vineri, 11 martie 2016

Mutre, fițe și figuri



TE DOA-RE MIN-TEA.
Pe bune.

Cu avertismentul de la bun început că acesta nu este un material scris din postura celui înțelept, înțelegător, ZEN. Nu este o scriere despre bulbuci de iubire utopică într-o lume perfectă. Deși este. Lumea este cu adevărat perfectă, exact așa cum este ea.
Exact așa cum este, lumea este perfectă, și este într-o perpetuă evoluție.
Dar aceasta nu este o scriere despre perfecțiune, ci despre acele părți care echilibrează totul, polaritățile negative, fără de care, am fi doar pozitivi, nediferențiați, lipsiți de conștiența binelui în care ne scăldăm, lipsiți și de motivația impulsului spre evoluție.
Impulsul vine dacă și numai dacă realizezi "că-i ceva putred în Danemarca". Atunci iei măsuri să mântuiești, să crești.
Altfel, te plafonează binele, despre care, de altfel, habar n-ai că-i bun, da' nici mai sus nu vrei, că-i bine-așa.

Așadar, toate-și au un rost.




Dar faptul că toate-și au rostul lor, nu anulează nici tendința inerentă spre evoluție, nici procesele în sus și-n jos, că pentru zvâcul spre sus trebe câte-o tragere-n jos.

Despre jos - azi, și-mi accesez josul.
Dacă ești sensibil(ă), mai bine-nchide de pe-acum, și caută ceva mai siropos. Tot de jos.

Știi, josul are două fețe (are mai multe, dar două-s diametral opuse):
- E fața nașpa, aia pe care merg eu azi, aia "pe față"- sarcasm, ironie, agresivitate, dezgust, frică, judecată, acuzare, megalomanie, histrionism, disociere, etc...
- Și mai e "fața mascată" – după chipul susului, dar ioc asemănare. Din păcate, grave erori se produc atunci când tot ce căutăm e chipul, regularizând procesele interioare în așa fel încât să dea și cu asemănare. Adică toate alea de sus – într-un exces patologic. Iubirea semenilor transformată-n obsesie, posesivitate, dependență, iubirea de sine transformată-n megalomanie, narcisism,  smerenia transformată-n lipsa stimei de sine, bunătatea transformată-n prostie sau șmecherie compensatorie, etc.

Față despre care vorbesc acum, dar cu aia "pe față".

TE DOA-RE MIN-TEA.
MUTRE, FIȚE ȘI FIGURI.

Sunt prea "trezit" pentru lumea asta josnică, toți sunt praf, nimeni nu mă-nțelege, tot ei îmi zic mie că sunt dus, dar ei sunt niște involuați, niște amibe. Sunt o iubire infinită și nimeni nu mă-nțelege, dar nici n-au cum, că ei sunt vai mama lor. Mă iubesc pe mine exact așa cum sunt, păcat că restul nu, asta e, plătesc pentru evoluția mea rapidă, trăind printre niște animale fără suflet. Trăiesc în iubire necondiționată, pentru mine copiii mei sunt egali cu restul lumii, cu cățelul meu, cu tot. Necondiționat iubesc. Păcat că ei nu înțeleg felul meu de a iubi și mă acuză mereu. Dar în Iubire nu există sacrificiu, deci între mine și ei – mă aleg pe mine. Iubindu-mă pe mine, pot iubi tot. Deci totul pentru mine. Copilul are karma lui, să-și asume. Deci să se descurce cu facultatea, că eu mi-aș lua o casă la munte, știi cum e: copil – copil, da' brânza-i pe bani, și banii nu stau pe garduri, așa că între mine și tine, mă aleg pe mine, că mă iubesc. Cum adică copilul meu? Așa, și? Fiecare cu karma lui. Eu cred că nici munca n-ar trebui să fie obligatorie. Munca-i pentru turmă, pentru ăștia, involuații. Noi, evoluații nu mai simțim nevoia să muncim. E prea greu pentru sufletele noastre sfinte. Suntem prea treziți, într-o lume mojică. Auzi, să mă trimită la specializări, păi altă treabă n-am? Să mai și învăăăăățț? Păi ce, asta-i important, încă o diplomă, sau fericirea mea? Lucrez în învățământ, așa, și?? Cum să mă oblige să mă perfecționez? Eu deja sunt perfect, prea perfect pentru tot sistemul ăsta de rahat, toți mucoșii necrescuți, și salariul de căcat! O singură speranță mai am, că a zis unul acum prin channeling că s-a dat decret în cer să se facă dezvăluiri trăznet pe pământ, să crape de rușine reptilienii, și să ia puterea luminoșii. Las' că mai vorbim noi peste vreo două luni, mai vedem noi cine-i atunci cu gura mare.

Duduie, alţii mor de foame, alţii sunt torturaţi, fix în clipa asta, unii au copiii bolnavi de boli incurabile, unii n-au un loc de muncă, şi au nevoie de el, unii fix în clipa asta fac o criză de fiere, unii în timp ce ne lamentăm noi că viaţa-i de rahat, fix în timpul ăsta, ei mor, dorindu-şi să mai trăiască puţin, unii ar da orice să poată merge la şcoală, dar nu pot, că au părinţi săraci, fraţi mulţi, nevoi multe, şi trebuie să muncească pentru familia lor, unii acum află că mai au două luni de trăit, şi alea în dureri, unii s-au născut handicapaţi, îşi duc toată viaţa cu câte un handicap grav, sunt mulţi care duc vieţi cu adevărat grele, care au probleme cu adevărat grave, care nu mai fac atâtea mutre, că n-au timp, prea ocupaţi fiind să-şi rezolve, să-şi tragă zilele, să supravieţuiască LA PROPRIU, nu la figurativul la care tu nu faci faţă.

MUTRE, FIȚE ȘI FIGURI.
TE DOA-RE MIN-TEA.

Astea vin din cel mai mare cazan existent în iad, dacă tot vorbim în termeni de sus-jos, luminoși și alte specii. Niște mutre penibile, de maxim clasa a treia, de răzgâiați isterici și paranoizi.
Care se practică printre ăștia, "treziții", cam la ordinea zilei. Sunt plini de năduf, le și vezi vena cum se zbate, mai să pleznească-n colțul ochiului de necaz, ba pe una, ba pe alta, dar altfel – ei iubesc atât de necondiționat că nici nu te prinzi că ești iubit când te iubesc ei. Da' nu te prinzi - că ești tu prost, nu că-i ceva la ei, cum ar fi psihopatie sau alte diagnostice.

Bă și-n ultima vreme, toată ograda lumii spirituale, care odinioară era – pe cât de aerată, pe-atât de selectă, acum s-a umplut de MUTRE, FIȚE ȘI FIGURI.
MIN-TEA TE DOA-REEEEE.
Băi, îl vezi pe Scaraoțki dansând și făcând tumbe-n juru' lor ca apucatu', și ei se jură că-s iluminați, frate. Lux râde mustăcit, și zice că nu-i chiar minciună. E doar eroare de interpretare, da-i bine-așa. Ca să nu fie rău. Știi doar vorba aia: "Facem să fie bine, ca să nu fie rău". Și mai e una, cică "Dracu'n biserică te lucrează cel mai bine".
Bă, bine. Temelie. I-a adunat unu' și unu', toți treziți rău, și i-a smotocit de nu-i mai aduni în ei neam de neam.

Mă tot gândesc la atlanți în ultima vreme. De ce naibii s-au dus naibii, când erau pe val cu tehnologia? Tati, s-au dus naibii pentru că uite-așa au stat și-atunci pe facebook, care pe vremea aia se numea probabil ceva de genul STAMATIAMU, sau oricum ceva pe-acolo, și-au denaturat dracului tot ce-aveau sfânt în ei. S-au bălăcărit ca țiganii (îmi cer iertare, așa e vorba, în rest chiar am prieteni țigani) pe STAMATIAMU cu iubirea lor necondiționată, pân-au ajuns să se-omoare-ntre ei cu arme biologice – trimițând gene de venin de la distanță. Că cică să se apere de dujmani, dar ei între ei erau toți dujmani de când cu rețeaua blestemată, locul măștilor extrapolate la nivelul iremediabil de nesimțit mincinos. Cu mutre, fițe și figuri, uitând una – câte una învățăturile marilor înțelepți ai vremurilor lor, care ziceau că tăcerea e de aur, că smerenia-i muncă de-o viață, dar indispensabilă evoluției, că iubirea alias sfințenia se măsoară-n bunătate. Că iubirea e nucleul celulei, și că MUTRELE, FIȚELE ȘI FIGURILE creează dizarmonie până la autodistrugere totală.

Meanwhile in Hell:
Scaraoțki își freacă satisfăcut mâinile jegoase, împrăștiind pucioasă de jur împrejur, cu fiecare mișcare. Privește mândru holograma rețelei ce pe vremuri se numea atât de frumos: STAMATIAMU. Ăștia sunt o generație mai pervertită, nici graiul nu-i mai atât de dulce cum era odată, și nici redutele atât de valoroase, dar asta este, n-are timp să-i lase să crească. Mijește puțin ochii și mă vede scriind. "Oh, nu cretina asta" – își zice ofuscat, dar totuși citește, și, aproape satisfăcut, continuă: "Le-a nimerit de data asta brunețica, aș putea chiar s-o și plac, m-a uns pe suflet. Hihhhhhhhihihihihihhhhhhhhhh. Trebuie să scriu asta pe facebook, e prea tare. M-a uns pe "suflet" Hhhhiihhhihihhhhhhh!"