marți, 22 martie 2016

Nu ne luptăm, omule, n-avem de ce....

Măi oameni buni, măi oameni, oameni buni,
Dacă sunteţi atât de înţelepţi, dacă aveţi atâta experienţă, dacă aţi descoperit inteligenţa materiei dincolo de noi, restul prostimii, de ce, măi oameni buni, de ce vă ambalaţi aşa ca nişte dezaxaţi?

De ce nu mă lăsaţi să fiu de-acord cu voi, c-aş fi, chiar aş fi, şi eu, şi mulţi alţii asemenea mie, de ce mă puneţi pe fugă cu încrâncenarea asta care spune multe, dar niciodată ceva care să aibă legătură cu înţelepciunea, ori cu cunoaşterea?

De ce nu mă lăsaţi să fiu de-acord cu voi, măi oameni buni, c-aş fi, suntem de-aceeaşi parte a baricadei, prieteni, chiar suntem, ne desparte doar atitudinea, măi oameni, oameni buni, atitudinea ne desparte.
Atitudine care, promovată în cercuri de interes faţă de un domeniu pe care vreţi să-l promovaţi – pur şi simplu denaturează inclusiv imaginea domeniului, care, de altfel, este cât se poate de interesant şi fructuos.

De ce denaturaţi, oameni buni, de ce nu vă calculaţi puţin pe voi, înainte de a vă consuma absolut inutil în conflicte absurde?
De ce nu mă lăsaţi să fiu de-acord cu voi, că chiar aş fi, aş fi, nu suntem duşmani, măi oameni, suntem de aceeaşi parte a baricadei!

Dar felul în care vă manifestaţi în raport cu nişte informaţii absolut valoroase, felul, felul în care gestionaţi nişte câteva fraze din dita-mai domeniul, felul în care interpretaţi, fără a avea o bază solidă de cunoştinţe la care să raportaţi tot ce conţine acest domeniu, felul în care vă prezentaţi cele câteva idei care abia prind contur – asta, asta ne desparte, oameni buni!

Măi oameni buni, n-aţi dat nicio gaură nouă-n macaroană, terminaţi cu isteriile, calm, calmul e necesar, oriunde, orice-ai face.

Nu pot să-ţi dau credit, omule, n-am cum, când tu eşti foc şi pară, şi-n loc să îmi spui ceva deştept din domeniul pe care-l promovezi, tu-mi spui mai mult ceva prost despre restul lumii, despre alte domenii, despre lucruri pe care nici măcar nu le stăpâneşti suficient încât să le denigrezi temeinic.

Omule bun, nu-ţi clădi teoria, oricare-ar fi ea – pe bălăcăreală şi minimalizarea altor domenii, ori a altor oameni, că nu mă convingi să te ascult, oricâtă dreptate ai putea avea în ceea ce doreşti, de fapt, să expui, dar nu ştii cum.

Măi oameni buni, vă bateţi joc de voi, şi de nişte teorii valoroase!
Nu ştiţi să valorificaţi o teorie frumoasă, pentru că vă aruncaţi să demontaţi totul în jur, când de fapt totul este important tocmai pentru a susţine teoria, de aia-i şi aşa valoroasă!

E ca şi când eu mi-aş propune să fac reclamă la detergenţi, dar aş purta haine murdare în timp ce zic ce bine spală Arielul....

Sunt fan al noii medicini germanice, eu o promovez în scrierile mele, cu alte cuvinte, dar unde văd un adept al domeniului – o iau la sănătoasa, fug, fuuuuuuuug cât mă ţin picioarele, că-s veşnic frustraţi, înverşunaţi, acuzatori, hulitori, apăsători.
Unde văd discuţie cu pretinşi terapeuţi (respectele mele şi toată admiraţia pentru Edith, spre exemplu, al cărei fan sunt şi rămân forever) – dar unde văd discuţie cu *p r e t i n ş i*  terapeuţi, adepţi ai conceptelor noii medicini germanice – eu mă car.
Mă caaaaaaar.

Discursul este tras la indigo.
Oameni buni, este tras la indigo!

Incepeţi cu o explicaţie luuuuuuuuunnnnnggggăăăăăăăăăă, de regulă nesolicitată, şi absolut pe lângă subiect. Explicaţia vine deobicei în subsolul vreunei discuţii, sau vreunui articol. Voi scrieţi de două – ori lungimea articolului într-un comment, de undeva de sus, de la nivelul expertului de necontestat. Ca şi când tocmai ce-aţi patentat, voi înşivă, teoria, după ce a fost validată de o cercetare amplă, longitudinală, şi-un experiment dublu-orb. Şi-acum, ca nişte Einşteini moderni, dar mult mai deştepţi, pac! Scrieţi tooooooooooooooot ce ştiţi, brusc.

De fiecare dată când apare câte unul – îmi aduce aminte de Kramer din Seinfeld cu intrările lui celebre. Îl ştiţi pe Kramer? Iacătă-l:



Aşa intraţi şi voi la commenturi. După care, odată scris un comentariu luuuuuuuuuuunnnnngggggg, reinterpretare proprie a noii medicini germanice, fiecare pe înţelegerea lui, absolut de fiecare dată precizaţi cât de proşti şi de malefici sunt restul, ştiinţe, domenii de studiu, specialişti, oameni. Toţi sunt proşti. Nimeni nu ştie nimic, nici psihologul nu ştie psihologie, nici doctorul nu ştie medicină, nici popa nu mai ştie biblia, nimic, toţi sunt expiraţi, pentru că vouă vă place noua medicină germanică.

De ce muşcaţi, oameni buni? Cine vă ameninţă ce? De ce atâta înverşunare? De unde tot năduful ăsta? De unde rezultă că nimeni nu ştie nimic? Cum să vă dea credit cineva, când tot ce arătaţi este un dramatism total, un fanatism mai rău decât cel religios?
Dacă sunteţi adepţi ai domeniului, de ce apăreţi ca nişte oameni cu dezechilibre?

Uite, spre exemplu, dacă tot am avut un schimb de replici zilele astea cu nişte reprezentante ale tagmei terapeuţilor fantastico-dăşteptăcioşi:
Doo duamne Krameri, plus un domn, treziţi peste măsură, experţi în TOT (că noua medicină germanică le combină pe mai multe-ntr-una, ceea ce este în acelaşi timp minunat, şi periculos: iţi trebuie totuşi mult studiu ca s-o cuprinzi suficient) – într-un mare exces de fler, contrazicând psihologul, explicându-i chiar, că n-a studiat destul.

De asta zic. Pentru a contrazice pe cineva, este important să ştii cel puţin cât ştie cel pe care-l contrazici. De preferat şi puţin mai mult. Ca să nu pici de tâmp. Io, cu toată scoala mea, nu-mi permit să mă contrazic cu doamna de la piaţă despre recolta de morcovi. Zău. Oi fi eu deşteaptă, dar agricultură nu ştiu, neam. Şi-atunci mai bine tac. Deşi, ca tot omu’, mănânc morcovi. Mă rezum la mâncat.

Hai să dezvălui un secret mondial: noi, prostimea, la psihologie, spre exemplu am studiat (cu teorie şi practică) câţiva ani buni - chestiile astea despre care voi aţi auzit tangenţial în noua medicină germanică. Ele nu sunt noţiuni noi, noutatea constă doar în asocierea medicinei clasice cu explicaţii (vechi) din psihologie cu privire la somatizare.

Hai încă un secret (tot mondial): Psihologia este un domeniu de studiu vast, cu mai multe curente de gândire, despre care, noi, prostimea, am învăţat la şcoala aia inutilă pe care am făcut-o.
Psihologia transpersonală, spre exemplu, nu este, duamnă, o ştiinţă distinctă de domeniul – mamă Psihologie.
Domnul Stanislav Grof, de fapt, este un PSIHIATRU, cercetător, filozof, fondator al unui curent de cercetare – Psihologia Transpersonală, după ce, din postura cercetătorului, a făcut nişte experimente celebre cu LSD. Asta undeva prin anii ’60. Chiar dacă tu abia acum citeşti despre asta.
Ok?
Faptul că există şi o abordare transpersonală în psihologie – nu anulează restul teoriilor aplicate în psihologie, şi nu intră în competiţie cu ele.
Ok?
Am mai avut o discuţie, la un moment dat, cu un domn, care a făcut un modul de psihologie la facultate. Şi a citit despre Behaviorism. Acuma, domnul, dintr-un modul – ce-a înţeles? Că behaviorismul este tot ce postulează psihologia. Adică acel curent de gândire, cum ar veni, este unicul şi incontestabilul.
Ca şi când, eu dacă am probleme cu rinichii, nu mă duc la doctor, pentru că, din câte ştiu eu, doctorii sunt toţi ginecologi. Că singura dată când am avut probleme de sănătate, am fost la ginecolog. Deci – doctorii sunt ginecologi. Logic, nu?

Ăsta-i baiul, măi omule. Atitudinea.
Şi tot ce nu ştii că nu ştii. Pentru că eşti foarte prins în puţinul pe care-l ştii. Atât de prins încât crezi că trebuie să te lupţi.
Dar ai înţeles greşit.
Nu ne luptăm, omule, n-avem de ce....