sâmbătă, 1 octombrie 2016

Vis în vis



...Venea către mine un înger cu viteza luminii, iar eu rămâneam impasibilă cu persistența întunericului. Se-ndepărta îngerul pe măsură ce se grăbea să m-atingă, cu aripile-i negre ca tăciunele. Nemișcarea mea radia o lumină orbitoare.

M-am trezit zâmbind, și nemișcarea m-a-nsoțit de după valurile uitării. Ce vis minunat!

O întrebare aprope normală mi-a trecut tiptil prin zona cortexului:

În câte vise trăiesc?


Acum, conștientă în frecvența asta cerebrală, sunt tentată să cred că aceasta este realitatea reală, și visul a fost doar înainte de a deschide ochii. Atunci însă, păream la fel de convinsă că trăiesc o realitate absolută. Toate procesele mele aveau coerență și conștiență. Am trecut dintr-o realitate în alta, într-un mod cât se poate de natural. Sunt aceeași eu, trăind în paralel diferite paradigme.
În frecvența cerebrală Beta am un scenariu bine pus la punct, în cele mai mici detalii. Ce-i drept, cu multe necunoscute. Beta este frecvența în care cele mai multe procese sunt ocultate conștienței mele. Nu am nici cea mai mică idee prin ce mecanisme fantastice corpul meu își derulează miliarde de operațiuni, așa încât eu să respir, să mișc, să gândesc. Miliarde de chestii importante, fără de care corpul meu ar colapsa într-o miime de secundă. Și toate fără aportul gândirii mele conștiente de care sunt tentată să fac așa un caz.

Ce deșteaptă sunt!
Bine că sunt în viață.
Prețioasa mea gândire n-are niciun merit.

Zi de zi, îngropată până-n gât de mormane de concepte, concepte înțepenite-n mine de zeci de ani-lumină, cuibărite-n cotlonul obscur al unui subconștient misterios de precis și meticulos.... zi de zi mă simt deșteaptă pentru simplul fapt că reușesc să așez idei coerent. Idei geniale. Dar geniul nu aparține acestei instanțe a realității mele. Ideile sunt prestabilite în baza de date din altă frecvență cerebrală. Oricât m-aș crede de stăpână pe această realitate, în fapt sunt doar un fidel executant al unor frânturi din altă realitate.

În câte vise trăiesc? Care e visul și care e realitatea? Există visare? Cum e visul în vis? Care e visul din visul în vis? Și care e realitatea între toate aceste realități paralele?

Cum se face că visul din noapte de atât de multe ori conține scene ce urmează să se petreacă întocmai în ceea ce prea ușor denumesc realitate, dar niciodată în realitate nu gândesc ce voi visa noaptea?
S-a gândit cineva vreodată la asta?
Care dintre realități este mai cuprinzătoare, mai conștientă?

.... Îmi vorbea grăbit și concentrat, atingându-mi sistematic zona frontală, spunându-mi să fiu atentă, să mă concentrez, să nu uit când ajung "dincolo", că am să uit, și e important ce-mi spune. Îi spuneam că n-am cum să uit, dar el continua să mă atingă pe frunte, punându-mi parcă ancore la fiecare idee ce părea să aibă o importanță deosebită. Apoi, brusc mi-a spus că e timpul să trec "dincolo", neapărat să-i spun și ei tot, și m-a împins atât de brusc că n-am apucat să zic nici Pa. M-a împins în alt decor, unde era ea, în visul ei. Stătea lungită pe un pat de o persoană, dar între mine și ea era un birou mare, mobilă din lemn masiv. Am rămas pe  partea mea de birou, iar ea s-a ridicat din pat și s-a așezat în fața mea la masă. Lateral dreapta mea ardea o lumânare cu flacără ce lumina întreaga încăpere. Știam că sunt în visul ei, și știam că trebuie să rămân conștientă, cu informațiile de "dincolo", dar pe măsură ce vorbeam, ea se destabiliza, iar mișcarea ei îmi anula amintirile una-câte-una. Îi spuneam că suntem în vis, și că e important să-i transmit ce mi-a spus el, dar că pentru asta trebuie să depună un efort să rămână nemișcată. Eram amândouă pe birou, ca două fuioare, cu milioane de fire de lumină, iar noi în miez, ca niște larve. Firele ei erau alb-aurii, iar ale mele erau alb – alb. E impropriu descris. Străluceam amândouă. Când vorbea, sau când vorbeam eu, se învârtea ca și când își pierdea echilibrul, iar eu uitam în raport direct cu oscilațiile ei. O rugam să mă ajute să-mi amintesc, pentru că este important, și în curând o să ne trezim, și nu voi mai ști nimic. Îmi spunea că încearcă, dar mișcarea ne încețoșa pe amândouă.
M-am trezit brusc, cu un nod sufocant în stomac, și tâmplele pulsând frenetic. Păream să nu încap în propriul corp, ca și când am intrat într-o haină greșit.
Încercam să-mi amintesc ce mi-a spus el, dar tot ce am reușit a fost să revăd de milioane de ori scena, fără să înțeleg o iotă din discurs.
Îl văd și acum vorbind, refac scena din toate unghiurile, dar nu-i pot desluși cuvintele. Le aud, îl văd clar, dar nu înțeleg nimic. Tot ce înțeleg sunt acele pasaje în care mă avertizează că trebuie să mă concentrez, ca să nu uit "dincolo", și-i simt atingerea pe frunte. Mi-a pus ancore, dar am reținut doar cuvintele pe care le rostea în timp ce mă ancora.
Am încercat în toate felurile. Conștient, în meditație, în vis, nimic.
Au trecut aproape doi ani și nu am recuperat nicio virguliță. Ajung în scenă, contemplez din toate unghiurile posibile, dar pecetea uitării nu mă iartă. Îl aud, îl aud clar, dar nu îl înțeleg, nu înțeleg nimic.

În câte visuri trăiesc? Care e visul și care e realitatea?

Cum se face că în vis sunt mult mai conștientă de mecanismele propriei mele minți? De ce în visul nopții știu și pot mai mult decât în starea de veghe, care se presupune că e zona cu cel mai înalt grad de conștiență?
Ce e conștiența? Cine a decis că ea există doar în frecvența cerebrală Beta?
Cum se face că în Theta și Delta am acces la informații impresionante, și am o claritate net superioară proceselor cognitive din starea de veghe?

....Îmi văd corpul lungit în pat, lângă Mayuca ce doarme cu fundul în sus. Mă amuză teribil și fac eforturi să rămân lângă mine, s-o pot privi în voie. E perfectă. Constat că vederea mea a căpătat un spectru de 360°, pentru că îl văd pe El intrând pe ușa care se situează fix în spatele meu. Îl văd fără să îmi întorc capul. De fapt nu știu dacă am unul, dar bănuiesc că am, pentru că și El are. Simt emoție, pentru că nici nu speram să mă viziteze, cu toate că mi-a spus că o va face. Peste zi fusesem la mormântul Lui, și vorbisem toată ziua cu El. Îmi spusese să am răbdare, că va veni în visul meu. Apoi a tăcut. Și am crezut că nu voi primi mai mult. Sunt surprinsă pentru că arată diferit față de poza cu care apare peste tot. "Ți-am spus că voi veni, nu te mai mira așa, că eu sunt. Hai, fată dragă, te liniștește, că nu ești singură, sunt aici și când nu vezi. O să fie bine, nu te mai măcina cu nimicuri, ești iubită. N-am timp să stau mai mult, dar tu să mă mai chemi, că eu nu te las. Ai grijă de floarea asta, e cadoul tău." În timp ce vorbea îmi aranja pe altarul din cameră un ghiveci în care planta o mlădiță de dafin. Eram nemișcată, dar îl vedeam perfect și-n spatele meu, și-n dreapta mea la altar. Apoi s-a făcut nevăzut, iar mie mi s-a tăiat filmul.
Ca și când am leșinat în vis.
M-am trezit dimineață ca după un somn lung de 7 ani.
Am deschis repede laptopul și am căutat ore-ntregi imagini cu El. Am găsit mai multe imagini, și mi-am dat seama că îl visasem cum arăta el de-adevăratelea, deși până atunci eu văzusem o imagine diferită, mult diferită. Cea comercială.

Știu, am visat. Dar care este visul, și care este realitatea? De ce în vis sunt perfect conștientă de această realitate, dar în această realitate nu controlez niciodată vreun vis? De ce acolo știu mai mult și conștiența mea include și partea de conștiență din starea Beta?

În Beta realitatea are o coerență continuă? Nu, nu are. Întreabă-mă ce am făcut ieri între 11:18 – 13:25. Habar n-am.
În vis știu exact.