joi, 14 aprilie 2016

Valoarea înconjurării cu bunătate

Ştii, eu de-a lungul vieţii mele mi-am format un fel de regulă de viaţă, şi anume aceea de a da din mine tot, necondiţionat. Dincolo de o regulă de viaţă, a fost mai degrabă un impuls pe care nu am dorit să-l cenzurez.
Ceea ce este foarte bine. Cred cu tărie.

La un moment dat, însă, am ajuns să confund lucrurile între ele. De la a da necondiţionat şi până la a te înconjura de oameni care să te ia „for granted” (îmi pare rău, nu găsesc un corespondent care să exprime acelaşi lucru în limba română) – pe care să-i numeşti prieteni, şi cu care să îţi petreci timp, energie, viaţă – este o cale destul de lungă.

În virtutea faptului că în cea mai mare parte a timpului sunt în regulă cu mine şi cu tot ce-mi compune viaţa, am uitat să mai fac ordine în spaţiul meu intim.
Cred că prieteniile fac parte din spaţiul intim.
Sunt oameni cu care împarţi mai mult decât banale formalităţi. Se formează o sumă a emisiilor, un total de energie, cu care – vrei, nu vrei – te hrăneşti.
Tehnic, aşa stau lucrurile.

Şi, când a venit un moment în care pur şi simplu a contat prezenţa (nu neapărat fizică) unui prieten – să constat că primele persoane de la care m-aş fi aşteptat să fie acolo.... nu sunt.
Şi-atunci mi s-a aprins un beculeţ: Ţiţi.... ceva nu merge aţă-n tine, de-n jurul tău bate aşa un vânt pustiu.

  1. Dacă oameni pe care ţi-i numeşti prieteni te pun în situaţii de rahat – să nu te miri că ai ajuns cu sănătatea-n pionieze. Chiar nu contează dacă ai avut vreodată nevoie de ceva, sau nu, contează tipologia relaţiei, suma emisiilor, că astea sunt bazele. Subliminalul este baza, şi ăsta nu lasă loc de interpretări, e foarte simplu: primeşti sau nu primeşti, end of story. Şi este important să primeşti. Sau măcar să nu te bălăceşti constant în vibraţia neprimirii. Este foarte important, chiar dacă se înţelege foarte puţin pe plan conştient, atunci când, poate, suma gândurilor tale are un alt punct de focusare decât propria persoană.
  2. Propria persoană nu trebuie exclusă din suma gândurilor tale, oricât de altruist ai fi. Nu despre asta este vorba. Nu eşti altruist cu nimeni dacă nu eşti om cu tine.
  3. Prietenii tăi sunt oglinzile tale: ce fel de om eşti în tine, tu cu tine?


Cu privire la omenia mea din mine faţă de mine însămi.... am mai scris şi-n alte rânduri, nu-i chiar o noutate. Sunt multe dăţile în care mă cam uit. Şi asta e o greşeală.

Cu privire la omenia celor din anturajul apropiat.... dincolo de faptul că-ţi reflectă interiorul relaţiei tale intime cu tine...... vreau să amintesc oricui are nevoie de asta: este importantă.
Este important să lăsăm aerele de primadone imaculate, că nu suntem nici sfinţi asceţi adunaţi de prin munţi pustii, nici roboţei fără nevoi. Omul se hrăneşte cu iubire.

Altruismul nu are legătură cu ce spun acum: a da din tine necondiţionat, nu are legătură cu a te înconjura de oameni cu care să ai relaţii intime sterile.
Prietenia este o relaţie prin care noi, fiinţe sociale, ne hrănim. Există o energie care se formează, şi care imprimă informaţie în structurile subtile.

Înconjoară-te cu bunătate. Fii bun cu tine. Corpul tău şi întreaga ta viaţă au legătură cu asta.

Fii bun, blând, înţelegător cu toţi oamenii de pe pământul ăsta, dacă poţi, indiferent de felul în care sunt ei, nu aştepta nimic în schimb.
Dar înconjoară-te în spaţiul tău intim cu bunătate.
E sănătate curată.

Ăsta-i sfatul unui „Stan Păţitul”, care a avut aroganţa să considere că le ştie pe toate, şi le poate pe toate.
Uitând să pună filtre, între timp, între „toată lumea” şi „prietenii mei”. Deh, aere de „trăitor în inimă”.
Trăitor în inimă my ass.

Suntem fiinţe sociale. Ne hrănim cu iubire, mai mult decât cu mâncare. Iubirea are multe forme de manifestare. Prietenia-i una dintre ele.
Nu-nseamnă că binele cuiva depinde de ceva ce face, sau nu face altul, dar înseamnă că un om sănătos are relaţii sănătoase.

Sănătate vă doresc la toţi.