi-a asumat identitatea, apărându-şi “maestrul”, care, de altfel, pretinde că este... Zoroastru (Zarathustra), şi îşi învaţă discipolii că Oameni sunt foarte puţini actualmente pe această planetă involuată, majoritatea fiind mutanţi. Că singurul care deţine Adevărul este El însuşi (majuscula îi aparţine), şi că cine nu se aliniază liniei sale de gândire este, evident, un mutant. Nu omite să amintească sistematic că cine se pune împotriva doctrinei sale, va fi “aruncat în mijlocul leilor”, ba chiar dă şi exemple, explicând cum a avertizat el pe cineva că va da drumul la lei, nu a fost ascultat, prin urmare o anumită doamnă este în acel moment înconjurată de ei (leii), care DEOCAMDATĂ nu-i fac nimic.
Postează zilnic informaţii de genul Intrebări – Răspunsuri, unde discipolii întreabă, iar maestrul răspunde, de regulă deviind de la subiectul propus, care i se pare idiot, semn de involuţie, etc.... atenţionându-şi adepţii că citesc prea multe tâmpenii, care le obturează gândirea, şi le taie coeficientul de inteligenţă, şi-aşa mic.

Acesta pretinde că este doctor în ştiinţe medicale, nominalizat în câteva rânduri la premiile Templeton, şi că are “milioane de adepţi”.

De asemenea, în postările pe care i le intermediază o doamnă pe un cont public de facebook, acesta vorbeşte despre nemurire, despre eforturile sale susţinute de a le asigura nemurirea adepţilor săi, precum şi transmutarea pe o altă planetă (mai evoluată, evident), punctând de fiecare dată statutul de mutant al omului de rând.
Are un anumit respect pentru Isus Christos, pe care Îl relochează în istorie – cu o vechime de 60 000 de ani, nicidecum 2000.

Ceea ce este şi mai îngrijorător, este faptul că domnul cu care am purtat discuţia, un discipol şi prieten al “zoroastrului”, se prezintă ca fiind ofiţer IGP, într-un departament de prevenţie şi combatere a criminalităţii.

Citez în continuare din cartea scrisă de Bogdan Ficeac – TEHNICI DE MANIPULARE, având în vedere că fenomenul nu este izolat, ba chiar capătă proporţii în ultimii ani, de când comunicarea este înlesnită de reţelele de socializare de pe internet, şi îndemn la DISCERNĂMÂNT.


“Pe 18 noiembrie1978, nouă sute unsprezece oameni (911), adepţi ai sectei Templul poporului, s-au sinucis în cadrul unei ceremonii bizare. Secta era condusă de pastorul Jim Jones, care a murit împreună cu adepţii săi.
Povestea lui Jim Jones începuse cu peste două decenii în urmă, în Indiana, unde el a fondat Templul poporului.
Pe atunci, Jones propovăduia toleranţa interrasială, iar adepţii săi îi ajutau pe sărmani, îi hrăneau, le găseau uneori locuri de muncă.

Pe măsură ce congregaţia sa creştea, Jim Jones a început să pretindă tot mai mult devotament şi supunere adepţilor săi.

În 1965, urmat de circa o sută de oameni, s-a mutat în California. Secta a început să se dezvolte, au fost înfiinţate nuclee noi, iar Cartierul General s-a stabilit la San Francisco. Dincolo de imaginea sa publică, de lider spiritual foarte iubit de adepţi, militând pentru armonia interrasială, "părintele" Jones a început să-şi construiască şi în cadrul sectei sale imaginea unui Mesia, venit ca o binecuvântare în mijlocul oamenilor.
El i-a determinat pe adepţii săi să-l venereze şi să i se închine în cadrul unor ritualuri tot mai sofisticate.
În acelaşi timp, se folosea de numărul tot mai mare al membrilor sectei, precum şi de supunerea lor desăvârşită în faţa ordinelor sale, pentru a-şi spori influenţa politică. Templul poporului a căpătat amploare.

Pentru a avea puterea absolută asupra supuşilor săi, Jim Jones le-a cerut o loialitate absolută, a iniţiat un sistem foarte riguros de disciplinare a "rătăciţilor" şi a început să prezică, în cuvântările sale, sfârşitul lumii în urma unei iminente catastrofe nucleare. Evident, singurii care ar supravieţui holocaustului ar fi cei care credeau sincer în el. În multe din predicile sale ataca rasismul şi sistemul capitalist, însă cele mai  virulente atacuri erau îndreptate împotriva inamicilor Templului poporului şi, mai ales, împotriva acelor adepţi care se mai îndoiau de caracterul său mesianic.

Secta a început să-i îngrijoreze tot mai mult pe locuitorii din San Francisco. Rudele celor racolaţi făceau apel la autorităţi, ziarele publicau tot mai multe articole defavorabile lui Jones, iar tensiunea a atins punctul culminant o dată cu o veritabilă bătălie juridică în urma căreia Jim Jones ameninţa să obţină custodia asupra unui băieţel de şase ani, în ciuda opoziţiei rudelor acestuia.

Predicatorul a simţit că zilele sectei sale sunt numărate în California, de aceea a hotărât să plece, împreună cu aproape o mie dintre adepţi, în Guyana. Acolo, izolaţi în jungla înconjurată de mlaştini, au construit aşezarea Jonestown. Foarte puţine informaţii au mai ajuns în Statele Unite despre ceea ce se petrecea în "comunitatea socialistă creştină" din Jonestown, după cum o denumea însuşi pastorul.

Cei care doreau să părăsească secta, sau doar se îndoiau de Jones, erau supuşi unor pedepse severe, mergând de la umilirea publică până la bătăi crâncene.

În noiembrie 1978, Leo Ryan, membru al Congresului Statelor Unite, a plecat spre Guyana spre a verifica informaţiile conform cărora, în Jonestown, oamenii erau ţinuţi împotriva voinţei lor.
Ryan a luat cu el câţiva ziarişti şi câteva rude îngrijorate ale unora dintre sectanţi. Ajunşi la Jonestown, au petrecut acolo o seară şi începutul zilei următoare, ascultându-i pe membrii comunităţii cum îşi laudă viaţa paradisiacă.
Toţi îşi exprimau dorinţa fermă de a rămâne acolo.

Şi totuşi, două familii au reuşit să-i strecoare lui Ryan mesaje în care îl implorau să-i ia cu el la plecare.

După încheierea vizitei, în timp ce Ryan, echipa sa şi "ereticii" se pregăteau să urce în avion, câţiva pistolari din garda lui Jim Jones au deschis focul şi au ucis cinci oameni, inclusiv pe Leo Ryan.

În timp ce dinspre pista de aterizare se auzeau împuşcăturile, Jones a adunat toată comunitatea, le-a spus oamenilor că inamicii sunt pretutindeni şi că este timpul să treacă la "sinuciderea revoluţionară", aşa cum o exersaseră, teoretic, de nenumărate ori până atunci.

Oamenii de încredere ai lui Jones şi-au luat armele pentru a supraveghea mai bine ritualul.
Un bol mare de cristal, conţinând suc de fructe în care se turnaseră sedative şi cianură, a început să circule printre oameni.
Adulţii au fost sfătuiţi să-şi ucidă întâi copiii, apoi să-şi ia şi ei viaţa.
Câţiva au protestat, însă reacţia mulţimii i-a redus la tăcere.

Acel ultim discurs al lui Jim Jones, întrerupt de intervenţiile unora dintre adepţi, a fost imprimat pe casete audio şi a ajuns apoi la cunoştinţa opiniei publice.
Este halucinant ce s-a întâmplat acolo, în numai câteva minute...

Jones: Mi-am dat toată silinţa să vă asigur o viaţă mai bună. Dar în ciuda tuturor încercărilor mele, o mână de oameni, cu minciunile lor, ne-au făcut viaţa imposibilă. Dacă nu putem trăi în pace, atunci să murim în pace!... (mulţimea aplaudă)... Am fost atât de crunt înşelaţi... În următoarele câteva minute unul dintre oamenii din acel avion îl va împuşca pe pilot... Ştiu asta... Nu am plănuit-o, dar ştiu că se va întâmpla... Nu avem scăpare... Aşa că părerea mea este să fiţi blânzi cu copiii, să fiţi blânzi cu bătrânii şi să luaţi poţiunea aşa cum o făceau vechii greci. Să treceţi dincolo în linişte, pentru că noi nu ne sinucidem, acesta este un act revoluţionar... Nu mai există cale de întoarcere. Doar duşmanii se vor întoarce pentru a spune alte şi alte minciuni...

O femeie: Simt că atât timp cât mai există viaţă, există şi speranţă...

Jones: Şi totuşi, cândva fiecare trebuie să moară...

Mulţimea: Aşa este! Aşa este!

Jones: Ce au făcut şi ce fac acei oameni, ce ne pregătesc ei înseamnă o viaţă mai rea decât iadul... Pentru mine, moartea nu este un lucru înspăimântător... Viaţa este cea blestemată... Nu merită să trăim cum vor ei...

Femeia: Dar mi-e frică să mor...

Jones: Nu cred. Nu cred că ţi-e frică...

Femeia: Cred că sunt prea puţini cei care ne-au părăsit, pentru ca o mie două sute de oameni să-şi dea vieţile pentru ei... Mă uit la toţi copiii aceştia şi cred că ei merită să trăiască...

Jones: Eu cred că merită mai mult... merită liniştea. Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să părăsim această lume blestemată... (mulţimea aplaudă în delir)

Un bărbat: S-a terminat, surioară... Am trăit o zi minunată... (aplauze)

Al doilea bărbat: Dacă ne spui că trebuie să ne dăm vieţile acum, suntem pregătiţi... (aplauze)

Peste ţipetele copilaşilor forţaţi să înghită otrava, vocea lui Jones se aude insistând asupra necesităţii sinuciderii, grăbindu-i pe oameni...

Jones: Vă rog, luaţi doctoria. Este simplu, foarte simplu. Nu veţi avea convulsii... Nu vă fie teamă să muriţi... Altfel veţi vedea curând oameni aterizând aici... Venind să ne tortureze poporul...

A doua femeie: Nu trebuie să ne îngrijorăm. Fiecare să-şi păstreze calmul şi să încerce să-i liniştească pe copii... Ei nu plâng de durere, ci numai pentru că gustul poţiunii este puţin amar...

A treia femeie: Nu este nimic de plâns. E ceva care ar trebui să ne înveselească... (aplauze)

Jones: Vă rog, pentru numele lui Dumnezeu, să trecem mai repede peste asta... Este o sinucidere revoluţionară. Nu este o simplă sinucidere menită să ne distrugă...

(vocile se roagă: "Tată.."; aplauze)

Al treilea bărbat: Tatăl ne-a adus atât de departe. Eu aleg să merg cu El mai departe...

Jones: Trebuie să murim cu demnitate. Mai repede, mai repede, mai repede... Trebuie să ne grăbim... Încetaţi istericalele. Moartea este de un milion de ori mai preferabilă decât să trăim încă o zi din viaţa asta blestemată... Dacă aţi şti ce vă aşteaptă, aţi fi fericiţi că treceţi dincolo în noaptea asta...

A patra femeie: A fost o mândrie să merg alături de voi în această permanentă luptă revoluţionară... nu îmi mai pot dori altceva decât să-mi dau şi viaţa pentru socialism, pentru comunism. Îţi mulţumesc, Tată, pentru tot...

Jones: Doamne, primeşte-ne vieţile... Nu ne sinucidem. Facem un act revoluţionar de sinucidere, pentru a protesta împotriva unei lumi inumane...

A doua zi, când echipele trimise de autorităţi au ajuns în Jonestown, au descoperit acolo o privelişte terifiantă. Sute de cadavre zăceau în jurul podiumului de pe care le vorbise Jim Jones.
Sectanţii muriseră îmbrăţişaţi sau ţinându-se de mână.
Doar câţiva se pare că rezistaseră, motiv pentru care li s-a turnat otrava cu forţa pe gât ori li s-a injectat. Cadavrul lui Jim Jones se afla printre cele ale adepţilor săi.

Întreaga lume a fost şocată de ceea ce s-a întâmplat în micuţa aşezare din jungla Guyanei. Nimeni nu putea înţelege cum au ajuns sute de oameni simple marionete, cum şi-au urmat liderul fără să raţioneze, cum au ajuns să-i îndeplinească dorinţele şi să se supună într-atât, încât să-şi omoare copiii şi apoi să se sinucidă.

Această carte îşi propune să dea un posibil răspuns la astfel de întrebări. Mai ales că tot ceea ce s-a întâmplat la Jonestown nu reprezintă un caz singular. Chiar dacă numărul victimelor nu a atins asemenea dimensiuni ca în Guyana, istoria s-a repetat, în linii mari, cu secta davidienilor, în 1993.

David Koresh, conducătorul sectei, a refuzat să permită autorităţilor accesul în veritabilul fort pe care îl construise, din lemn, în apropiere de localitatea Waco, din Texas.
Oamenii legii voiau să verifice unele zvonuri conform cărora membrii cultului îşi maltratau copiii. Forţând intrarea în fort, patru agenţi federali au fost ucişi în cadrul unui schimb de focuri cu sectanţii baricadaţi în interior.
A urmat un asediu de cincizeci şi una de zile.

Deşi unii dintre membrii cultului au părăsit fortăreaţa, Koresh a refuzat să se predea.

În cele din urmă, poliţiştii au hotărât să dea asaltul decisiv, precedat de aruncarea unor grenade cu gaz lacrimogen în incinta fortului. În lupta ce a urmat, clădirile au fost cuprinse de flăcări şi mistuite complet în mai puţin de treizeci de minute.

Cercetările ulterioare au demonstrat că focul fusese pus de davidieni, după ce, mai întâi, şi-au ucis copiii, într-un gest disperat de a refuza să se predea.

Nimeni dintre cei aflaţi înăuntru nu a scăpat din incendiu.

După ce s-au stins flăcările, au fost descoperite rămăşiţele a şaptezeci şi cinci de persoane.

Şi din nou au apărut întrebări de genul:
"Cum a fost posibil să se întâmple aşa ceva?"

În 1995, de data aceasta în Europa, opinia publică a fost din nou şocată de sinuciderea colectivă a unora dintre adepţii sectei Templul soarelui, ale căror trupuri au fost găsite într-o vilă izolată din Elveţia.
Şi exemplele pot continua.

Însă cazurile amintite până acum reprezintă doar urmările duse până la extrem ale unor încercări de remodelare totală a gândirii umane, în cadrul unor secte, care, la început, par cu totul inofensive.
Numeroase alte exemple, fără conotaţia tragică a celor de mai sus, dar generând o îngrijorare la fel de mare, apar aproape la tot pasul.
Adepţii cultului Hare Krishna au dezvoltat tehnici extrem de subtile de manipulare, nu numai pentru a face noi prozeliţi, ci şi cu scopul de a strânge fonduri pentru sectă, pe stradă, de la trecători obişnuiţi.
Membrii sectei Biserica Unificării, conduse de sud-coreeanul Sun Myung Moon, participă periodic, pe stadioane, la ceremoniile unor căsătorii în masă. Mii de cupluri sunt unite în acelaşi timp, fără ca mirii să se fi cunoscut vreodată. Cuplurile sunt alcătuite de Moon şi de suita sa.
Adepţii sectei Copiii Domnului, conduse de David Berg, îşi donează de bună-voie întreaga avere bisericii, în fapt conducătorului acesteia.
În România, conform relatărilor din presă, tinerii adepţi ai unei pseudosecte, conduse de un anume Gregorian Bivolaru, participă la orgii sexuale în grup, ajungând chiar să accepte un ritual în care îşi beau unul altuia urina, convinşi fiind de liderul lor că aceasta reprezintă un "izvor de sănătate".

Din nou apar întrebări de genul: "Cum este posibil?"
Trebuie amintit, ca o ironie a sorţii, că atunci când echipele trimise de autorităţi au sosit la locul tragediei din Jonestown au văzut deasupra podiumului înconjurat de sute de cadavre, de unde Jones îşi ţinuse discursurile, o pancartă pe care scria cu litere de-o şchioapă:

"ACEIA CARE NU ÎŞI AMINTESC TRECUTUL, SUNT CONDAMNAŢI SĂ-L REPETE".

Tocmai pentru a nu se repeta un astfel de trecut, şi nu numai de aceea, o asemenea carte este necesară... Tehnicile de manipulare sunt dintre cele mai diverse, de la foarte simple la extrem de sofisticate, de la cele cu efecte imediate până la cele ale căror urmări se văd după ani de zile sau chiar după decenii, de la unele utilizate pentru influenţarea unei anumite persoane, într-o anumită împrejurare, până la altele axate pe remodelarea unei întregi societăţi.

Cercetătorii în psihologia socială au imaginat numeroase modalităţi de educare a cetăţenilor pentru a rezista manipulării. Toate însă au la bază analiza minuţioasă a strategiilor de remodelare a gândirii. Fără această analiză, chiar şi metodele de educare ar reprezenta tot un anume gen de manipulare, chiar dacă scopul lor este nobil. 
Dar, teoretic, şi ţelul ideologiilor totalitare era nobil... 

De aceea cel mai eficient mijloc de "imunizare" faţă de influenţele exterioare este studiul analizelor referitoare la asemenea influente...”

Fragment din cartea “TEHNICI DE MANIPULARE”, Ed. Nemira, 1997, scrisa de BOGDAN FICEAC