vineri, 26 februarie 2016

Sindromul "NU-I TREABA MEA"

Este o modă acum cu blogurile. Toţi avem bloguri. Şi toţi ne citim pe toţi, căutând o doză de umor, o informaţie aleasă, o stare cu care ne identificăm.

Şi citeam aseară o doamnă doctor (de altfel cu un umor excelent, şi un fin insight) care se revolta că domnia-sa este MEEEEEEDIC, nu jurist, nu asistent social, nu.... etc.....
Şi-mi aduc aminte de plângerile unui director Administrativ, care, articulat pentru că a făcut o adresă agramată – s-a revoltat spunând că el este director, nu operator – calculator, şi nici nu dă examene la română, ci dă ordine.
Şi mai îmi aduc aminte o mulţime de asemenea reacţii din partea oamenilor ieşiţi din zona de confort fix pe felia lor de treabă.
Sindromul „Nu-i treaba mea”

Na, f...-i.

Băi domnule director, domnule medic de familie, domnule funcţionar în orice funcţie:
Ba-i treaba ta, oricât de rău te-ncurcă, să ştii că este fix treaba ta, despre care ai fost, cu siguranţă informat înainte de a te-nhăma la a o profesa, cum ar veni.

Du-te-n spital, şi fă-te specialist pe o felie, dacă eşti MEEEEDIC. Nu te-a prostit nimeni, singur(ă) ai ales să te faci MEEEEEDIC DE FAMILIE, care se ocupă, dintotdeauna, şi de chestiile astea naşpa (concedii, trimiteri, litere de lege).
DIRECTORE, tu dacă eşti şef, nu eşti scutit de limba română, ba dimpotrivă, funcţia te obligă la o cultură uşor peste medie, tu-i ceapa mă-sii de gramatică, că (şi aici intenţionez cacofonia, mă iertaţi) dacă nici şefu’ n-are câta coerenţă şi cultură, numa un stroPULEŢ măcar, de sămânţă, cât să pară eficient .... ce să mai vrei de la ăia de-s subalterni.......

Ba-i treaba ta, bre, oricine eşti, în orice funcţie.

Şi dacă nu-ţi place, fă-te artist.

Sindromul „NU-I TREABA MEA” se numeşte toată încetineala asta din toate structurile, atât bugetare cât şi private. De peste tot. Şi de-acas’, şi de peeeeeeeeeeeste tot.

Fă cumva să fie treaba ta. Că, de fapt, este. Numa că ţie nu-ţi place s-o faci, şi dai vina pe sistem.

Ia, sunt curioasă: cum , care-i treaba ta? Până unde se poate baza pe tine o structură, oricare ar fi ea, care-ţi oferă jobul la care te pricepi tu?

Să zicem că eşti director: Mai exact, ce anume trebuie să ştii, şi să faci tu? Că dacă la română nu-i necesar să te pricepi, la calculator nu-i necesar să te pricepi.... de muncă în sine nici nu se pune problema, că eşti şef..... ce ne facem? Deducem că posturile de conducere sunt rezervate pentru cei fără studii? Ce trebuie să ştii tu, directore? Să dai ordine? Asta e tot?

Tu, doctore: Cât să fie treaba ta? Consulţi şi pui diagnostic? Reţetă vrei să faci? De restul să se ocupe cine, mai exact? Pacientul? Notarul public? Primăria? Cine?

Tu, referent ceva, orice: Dacă în fişa postului tău scrie că te ocupi de ...mere, să zicem, şi de regulă aveţi mere verzi, dar într-o bună zi intră strechea-n conducere, şi ai şi mere rosii.... ce faci? Care-i treaba ta? E treaba ta?

Sindromul “NU-I TREABA MEA”.
Asta-i buba. Că nimic nu-i treaba nimănui, dar totul este treaba celuilalt, a cărui treabă, de asemenea, nu este.

Şi-apoi, mai e aia cu “TREBUIE SCHIMBAT SISTEMUL”

Da. Neapărat.
Aş începe cu un slogan: “BA ESTE TREABA TA”

Că dacă ne-am aduna puţin, fiecare, şi ne-am asuma contribuţia individual, pornind de la atitudine, continuând cu eficienţa dincolo de acest păcătos “NU-I TREABA MEA”....
Chiar dacă, poate se mai întâmplă să nu fie fix treaba mea de zi – cu – zi, dar mi se cere, şi eu pot, s-o fac, pur şi simplu să o fac, pentru că pot.

Ne plângem ca copiii răzgâiaţi, zi de zi: Ba că aşa, ba că invers, ba că ăia nu-şi fac treaba, ba că ăialalţi, ăia şi ăialalţi se plâng că nu e treaba lor, dar uităm de cele mai multe ori, să fim oameni.... nu mai menţionez eficienţi..
La un ghişeu, pentru că nu e treaba sa, te indrumă să-ţi vezi de drum în altă parte, iritat că şi-ndrăzneşti, deşi tu ai îndrăznit pentru că te-a trimis de la celălalt ghişeu, fix acolo, după ce ţi s-a spus că nu e treaba sa, evident.

Sistemul o fi de vină.
Dar sistemul e format din indivizi. Fiecare cu treaba sa, dar împreună, lucru care, de cele mai multe ori este ignorat.
Pentru că “treaba mea” este întotdeauna în folosul unei “treburi-mamă”, cum ar veni.
Adică treaba mea este treaba mea, dar treaba mea cu treaba ta şi cu treaba lu’ nea’ Caisă – face SISTEMUL. De la cel mai mic (sistem), până la cel mai mare.

Unimea.
Nu e doar o filosofie spirituală cu care să faci paradă printre spirituali virtuali, vizualizând bule de iubire şi luminiţe rozalii, în imagianaţia ta, între două contre despre „treaba ta”.
Unimea e despre lucruri concrete, într-o realitate imediată.
Vezi întregul.